Cum crește corona-scepticismul. Un episod semnat de regizorul Cristi Puiu, după alte scene cu Andreea Esca, Marcel Pavel sau Garcea în rolurile principale
Pe scena TIFF, regizorul Cristi Puiu, multipremiat pentru producții ca „Moartea domnului Lăzărescu”, „Sieranevada” sau „Marfa și banii”, a ținut un discurs în care și-a exprimat opinia față de măsurile de siguranță luate de autorități în plină pandemie de coronavirus. Între altele, Cristi Puiu spune că nu mai dorește ca cei din Guvern să ne trateze pe toți ca pe niște vite sau că, în eventualitatea în care cei care ne conduc ne vor cere să mergem în mâini o vom și face. „Să vă temeți de alte lucruri mai grave, nu de pandemie”, a fost un alt îndemn transmis în fața a 500 de oameni
Regizorul vorbește cu convingerea unui expert în sănătate publică. Vezi aici cele mai relevante declarații
Nu e primul lider de opinie care, abuzând de statutul și influența lui, încurajează corona-scepticismul, riscând astfel să pună în pericol sănătatea și chiar viețile oamenilor. Nimic nu justifică acest timp de comportament, indiferent dacă ești ferm convins că virusul nu există sau că totul e o conspirație mondială.
Aici nu este vorba despre o dezbatere pro și contra, argumentată pe un subiect oarecare, inofensiv, ci despre un crez nesusținut – în cazul de față – decât de propria convingere, și nu de studii în domeniul medical. Cariera și premiile obținute nu dau dreptul unui regizor să țină pledoarii publice împotriva măștii de protecție.
Cristi Puiu nu este domnul Costel de pe Dealul Feleacului, ci o personalitate capabilă să influențeze masele prin filmele, mesajele și declarațiile lui publice. Ieșirea lui se adaugă altor gesturi și declarații făcute de persoane publice urmărite de milioane de români care au influențat curba ascendentă a pandemiei de coronavirus din România.
Andreea Esca a participat la deschiderea unui hotel de lux de pe litoral, fiind surprinsă fără mască de protecție, după care și-a infectat toată familia, iar soțul său ajuns la Terapie Intensivă. Poate cea mai cunoscută vedetă contemporană din televiziune, imaginea-simbol al celui mai urmărit post TV din România a greșit și-a fost nevoită să iasă public să vorbească cu lacrimi în ochi despre experiența trăită.
„Dacă nici Esca nu poartă mască la o petrecere unde-s sute de oameni, de ce-am face-o noi?”, s-au întrebat poate mulți fani și telespectatori. Însă în cele din urmă, drama prin care a trecut și spovedania publică i-au convins pe mulți că epidemia este reală, iar virusul există cu adevărat.
Există apoi politicieni care mergeau în parlament fără să poarte măști, în mod ostentativ, în semn de protest față de Guvern, acuzat de presupuse abuzuri și măsuri totalitare.
Avem și un premier care în plină stare de urgență și-a sărbătorit ziua de naștere fumând cu spor și distrându-se alături de alți colegi din Guvern. Imaginea acestuia a apărut în toată media, generând un nou val de neîncredere în rândul opiniei publice. De ce-aș mai respecta cu strictețe reguli, dacă nici premierul nu le respectă?
Alte vedete, cântăreți ca Marcel Pavel, au sugerat că virusul nu există, deși era interat în spital cu COVID -19. Pavel a fost susținut de prietenul Cozmin Gușă, unul dintre cei mai activi corona-sceptici și promtor de teorii conspiraționiste, care a susținut că Pavel ar fi ”victima unui joc subteran și a unei farse. El nu are coronavirus, totul este o mascaradă.”
Festivalul de Film Transilvania a fost organizat impecabil, dar Cristi Puiu „a reușit” să ia fața festivității de premiere cu discursul său. Toți medicii specialiști pot perora zile în șir despre riscul major al contagiunii cu COVID – 19, rată de răspândire sau despre efectele devastatoare pe care coronavirusul le poate avea asupra celor infectați, căci la final, un lider de opinie neavizat va câștiga în aproape orice situație prim-planul.
Corona-scepticii cu influență apar mereu, la intervale regulate de timp, amplificând confuzia într-o societate și așa derutată. Liderii de opinie, așa-numiții „influenceri”, vor avea întotdeauna un impact mai mare în public decât apelurile și argumentele științifice aduse de specialiști.
Dacă actorul care îl interpretează pe Garcea, colaborator dovedit al Securității, vorbește la adunări publice despre îngrădirea libertății și despre abuzul puterii, pentru cei care îl ascultă faptul că și-a turnat în trecut colegi devine irelevant, poate chiar o invenție a presei care vrea să manipuleze, panicând populația din ordinul guvernului.
Sunt persoane publice care influențează în continuare societatea românească.
Cifrele nu ne oferă motive să fim optimiști. Sunt peste 1000 de cazuri zilnice și zeci de decese. Astăzi, România e printre cele mai afectate state din Europa de pandemie. Sistemul sanitar e suprasolicitat, sunt aproape 500 de pacienți la ATI, pe secții Covid. Spitalele preiau greu pacienții cu alte afecțiuni, unele deloc, deși avem sute de mii de bolnavi cronici care sunt afectați deopotrivă de pandemie.
Toată lumea are de pierdut dacă nu trecem peste momentul critic în care ne aflăm. Să spui ca persoană publică că masca e o botniță pe care n-o accepți, dar să-i îndemni și pe alții să facă la fel, ne condamnă practic la și mai multe infectări. Vom număra alte mii de cazuri în fiecare zi a fiecărei luni.
Oameni precum Cristi Puiu sau vedetele care îndeamnă la nerespectarea unor măsuri de precauție utilizate în toată lumea – nu doar în România – alimentează teoriile conspiraționiste, își bat joc de munca medicilor din ultimele luni, a tuturor celor care joacă un rol într-un lung metraj horror, în care nimeni nu dorește să fie prezent în distribuție. Nici măcar în roluri de figuranți.
Sursa Foto: Tiff/ Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
77 comentarii