Cum funcționează sistemul „Alertă Răpire Copil” în Statele Unite/ Deși există, în România sistemul nu a fost folosit până acum decât în cadrul unei simulări
Spre deosebire de România, unde cazul de la Caracal a scos grave nereguli în sistem, cazurile de răpiri ale copiilor sunt raportate în Statele Unite printr-un sistem numit „amber alert”, care trimite în mod automat tuturor utilizatorilor de telefonie mobilă din zona în care s-a raportat răpirea informații esențiale despre suspect.
În cazul răpirii unui copil, alertele amber sunt distribuite concomitent de posturile radio și de televiziunile locale. Telefoanele mobile aflate în raza de acoperire a suspectului primesc un mesaj text în care sunt furnizate date despre mașina răpitorului și caracteristicile lui. Sistemul a fost introdus în 1996, după ce o fată de 9 ani a fost răpită și ucisă în Texas.
De asemenea, pe plăcuțele electronice de pe autostrăzi și din magazine sunt distribuite semnalmentele răpitorului și ale copilului. Pentru a se activa, poliția trebuie să constate că minorul se află în pericolul de a fi rănit sau ucis și că există suficiente date despre copil sau despre agresor care pot fi transmise mai departe publicului.
Datele preluate de poliție sunt transmise automat prin sistemul de alerte amber FBI-ului, care oferă sprijin autorităților în găsirea minorului răpit. Sistemul funcționează oficial în Statele Unite, în Canada, precum și în douăzeci de state europene: Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania și Marea Britanie.
În România însă, sistemul nu funcționează încă, deși s-au investit în el 236.000 de euro prin finanțare europeană în 2011, se arată într-un material hotnews.ro. Poliția Română susține că până acum a existat o singură situație „care a impus declanşarea mecanismului”, în cadrul unei simulări în cazul răpirii sau dispariţiei unui copil în circumstanţe care îi pun în pericol viaţa, ar urma să fie trimisă populației o alertă cu semnalmentele și fotografia copilului, pentru ca cei care au informaţii să poată anunţa imediat autorităţile, se arată pe același site.
Conform hotnews.ro, sistemul a beneficiat de o finanțare europeană de 236.000 de euro, iar Inspectoratul General al Poliției Române a contribuit cu 53.828 de euro. Alți 6.000 de euro au venit din partea FOCUS (Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual). Proiectul este realizat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, în calitate de aplicant principal, în parteneriat cu Parchetul General şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual – ”FOCUS”.
„Mecanismul funcţionează în paralel cu activităţile specifice desfăşurate de poliţie şi parchet în cazul răpirilor sau dispariţiilor de copii și are rolul de a ajuta ancheta în curs cu informaţii suplimentare, oferite de populaţie, imediat după răpirea sau dispariţia copilului. Instrumentul astfel creat presupune mobilizarea unor mijloace excepţionale, pentru situaţii excepţionale”, conform site-ului Poliției.
Într-o conferință de presă susținută marți, președintele Klaus Iohannis a declarat: „Am cerut instituțiilor responsabile să prezinte în CSAT o anchetă completă privind cazul de la Caracal. Datele prezentate în rapoarte reflectă o serie de deficiențe grave, dintre care amintesc: (…) nerespectarea procedurilor interne privind raportarea și monitorizarea evenimentelor și a aspectelor de interes operativ, nerespectarea Metodologiei de lucru privind declanșarea și funcționarea mecanismului național ”Alertă Răpire Copil”, precum și a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind declanșarea și funcționarea mecanismului național Alertă Răpire Copil”.
Sistemul de alertare nu doar că nu funcționează, ci informațiile despre persoanele răpite sunt prezentate de-a valma pe site-ul poliției cu informații despre infractorii dați în urmărire. Fostul secretar de stat în ministerul justiției a semnalat, într-o postare pe Facebook, că pe pagina Poliției Române prezintă de-a valma aceste informații.
”Nu s-a mai putut. Doamna Dăncilă s-a săturat și a declarat război total criminalității. Prea s-a exagerat cu anticorupția, zice doamna Dăncilă. Trebuie crescut nivelul de ambiție la toată criminalitatea. Trebuie mult mai mult.
Foarte bine, să-i urăm succes. Poate începe cu lupta împotriva prostiei, nesimțirii și incompetenței care fac ca pozele persoanelor dispărute să stea de-a valma pe aceeași pagină cu pozele infractorilor dați în urmărire. Da, inclusiv poza Alexandrei Măceșanu e pe acea pagină”, se arată în postarea lui Adrian Baboi Stroe.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii