Cum explică europarlamentarul Rareș Bogdan scăderea PNL în sondaje de la 38% la 26% într-un an: Costurile unei pandemii complicate, cu măsuri care n-au fost populare
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a declarat, marți seara, la Antena 3, că scăderea PNL în sondaje de la 36% la 26% într-un an se datorează unei set de măsuri nepopulare, iar partidul plătește azi ”costurile unei pandemii complicate”.
Bogdan a mai spus că regretă că a folosit un ”limbaj prea agresiv atunci când l-a numit pe Ludovic Orban dictator, afirmând că trebuia folosit cuvântul ”autocrat”.
Europarlamentarul PNL a afirmat că partidul său ar trebui să se concentreze acum pe guvernare, să-și asume ”reforme majore” și ”să se modernizeze odată cu România”
Redăm mai jos cele mai relevante declarații făcute la emisiunea Punctul de Întânlire, moderată de Radu Tudor:
- Înseamnă costurile unei pandemii complicate, cu măsuri care n-au fost populare. Guvernul n-a dus lipsă de curaj, de măsuri, dar comunicarea a fost ușor deficitară. Nu au fost comunicate cel mai bine. Au fost câteva momente care ne-au dus la îndepărtarea unor facțiuni de votanți.
- La alegerile parlamentare am pierdut 800 de mii de voturi față de alegerile europarlamentare. Am avut un conflict pe care nu am știut să-l gestionăm cu Biserica. Am închis bisericile, dar am păstrat două săptămâni deschise păcănelele. S-a intrat într-un gen de agresiune non-verbală, a mutat electoratul nostru conservator spre zona AUR sau i-au ținut în afară.
- A fost un moment foarte dificil la sfârșitul lunii octombrie când România părea că sare pragul de 10 mii, s-a luat măsura închiderii piețelor. S-au închis 46 de piețe, după care au rămas închise 28. Dar la nivel național, s-a păstrat imaginea că țăranul român stă în frig și au rămas deschise supermarketurile.
- Guvernul a luat o măsură bună prin măsura nedeschiderii școlilor. 22 de state din 27 au venit cu aceeași măsură. După modelul grec sau italian, la noi sunt trei generații într-o casă și era pericolul de a aduce virusului în casă. Și aici a fost un curent împotriva noastră.
- Măsura referitoare la HoReCa. Deci undeva la 400 de mii de oameni afectați. Astea au fost doar câteva dintre măsuri, plus efeciența sau ineficiența unor ministri. Nu am vreun reproș la adresa lui Ludovic, nici la adresa lui Cîțu.
- Plus o lipsă de mobilizare în ziua votului, care a dus o prezentă mică la vot de sub 7 milioane și ceva de alegători. Acel 25% ne va crea o mare problemă în gestionarea treburilor țării. PNL e nevoit să intre într-o coaliție complicată, unde trebuie să cedeze lucruri.
- Eu am spus că după alegerile parlamentare pierdute, PNL să aibă o conducere colectivă. Îmi pare rău că am folosit un limbaj prea agresiv. Puteam folosi autocrație de exemplu. Orban, autocrat în loc de dictator. În momentul ăsta nu mai putem vorbi de asta, trebuie să ne concentrăm pe guvernare. Alegerile interne sunt în toamnă. Dacă nu vom veni cu reformele necesare pentru România, vom fi afectați.
- Eu susțin o echipă, PNL să-și asume reforme majore. A ajuns să fie dorită mai mult o poziție la stat decât într-o companie privată. Important este ca PNL să se modernizeze odată cu România.
- Pentru a demonstra democrația într-un partid, e absolut să existe doi sau trei candidați. Noi nu suntem într-un război (cu Ludovic Orban). Nu trebuie să vorbim de bătălia din PNL, se va duce în septembrie- octombrie. Până atunci, trebuie să vorbim despre bună guvernare.
- În alegeri, dacă pierzi de obicei, cel care conduce formațiuna trebuie să plece. Dar nu spun că acum e o soluție. Nu e o soluție.
- Președintele României este un om foarte echilibrat, foarte responsabil. Nu se implică, așa cum s-ar crede, în viața internă a PNL. Știu că pare greu de crezut, dar așa este. Domnia sa vrea un singur lucru: produceți performanță guvernamentală. Veniți cu măsuri reformiste.
- Întrebare: PNL a angajat 14 mii de oameni la stat în timpul pandemiei, e în regulă sau nu? Haideți să vedem măsurile pe care Florin Cîțu le va anunța. După ce vom vedea guvernul Cîțu evoluând, vom putea face comentarii. Deocamdată nu am motive să nu am încredere că lucrurile nu vor funcționa.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
39 comentarii