G4Media.ro

Cum funcționează platforma românească de jocuri de explorare Questo, cu care turiștii…

Sursa Foto: Captura

Cum funcționează platforma românească de jocuri de explorare Questo, cu care turiștii pot face altfel de tururi urbane / Fondator: Închipuiţi-vă cum ar fi să exploraţi Londra ca şi când aţi fi Sherlock Holmes

Platforma românească de jocuri de explorare urbană Questo a strâns 300.000 de euro pentru a-i ajuta pe turişti şi pe localnici să exploreze destinaţii cu ajutorul unor aplicaţii electronice. Iniţiativa a fost coodonată de Sparking Capital cu participarea Early Game Ventures şi va ajuta platforma Questo să se extindă în noi oraşe cu ajutorul unor povestitori autohtoni şi tur operatori, scrie Emerging Europe, citată de Rador.

Cu Questo, turiştii şi localnicii explorează destinaţii prin urmărirea unor indicii şi rezolvarea unor provocări pentru a putea descoperi noi locuri şi poveşti. Platforma este disponibilă actualmente în 70 de oraşe din lumea întreagă şi se extinde rapid.

„Noi transformăm explorarea urbană într-un joc amuzant pe care îl poţi juca pe cont propriu. Pentru asta, facem parteneriat cu operatori turistici şi povestitori din lumea întreagă, care creează propriile jocuri. Modelul nostru este atât de adaptabil încât am putea lansa Questo în fiecare oraş din lume. Şi probabil vom face asta”, spune Alex Govoreanu, cofondator şi CEO al Questo.

Platforma Questo apare şi ca o soluţie la operatorii turistici din lumea post-Covid-19. Tururile sub formă de joc nu necesită asistenţa unui ghid şi pot fi jucate în particular, evitând grupurile mari. De asemenea, rutele căutărilor sunt proiectate pentru a-i ajuta pe utilizatori să descopere locuri mai puţin populare şi în acelaşi timp să transmită istoriile unor povestitori locali.

„Oraşele sunt cele mai bune terenuri de joacă din lume, dar dintr-un motiv oarecare, cei mai mulţi ne jucăm în spaţii închise. Cu Questo, ne propunem misiunea de a schimba această atitudine, lucrând împreună cu operatorii turistici şi povestitorii locali din toată lumea, care îşi proiectează propriile trasee, fiecare cu o temă unică. Închipuiţi-vă cum ar fi să exploraţi Londra ca şi când aţi fi Sherlock Holmes, Parisul din perspectiva lui Picasso sau Zurrich-ul prin ochii lui Einstein”, adaugă Govoreanu.

Fondurile vor fi folosite pentru a continua parteneriatul cu opratori turistici şi povestitori internaţionali şi pentru a îmbunătăţi pe mai departe tehnologia care să asigure experienţele urbane distractive şi în acelaşi timp sigure ale utilizatorilor. La sfârşitul anului 2020, Questo îşi propune să fie disponibil în 100 oraşe mari.

“Ne bucurăm să anunţăm o nouă investiţie într-o echipă fondatoare talentată şi un produs inovator, care sfidează statu-quo-ul clasic al călătoriilor urbane, oferind un tur cu autoghidare, livrat printr-o aplicaţie”, spune Vlad Panait, cofondator şi partener general la Sparking Capital.

“Răspunzând la necesitatea de a avea o experienţă de explorare urbană incitantă, imersivă, personală şi sigură, consumatorii pot explora puncte de referinţă din lumea întreagă, de la Montmartre la Manhattan şi de la pasajul secret de la Chimalistac din Mexico City, la vechiul oraş şi templele din Bangkok.”

Fondat în 2016, peste 50.000 de oameni s-au distrat folosind un joc de explorare urbană oferit de Questo anul trecut, parcurgând peste 200.000 de kilometri.

Sursa: Emerging Europe/ Rador/ Traducerea: Adriana Buzoianu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Auzi aberatie … ” Închipuiţi-vă cum ar fi să exploraţi Londra ca şi când aţi fi Sherlock Holmes. ” Vanzatorii de vise si oile care se adapa … Pai Sherlock cand se uita la Londra vedea New York-ul.