G4Media.ro

Cum explică senatorul PSD Vasile Dîncu prezența sa la un restaurant libanez…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cum explică senatorul PSD Vasile Dîncu prezența sa la un restaurant libanez unde se afla și fostul șef SRI, Florian Coldea și întâlnirea din afara restaurantului cu senatorul AUR, Claudiu Tîrziu

Senatorul PSD, Vasile Dîncu, sugerează că a fost o coincidență întâlnire de sâmbătă, dintr-un restaurant libanez din București, cu fostul general SRI, Florian Coldea și senatorul AUR, Claudiu Târziu, după cum rezultă dintr-un text ironic publicat duminică pe pagina de Facebook. Și deputatul PSD, Radu Popa, surprins de ziarul Gândul la întâlnirea de la restaurantul libanez, susține, într-o postare pe Facebook, întâlnirea cu ceilalți este o coincidență, iar el a ieșit împreună doar cu soția sa și nașul Vasile Dîncu, fost ministru PSD al Apărării.

”Rămas în Bucuresti, Radu și Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulți oameni pe care-i cunoșteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar și Florian Coldea, niște apropiați ai șefului PSD, iar, la ieșire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă. Au fost chemați niște persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înțeles de ce, dar am primit explicații, seara, din partea specialiștilor și a experților de prime time ai televiziunilor”, scrie Dîncu pe Facebook.

Co-fondatorul AUR Claudiu Târziu, surprins în imaginile Gândul.ro alături de Vasile Dîncu și deputatul PSD, Radu Popa, a declarat pentru G4Media că a fost surprins întâmplător în imagini, la 50-60 de metri de local, în timp ce mergea spre restaurant să cumpere mâncare: ”Ei plecau de la restaurant”, a precizat Claudiu Târziu.

Potrivit surselor G4Media.ro, în același reastaruant a fost prezent sâmbătă proprietarul site-ului Știripesurse.ro, Iosif Buble. Ziaristul nu a răspuns apelurilor G4Media.ro, nici la mesaje.

Redăm mai jos integral postarea lui Vasile Dîncu pe Facebook:

𝐑𝐄𝐂𝐕𝐈𝐄𝐌 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐙𝐈𝐔𝐀 𝐃𝐄 𝐈𝐄𝐑𝐈
(𝐉𝐔𝐑𝐍𝐀𝐋 𝐁𝐔𝐂𝐔𝐑𝐄𝐒̦𝐓𝐄𝐀𝐍 𝐂𝐔 𝐏𝐎𝐙𝐄, 𝐕𝐈𝐃𝐄𝐎 𝐒̦𝐈 𝐏𝐀𝐏𝐀𝐑𝐀𝐙𝐙𝐈)

Ieri, zi de weekend, mi-am dat seama că vine campania electorală.

Era o zi care nu anunța nimic, dar a fost o zi plină. De dimineață, am fost la Bookfest, dar nu m-a fotografiat nimeni. Nici nu a venit cineva să mă ajute la rucsacul și plasele cu cărți.

Rămas în Bucuresti, Radu și Antoaneta, finii mei s-au gândit să mă scoată la masă. Locul unde am fost nu era prea arătos, dar avea mâncare bună. Am întâlnit acolo mai mulți oameni pe care-i cunoșteam. I-am salutat, am schimbat impresii. Era un deputat liberal, dar și Florian Coldea, niște apropiați ai șefului PSD, iar, la ieșire, ne-am salutat cu senatorul Claudiu Târziu care mergea să ridice o comandă.

Au fost chemați niște persoane să ne facă fotografii. Nu prea am înțeles de ce, dar am primit explicații, seara, din partea specialiștilor și a experților de prime time ai televiziunilor.

