Cum încearcă politicienii germani să evite presa critică și să păcălească publicul: se intervievează între ei și vând acțiuni de PR pe post de conținut jurnalistic

Partidele politice din Germania își schimbă strategia de comunicare cu alegătorii, lipsindu-se de ziariști. Însă eludarea presei critice cu ajutorul „newsroom”-urilor de partid nu este lipsită de riscuri, scrie postul de radio Deutsche Welle.

Mai nou, politicienii s-au apucat să intervieveze alți politicieni, confundându-se cu jurnaliștii. Un astfel de interviu, de neconceput în urmă cu doar câțiva ani, s-a petrecut recent.

Discuția a avut în centrul atenției două personalități politice din Germania: cancelara federală Angela Merkel și liderul grupului conservator din Bundestag, Ralph Brinkhaus. „Ce bine că putem organiza interviul în acest loc”, afirmă acesta din urmă înainte de a o ruga pe șefa executivului să depene amintiri despre toamna lui 1989.

Numeroșii privitori care nu au auzit de Ralph Brinkhaus ar putea crede că persoana din stânga cancelarei este ziarist. Unul care, spre mirarea lor, i se adresează acesteia cu „dragă Angela”.

Or, la prima vedere, nimic nu trădează faptul că intervievatorul îi este coleg de partid. Abia după ce parcurgi descrierea atașată înregistrării și care este mai puțin vizibilă, descoperi că realizatorul interviului este șeful grupului CDU/CSU din Bundestagul german.

Confuzii intenționate

„Nu întâmplător unii politicieni iau în calcul riscul confundării acestui format cu formatul jurnalistic profesionist”, afirmă Frank Überall, șeful Asociației Jurnaliștilor Germani (DJV). În acest fel, crede el, politicienii încearcă să își sporească autenticitatea.

Tendința partidelor politice, dar și a autorităților publice de a-și produce propriul conținut jurnalistic începe să se facă simțită și în Germania, mai spune reprezentantul jurnaliștilor.

„De ce să acorzi interviuri unor ziariști critici la adresa ta, când ai libertatea de a ți le organiza așa cum dorești?”, se întreabă Frank Überall.

Menirea principală a presei, cea de-a patra putere în stat, este să controleze nu doar celelalte trei puteri ale statului – legislativă, executivă și judiciară -, ci pe acelea care își urmăresc propriile interese politice, cum ar fi partidele.

„Stăpân pe propriile imagini”

Când, la începutul anului, lidera Uniunii Creștin-Democrate, Annegret Kramp-Karrenbauer, abreviată AKK, a invitat la sediul partidului „Asociația Presei din Străinătate”, departamentul de presă al CDU a catalogat întâlnirea drept „discuție de fond”.

Cu alte cuvinte, o conversație „în trei”. În consecință, nu se permite citarea vreunei afirmații făcute în cadrul conversației, așa încât publicului să nu-i parvină prea multe informații despre întâlnire.

Nedorită a fost mai ales prezența fotografilor de presă. În timp ce asociația invitată la reuniune a respectat clauza de confidențialitate, partidul Annegretei Kramp-Karrenbauer a încălcat-o.

Imediat după încheierea întâlnirii, pe Twitter au apărut mai multe imagini realizate în timpul discuțiilor de fotograful Uniunii Creștin-Democrate, însoțite de o succintă descriere: „AKK în dialog cu o sută de jurnaliști străini la sediul CDU”. Care să fie explicația acestui comportament?

Să ne amintim și de alt exemplu. La o dezbatere dedicată migrației, jurnaliștilor li s-a refuzat accesul pe motiv că evenimentul este transmis live pe Internet.

Însă lidera Uniunii Creștin-Democrate a sugerat și o altă cauză atunci când a spus că partidul a fost „stăpân pe propriile imagini”, producând „propriile știri”. Ea a subliniat totodată că partidul pe care îl conduce va continua să meargă în direcția „comunicării politice moderne”.

Partidele plagiază presa

Ambele evenimente fac parte dintr-un fenomen pe care experții îl numesc „message control”. Pentru a deține controlul asupra conținuturilor, partidele înființează așa-numite „Newsrooms”, care funcționează ca departamente de știri în cadrul biroului de presă.

Deschizător de drumuri a fost partidul populist Alternativa pentru Germania. Imediat după accederea în Bundestag în 2017, AfD a început să pună pe picioare un mare departament media din care nu lipsește „Newsroom”-ul.
Newsroom-ul partidului Alternativa pentru Germania

În încercarea de a se face auzită, Alternativa pentru Germania vrea astfel să eludeze jurnaliștii clasici, pe care îi acuză de tratament incorect. „Presa alternativă suntem noi înșine”, a declarat Mario Hau, șeful departamentului Social Media al Alternativei pentru Germania, într-un interviu pentru Deutsche Welle.

Populiștii se echipează digital, fiecare postare a deputaților AfD fiind colportată apoi pe Internet de mii de profiluri, afirmă Martin Fuchs, expert în digitalizare. Filialele locale, delegații și susținătorii formațiunii sunt chemații să susțină acest demers. Iar partidele mainstream simt presiunea.

Partidul Social-Democrat (SPD) și Partidul Liberal-Democrat (FDP) au înființat și ele o „cameră de știri”.

Partidele reușesc în acest fel să se adreseze publicului care nu citește ziare și nu se uită la televizor. Acum, acești potențiali alegători, care în trecut erau accesibili doar prin intermediul costisitoarelor afișe electorale, primesc mesaje politice livrate direct pe ecranul dispozitivelor mobile.

„Etichetare frauduloasă”

Această aparentă adaptare la era digitală nu este lipsită de riscuri. Termenul „cameră de știri” este un „eufemism, o etichetare frauduloasă”, critică Frank Überall de la Asociația Jurnaliștilor Germani (DJV).

El atrage atenția că, deși un partid nu poate realiza o știre jurnalistică, termenul „news” este pus pe picior de egalitate cu „știrile”.

Însă un partid politic nu poate avea pretenția de a informa într-un mod echilibrat, care să nu fie ghidat de interese. Întrebările critice, materia de bază a jurnaliștilor, sunt anulate, afirmă reprezentantul presei germane. În opinia lui, ceea ce fac partidele se cheamă PR – relații publice.

Din punct de vedere legal este dificil să te opui acestui lucru, partidele bucurându-se de multă libertate în Germania. Cu toate acestea, spune expertul, există o limită în ceea ce privește activitatea grupurilor parlamentare.

Acestea pot cheltui bani doar pe lucruri care au legătură cu activitatea lor parlamentară, dar nu și cu activitatea partidului. Totuși, nu întotdeauna poate fi făcută o distincție clară între ele.