G4Media.ro

Cum este corect să ne hidratăm? Răspunsul vine de la un somelier…

Sursa foto: Pexels / Roman Odintsov

Cum este corect să ne hidratăm? Răspunsul vine de la un somelier de apă și expert în hidratare

Vara, când, inevitabil, avem parte și de perioade caniculare, organismul are nevoie de hidratare. Cum putem face corect acest lucru, dacă fructele sau legumele pe care le consumăm ajută în acest proces important pentru sănătatea organismului, aflăm de la Claudia Benea, somelier de apă și expert în hidratare, transmite Rador.

Cum ne hidratăm corect în aceste zile toride din luna lui Cuptor?

Hidratarea nu înseamnă doar să bem apă. Apa nu este doar apă. Este un aliment cu valoare nutrițională, preventivă și curativă. Este un complex de săruri minerale cu proprietăți fundamentale compatibile cu organismul uman. Iar ca să ne hidrateze, apa trebuie să aibă minerale. Apa de la robinet, apa filtrată, fie că este de osmoză sau căni de filtrare, nu conține minerale, nu hidratează, ba dimpotrivă, aceste tipuri de apă demineralizează organismul. O spun clar, nenumărate studii. În consecință, facem mai rău bând această apă în speranța că ne vom hidrata. Pentru a beneficia de o hidratare corectă, trebuie să bem câte un pahar de 250ml cu apă minerală naturală plată sau carbo, pentru că doar doar ea deține acest complex de minerale, din două în două ore intercalate. Adică, între două pahare de apă plată, introducem și unul carbo, astfel încât, pe parcursul zilei să avem patru-cinci pahare de apă plată și trei de carbo.

Sunt foarte multe persoane care, în special în zilele calde de vară, se răcoresc cu o felie de pepene roșu. Contribuie apa din fructe și legume la hidratarea organismului?

Într-o măsură foarte mică. Zilnic, pierdem aproximativ 2,6 de litri de apă. Vara, chiar mai mult, pe care cumva trebuie obligatoriu să îi aducem înapoi. O spun toți specialiștii, inclusiv Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, că din alimente precum supe, ciorbe, ceai, fructe, legume, în urma procesului de digerare și metabolizare ne rămân aproximativ 20% din necesarul zilnic de apă, rareori poate ajunge la 30%. Mâncând mai multe fructe în speranța că ne vom hidrata, nu vom face decât să aducem un aport de fructoză. Prin urmare, kilograme în plus și nu ne dorim. Și fructele trebuie mâncate cu limită. De aceea, nutriționiștii le recomandă în cantități limitate, dar necesare. Organismul nu are capacitatea de a stoca apă, prin urmare, restul de 70-80% din aportul de apă trebuie să vină din apa pe care trebuie obligatoriu să o consumăm zilnic, căci, deshidratarea declanșează numeroase boli degenerative, greu de reparat. Când suntem deshidratați, organismul își ia niște măsuri ca mijloc de conservare a apei și vă dau doar unul dintr-o listă lungă. De exemplu, organismul se apără de deshidratare fabricând mai mult colesterol.

Care apă este mai bună pentru hidratarea organismului, cea plată sau cea carbogazoasă?

Aici vreau să fac câteva mențiuni foarte importante despre apele carbogazoase, de fapt carbogazificate, pe care noi le găsim la raft. Și acestea, deci apele carbogazificate pe care le găsim la raft sunt de două categorii. În prima categorie intră majoritatea apelor carbogazificate pe care noi le cunoaștem și cu care suntem familiari. Ele, de fapt, vin din pământ, sunt natural carbogazoase, vin din pământ cu dioxid de carbon natural. Dar, pentru că până la îmbuteliere, dioxidul de carbon este foarte fin și mai rămâne foarte puțin, deci se pierde, şi pentru că românii iubesc apele cu bule, se mai introduce, deci se mai impregnează un plus de dioxid de carbon, totul natural, de la aceeași sursă sau din altă sursă, dar tot natural. Cealaltă categorie reprezintă cam 10% din apele de pe piață. Sunt ape plate pe care doar se impregnează dioxid de carbon, de cele mai multe ori alimentar, dar compoziția chimică a apei rămâne aceea a apei plate, adică foarte mică. Și ca să vă răspund la întrebare, pe perioada verii nu este suficientă hidratarea doar cu apă plată, apele plate, toate fiind mai slab mineralizate. Prin urmare trebuie să mai adăugăm și un sortiment de apă natural carbogazoasă. Practic trebuie să facem un combo dintr-o apă plată și o apă carbo, pentru că apele minerale natural carbogazoase, așa cum am spus, înseamnă o cantitate generoasă de electroliți pe care îi pierdem prin transpirație în mod deosebit în timpul verii. Sunt chiar benefice, multe dintre ele ajută, deci acestea natural carbogazoase reduc zahărul din sânge, ajută la scăderea colesterolului și sunt minunate pentru digestie.

Unele persoane aleg să consume un pahar cu apă plată dimineață, pe stomacul gol. Ajută la sănătate sau este pur și simplu un mit?

Nu este un mit, dimpotrivă, este absolut necesar. Și o să vă și argumentez. Dimineața, la trezire, organismul are cel mai mare grad de aciditate. Prin urmare, primul lucru pe care îl facem după igienă, obligatoriu, înainte de orice, un pahar cu apă, ar fi extraordinar. Să alegem o apă cu cantitate mai mare de bicarbonat. Mențiune! Apele conțin în mod natural bicarbonat. Nu trebuie pus bicarbonat alimentar în apă, deci apele conțin bicarbonat natural. Așadar, un pahar cu apă dimineața, cine nu poate să bea apa simplă, poate să stoarcă o jumătate de lămâie. Lămâia nu face altceva decât să ne aducă un plus de vitamina C și un gust mai plăcut. Atât. Nu alcalinizează, nu face nimic în plus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. unde e P ul din titlu ?

  2. Trebuie precizat că reziduul sec este foarte important de căutat la o apă minerală. Are reziduul sec in jur de 1 gram la litru în același timp având redusă cantitatea de sodiu? Este o apă ideală! Da, la rinichii bebelușilor este recomandata apa cu reziduu sec mic. Dar dacă ai peste 3 ani, vrei calciu, magneziu din apa minerală, nu vrei apă chioară!