Sursa Foto: Facebook/ Vasile Dîncu

Acasă am citit dintr-o cărămidă groasă, ”𝐿𝑎 𝑆𝑜𝑐𝑖𝑒́𝑡𝑒́ 𝑞𝑢𝑖 𝑣𝑖𝑒𝑛𝑡”, coordonată de Didier Fassin și am terminat volumul pe care îl car după mine pe avioane, de vreo trei săptămâni, datorat lui Srđa Popović – ”𝐶𝑜𝑚𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑓𝑎𝑖𝑟𝑒 𝑡𝑜𝑚𝑏𝑒𝑟 𝑢𝑛 𝑑𝑖𝑐𝑡𝑎𝑡𝑒𝑢𝑟”. Mi-am făcut și notițe, dar declar, pe propria răspundere, că nu aveam de gând să fac vreo acțiune anarhistă. Nu mi-a făcut nimeni fotografii, deși niciodată nu poți fi sigur. Mă autodenunț și pun eu o poză ”pe surse”.

Sursa Foto: Facebook/ Vasile Dîncu

Spre seară, a apărut o furtună mediatică cu subiectul prezenței mele la restaurantul respectiv. Analiștii au dezvoltat minunate polisilogisme și fascinante oximoroane despre comploturi, conclavuri sau lovituri de stat. Am fost mândru să fiu contemporan cu mine! Chiar că ar trebuie să ies mai des cu Radu și soția lui dacă așa de important sunt încât să se concentreze presa pentru o hermeneutică și semio-sociologie la gesturile mele când rămân singur în București și mi-e foame.
Seara a fost apoteotică!
Presa m-a interpelat la intrarea pe Arena Națională să spun ceva memorabil, dar nu am vrut și atunci au publicat doar o fotografie.

Sursa Foto: Facebook/ Vasile Dîncu

La meciul în care Rapidul lui Adi Mutu a umilit FCSB, unii m-au filmat tot timpul și m-au criticat că nu m-am putut abține și m-am bucurat de cinci ori. Recunosc, așa a fost! Ca un câine turbat, am greșit sfidând becalizarea socială și fotbalistică. M-am bucurat de atenția binemeritată a jurnaliștilor care nu au observat cum galeria FCSB a scandat continuu ceva rasist și urât despre romi.

Sursa Foto: Facebook/ Vasile Dîncu

La ieșire, fotoreporterii plecaseră supărați de asemenea scor, dar am avut bucuria să dialoghez cu Marian Ceaușescu cu care am discutat despre profesori, politicieni, școală și fotbal. Marian a filmat, bineînțeles, și a postat pe YouTube. O sa pun mai jos filmarea lui pentru ca să se vadă că nu am fost de acord cu el când a fost necuviincios cu partidul meu, dacă se întâmplă cumva ca vreun coleg vigilent să îmi ceară explicații pentru comportamentul meu din weekend.

O să mă consult cu echipa mea de comunicare dacă nu cumva ar fi bine să-mi public mereu programul zilei următoare pentru ca să am mediatizare completă.

Ce lume minunată! Vorba lui Mihai Constantinescu.
Mâine primesc, la Senat, o delegație din Georgia, este interesat cineva?

PS. Îmi scrie un prieten că am scăpat ușor că nimeni nu s-a prins că era o combinație cu Hezbollah la restaurantul libanez! Uff, mi-a trecut glonțul pe la ureche!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Dar Liban nu face echipa cu Rusia? Ca ar fi putut de exemplu sa se nimereasca la o taverna greceasca, dar la ei coincidentele se petrec pe la restaurante libaneze. Astia nu erau si traditionalisti, pesedistii si cei de la aur? Cum sa-i gasesti in alta parte decat la restaurante cu specific romanesc?

  2. Dar nu e nevoie de nicio explicație de la nimeni!

  3. Lasă, Dancule, știm prea bine că ești o sluga putinista care a fost dată afară de la MAPN pt că NATO a văzut ce jocuri meschine faci!
    Restul,j oc de glezne! Vezi că , tatuca Putin e pe făraș !Meșterul COROIU zicea de bine despre voi astia care pupați Moskva

  4. S-au aliniat astrele si s-au intalinit la restaurant serviciile , psd, aur si presa .

  5. Ce vorbești domnule, presa minte, numai statul paralel spune adevărul. Ce va mai place Rusia mojicilor