Cum folosește Occidentul informațiile clasificate pentru a controla narativul despre războiul din Ucraina și pentru a-l submina pe Putin
Agențiile de informații occidentale desfășoară un război psihologic direct cu președintele rus Vladimir Putin, el însuși un expert în domeniu, prin zugrăvirea imaginii unei armate rusești demoralizate și disfuncționale, care înregistrează pierderi dezastruoase pe câmpul de luptă și, în același timp, evocând viziunea unei tensiuni politice în creștere în interiorul Kremlinului, scrie CNN.
Vladimir Putin este descris ca fiind izolat, prost consiliat și lipsit de informații reale despre evoluțiile de pe front.
Prin această strategie, guvernele occidentale îl împiedică pe Putin să construiască narativul războiului – la fel cum au făcut-o înainte de începerea acestuia, când serviciile lor de informații au avertizat public despre o invazie pe care mulți experți geopolitici o considerau improbabilă.
Este o poziție dificilă pentru un lider rus care a desfășurat deseori el însuși războiul informațional, în special în timp ce se amesteca în alegerile americane și europene.
Disponibilitatea guvernelor occidentale de a fi atât de deschise i-a surprins chiar și pe unii spioni veterani.
- „Îi face pe profesioniștii din domeniul serviciilor de informații, chiar și pe foștii profesioniști ca mine, să fie nervoși, pentru că, bineînțeles, este atât de înrădăcinat în noi să protejăm sursele și metodele”, a declarat joi Steve Hall, fost șef al operațiunilor din Rusia pentru CIA, pentru CNN.
Încercarea de a prezenta războiul din Ucraina ca pe un dezastru pentru Rusia vine într-un moment în care oficialii occidentali nu iau în considerare afirmațiile Moscovei potrivit cărora Rusia își reduce prezența militară în Ucraina. În schimb, spun ei, forțele lui Putin se „repoziționează” – posibil pentru un asalt intensificat în regiunile din estul Ucrainei, unde Moscova a bombardat civili și a ras orașe întregi. O astfel de tactică ar putea fi concepută pentru a uni zonele controlate de Rusia cu Crimeea, pe care Putin a cucerit-o în 2014, și pentru a oferi Moscovei un coridor direct către Marea Neagră prin Ucraina.
Povestea din interior a războiului
În ultimele zile, oficialii occidentali au schițat un portret remarcabil al războiului.
Luni, în Australia, unul dintre cei mai importanți șefi de spionaj britanici, Jeremy Fleming, a declarat că Putin a judecat „masiv greșit” războiul, rezistența poporului ucrainean și capacitatea propriei sale armate, fiind prost informat de subordonații săi.
„Am văzut soldați ruși – lipsiți de arme și demoralizați – refuzând să execute ordinele, sabotându-și propriul echipament și chiar doborându-și din greșeală propriile avioane”, a declarat Fleming, care conduce GCHQ, echivalentul britanic al Agenției Naționale de Securitate. Franchețea lui Fleming a fost extraordinară venind din partea unui șef de agenție de spionaj de top. Concomitent, în Statele Unite au apărut miercuri noi rapoarte legate de cercul intim al lui Putin.
Un oficial a declarat pentru CNN că Putin este „dezinformat” de consilieri cu privire la cât de prost se comportă armata rusă și la impactul sancțiunilor asupra economiei rusești. Directorul de comunicare al Casei Albe, Kate Bedingfield, a declarat apoi în fața camerelor de filmat că oamenii din jurul lui Putin sunt „prea speriați pentru a-i spune adevărul”. Ea a spus că acum există o „tensiune persistentă” între Putin și conducerea militară a Rusiei.
Miercuri, acest nou flux de evaluări declasificate a ținut prima pagină a ziarelor. Joi, președintele Joe Biden a fost întrebat despre ele într-un cadru public, așa cum probabil că se anticipa, oferindu-i șansa de a amplifica și mai mult narativul SUA.
Întrebat în ce măsură Putin a fost dezinformat de consilierii săi, Biden a răspuns: „Nu spun acest lucru cu certitudine – el pare să se autoizoleze și există unele indicii că a concediat sau a plasat în arest la domiciliu unii dintre consilierii săi”.
Ce urmăresc americanii prin această strategie
Ca și în cazul mesajelor de dinaintea invaziei, este clar că SUA nu doresc ca rușii să poată crea o narațiune dominantă proprie despre război, prin dezinformare. Crearea unei imagini a unui război eșuat ajută, de asemenea, la menținerea sprijinului pentru poziția occidentală dură împotriva lui Putin. De asemenea, poate îmbunătăți moralul ucrainenilor care rezistă atacului Rusiei.
Oferind o privire asupra dezordinii din rândul trupelor rusești, aliații ar putea fi capabili să exercite o presiune politică internă asupra Kremlinului. Având în vedere faptul că guvernul de la Moscova zdrobește presa independentă, nu există prea multe iluzii că poporul rus va auzi versiunea americană a evenimentelor, cu excepția segmentului tânăr al populației care știe cum să acceseze site-urile occidentale prin VPN.
Strategia ar putea crea și mai mult discordie în interiorul elitelor militare, politice și de informații.
Complicațiile unei strategii bazate pe informații
Cu toate acestea, există totuși motive de prudență în interpretarea războiului doar pe baza evaluărilor declasificate ale Occidentului.
Serviciile de informații, prin definiție, sunt o afacere neclară. Informațiile despre operațiunile rusești din Ucraina și despre aparenta izolare a lui Putin la Moscova spun lumii exterioare doar ceea ce serviciile de informații occidentale doresc să facă public.
Prin urmare, nu există nicio modalitate pentru cei din afară de a ști dacă aceste instantanee oferă o imagine completă sau una selectivă, mai notează CNN.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii