Cum încearcă Rusia şi Israelul să-i îndepărteze pe iranieni din Siria

În noaptea de 9 spre 10 mai, la câteva ore după ce premierul Benjamin Netanyahu urmărise în Piaţa Roşie de la Moscova, alături de preşedintele Vladimir Putin, parada forţelor militare ruse de Ziua Victoriei, aparate de luptă israeliene au atacat ţinte iraniene din Siria. Potrivit analiştilor, avioanele IAF au lovit aproximativ 50 de obiective, practic toate bazele şi instalaţiile iraniene cunoscute din Siria, dând înapoi progresele militare ale Teheranului în zonă cu câteva luni, dacă nu chiar ani. La aproape o lună după acest atac, şi în lumina noilor informaţii apărute, nu e greşit să spunem că bombardamentele israeliene – care nu au fost condamnate de niciun oficial de la Kremlin – au avut darul de a schimba semnificativ dinamica regională, iar noile evoluţii ar putea oferi un impuls suplimentar unei teorii tot mai credibile: Israelul şi Rusia încearcă să-i îndepărteze pe iranieni nu doar de la graniţa siriano-israeliană, ci din întreaga Sirie, limitând astfel influenţa pe care regimul ayatollahilor vrea să o exercite în Orientul Mijlociu şi cel Apropiat.

În vara lui 2015, Iran şi Rusia au încheiat o înţelegere prin care îşi coordonau eforturile militare ca să salveze regimul liderului sirian Bashar al-Assad, ameninţat de diferite grupări militare. Alianţa dintre Moscova, Teheran şi Damasc a funcţionat, iar dictatorul sirian a rămas în funcţie, în ciuda atrocităţilor la care a recurs împotriva propriului popor (inclusiv atacarea cu arme chimice a civililor nevinovaţi).

Astăzi însă, pe măsură ce ostilităţile militare se apropie de final, alianța rusă-iraniană care a salvat regimul Assad pare a fi pe punctul de a se destrăma, iar câteva evenimente recente confirmă acest lucru. Luna trecută, președintele rus Putin i-a spus lui Assad că forțele militare străine vor părăsi Siria la începutul unui proces politic ce vizează încetarea conflictului. În urmă cu câteva zile ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că toate forțele străine – o trimitere directă la Iran și miliţiile sale aliate – ar trebui să părăsească imediat provincia Daraa, care se află în sud-vest, aproape de granița cu Israelul. Un ziar arab a anunţat de altfel săptămâna trecută că Israelul și Rusia au ajuns la un acord în chestiunea acestor luptători şiiţi, care trebuie să rămână la cel puţin 25 de km de graniţa cu Israelul. Simultan, Rusia ar fi permis continuarea bombardamentelor israeliene împotriva ţintelor iraniene din Siria (nici Moscova, nici Ierusalimul nu au recunoscut existenţa acestui acord).

Atacurile aeriene lansate de Israel împotriva instalaţiilor militare iraniene din Siria fac parte cu certitudine din acest proces complex menţionat mai sus, în care oficialii ruşi şi israelieni au găsit un numitor comun: îndepărtarea Iranului din Siria. Iar faptul că aparatele de vânătoare israeliene au acţionat în Siria fără să fie deranjate în niciun fel de apărarea anti-aeriană şi aviaţia ruse – deşi acestea pot proteja forţele iraniene – legitimează ideea că Moscova şi-a regândit alianţele în regiune, iar Teheranul nu mai ocupă un rol important.

Dar care sunt motivele pentru care actorii implicaţi în regiune şi-au modificat strategiile şi de ce sunt importante noile evoluţii? În cazul Rusiei şi al Israelului, analiştii au avansat o serie de ipoteze care explică apropierea lor recentă.

* Pe măsură ce ostilităţile din Siria se termină, Rusia simte că are din ce în ce mai puţină nevoie de Iran. Moscova şi Teheranul au fost principalii susţinători militari ai regimului Assad. Fără ei, dictatorul sirian ar fi fost îndepărtat de la putere de multă vreme. În ultimele luni însă, Rusia a devenit din ce în ce mai frustrată din cauza prezenței iranienilor în Siria, fiind îngrijorată de faptul că tensiunile dintre Israel și Iran îi amenință interesele în zonă.

Analiştii cred că rușii sunt interesați să-și stabilizeze progresele obţinute în Siria şi înţeleg că, dacă iranienii continuă cu strategia agresivă împotriva Israelului, planurile lor pe termen lung – inclusiv obţinerea unei înţelegeri politice între Damasc şi forţele rebele – pot suferi. Atacurile israeliene împotriva iranienilor în Siria sunt foarte aproape să declanşeze un conflict pe care Rusia nu îl doreşte şi chiar să pericliteze poziţiile forţelor loiale lui Bashar al-Assad.

* Moscova priveşte situaţia extrem de pragmatic. Prioritatea ei în Siria a fost să-l menţină la putere pe Assad şi să stabilizeze o ţară cu care e aliată încă din timpul Războiului Rece (să nu uităm că ruşii au o bază navală importantă în regiune). În plus, Moscova a fost îngrijorată că avansul Statului Islamic ar putea aduce conflict şi instabilitate aproape de graniţele sale. Ca urmare, Rusia a furnizat puterea aeriană în Siria, în timp ce Iranul și miliţiile sale aliate, inclusiv Hezbollah, au acţionat pe teren. Dar lucrurile se schimbă în ritm rapid în regiune, iar iranienii nu mai sunt la fel de necesari ca în urmă cu 2-3 ani. Israelul are acum un cuvânt mai important în faţa Moscovei decât regimul ayatollahilor. Acordul dintre Rusia şi Israel face ca, sub protecţia rusă şi cu acceptul israelian, liderul sirian să recâştige controlul aproape complet al ţării sale, după mai bine de şapte ani de război civil.

Comentatori iranieni au afirmat de altfel că Rusia, care vrea să fie principalul actor în Siria post-război, ar putea „să trădeze” alianţa cu Iranul şi să se încheie acorduri de cooperare în zonă nu doar cu Israelul sau Statele Unite, ci şi cu Arabia Saudită. Iranienii au vorbit de faptul că ruşii „joacă pe mai multe fronturi diplomatice,” avertizând că nu e prima dată când Moscova i-ar trăda: sancţiunile internaţionale împotriva Iranului au primit în anii trecuţi şi acceptul Kremlinului.
Ar fi un joc la care preşedintele Putin se pricepe cu siguranţă: Iranul este convins să trimită trupe care să facă „toată treaba murdară de pe teren,” el asigurându-se însă, în acelaşi timp, că Teheranul nu este suficient de puternic încât să dicteze modul în care lucrurile vor evolua în Siria.

* La rândul său, prin acordul cu Rusia, Israelul a făcut un pas important privind securitatea sa naţională, lucru recunoscut de altfel de un înalt oficial de la Ierusalim: „Assad a fost și rămâne un monstru care și-a masacrat propriul popor – dar aceasta este o chestiune pentru comunitatea internațională și statele arabe. Nu putem rezolva problemele întregii lumi. Israelul trebuie să-și asigure propria securitate.” Nu e poate cel mai moral lucru, dar interesele de securitate primează în această situaţie.

* Israelul îşi mai adaugă la colecţie o nouă victorie majoră. După ce a sustras arhiva nucleară a Teheranului, a făcut lobby puternic pe lângă Statele Unite să se retragă din Joint Comprehensive Plan of Action ( JCPOA ) – acordul nuclear cu Iranul – şi a sărbătorit mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, Israelul continuă seria succeselor în regiune. În principiu, aşa cum a repetat mereu, Israelul vrea ca graniţa sa cu Siria să fie sub controlul exclusiv al forţelor lui Assad, iar luptătorii iranieni şi cei din miliţiile lor aliate să părăsească zona. Obiectivul final al israelienilor este însă şi mai ambiţios: să împiedice cu orice preţ prezenţa iraniană în Siria (faptul că au bombardat ţinte din interiorul teritoriului sirian, departe de graniţa cu Israelul, confirmă dorinţa lor de a vedea iranienii plecaţi cu totul din regiune).

Acest lucru a devenit o prioritate pentru premierul Benjamin Netanyahu, care a decis să apeleze la Moscova – unul dintre actorii principali implicaţi în conflict. În ultimul an de exemplu, Netanyahu și diferiţi miniștrii israelieni şi-au intensificat eforturile diplomatice pentru a convinge Rusia că nu este în interesul ei să permită Iranului să transforme Siria într-un stat client al Teheranului, aşa cum este Libanul.

În acest sens, Israelul a utilizat cu succes relaţiile pe care le-a dezvoltat în ultima perioadă cu partea rusă. Oficialii israelieni au deschis un canal de comunicare cu Moscova imediat după ce Rusia și-a stabilit pentru prima dată prezența aeriană în Siria, în toamna anului 2015. Acest canal a fost folosit în primul rând să avertizeze armata rusă atunci când Israelul a lansat bombardamente asupra convoaielor și transporturilor de arme către Hezbollah. Iar eforturile israelienilor şi negocierile lor constante cu ruşii au reuşit. După una din vizitele recente la Moscova, ministrul Apărării, Avigdor Lieberman, a scris pe Twitter: „Statul Israel apreciază înțelegerea Rusiei cu privire la preocupările noastre de securitate, în special în ceea ce privește situația de la granița de nord.” Acordul dintre cele două părţi confirmă interesele strategice şi de securitate comune.

* Israelul şi-a susţinut eforturile diplomatice cu forţa militară, atacând în repetate rânduri ţinte iraniene din Siria. În ultimele două luni, israelienii şi-au lărgit de altfel raza de acţiune, atacând instalaţii militare aflate mult în interiorul teritoriul sirian. În afara de raidul devastator din 10 mai, bombardamentele israeliene au lovit în aprilie şi o bază aflată aproape în centrul Siriei, care era folosită de luptători iranieni. În acest caz, strategia israeliană de a combina diplomaţia cu atacurile în forţă a dat roade (unii experţi susţin că tocmai ferocitatea acestor atacuri i-ar fi convins pe ruşi că israelienii nu glumesc şi că, pentru ei, ameninţarea iraniană trebuie combătută).

* După ce a presat cu succes Rusia pentru a o determina să ceară retragerea Iranului din Siria, Israelul caută acum susţinere în această chestiune şi în capitalele occidentale. Oficialii israelieni au deja în buzunar acceptul americanilor. Pe lista celor 12 precondiţii anunţate de secretarul de stat Mike Pompeo pentru renunţarea la sancţiunile împotriva Teheranului, retragerea forţelor armate iraniene din Siria e o solicitare clară. În plus, John Bolton, consilierul de securitate naţională al preşedintelui Trump, s-a întâlnit marţi cu omologul său israelian, Meir Ben-Shabbat, cu care urma să ratifice un acord ce vizează programul de rachete al Iranului și eliminarea rețelei de luptători pe care Teheranul a desfăşurat-o în întregul Orient Mijlociu.

Luni, premierul Netanyahu a vizitat-o pe Angela Merkel, care a fost de acord că forţele iraniene trebuie retrase din sud-vestul Siriei. Liderul israelian s-a deplasat marţi în Franţa, pentru a discuta subiectul cu preşedintele francez Emmanuel Macron, urmând să abordeze această chestiune şi cu premierul de la Londra, Theresa May. Analiştii sunt de părere că Netanyahu, impulsionat de succesele sale externe recente şi de creşterea popularităţii printre israelieni, are toate şansele să convingă liderii europeni de justeţea demersurilor sale.

Ce va face Iranul
Acordul dintre Rusia şi Israel a picat într-un moment prost pentru Teheran. După ce preşedintele Donald Trump a retras America din acordul nuclear, iranienii încearcă acum să salveze JCPOA, apelând la celelalte părţi semnatare ale documentului, inclusiv Rusia. În acest context, Siria devine pentru ei o bătaie de cap suplimentară. Este de aşteptat ca Iranul să nu accepte foarte uşor retragerea din Siria. O retragere parţială a forţelor sale de lângă graniţa cu Israelul ar fi însă posibilă. Cum vor rezista ei însă presiunilor crescute ale israelienilor şi cum se vor înţelege cu Rusia? Să le luăm pe rând.

* Forțele iraniene operează în prezent din 11 baze aflate în Siria, precum și din nouă baze pentru miliţiile șiite aliate localizate în provinciile sudice Aleppo, Homs și Deir Ezzor. Iranienii se mai află în aproximativ 15 baze și puncte de observaţie ale Hezbollah, cele mai multe dintre ele răspândite de-a lungul frontierei libaneze, precum şi în Aleppo.

După ce analişti militari au afirmat că Iranul se află sub presiunea rusă pentru a-şi reloca trupele şi miliţiile aliate din provincia Deir Ezzor, la vest de fluviul Eufrat, premierul israelian a plusat. Netanyahu a avertizat că ţara sa va reacţiona în forţă la toate încercările Iranului „de a se instala militar” în regiune, nu doar de cealaltă parte a Înălţimilor Golan, „ci și în oricare loc în Siria.” Obiectivul final al Israelului, de a îndepărta forţele iraniene din Siria, a fost astfel confirmat.

* Eventuala retragere din Siria, făcută după presiunile Rusiei şi Israelului, ar fi o lovitură majoră pentru prestigiul Iranului într-un moment în care economia sa se pregăteşte pentru a face faţă sancţiunilor impuse de America. Mai mult, eliminarea Iranului și a miliţiilor sale aliate din Siria ar anula planurile Teheranului pentru construirea unei legături pe uscat spre sudul Libanului – o rută de aprovizionare prin care ar putea fi livrate arme pentru cel mai important client al său, organizaţia Hezbollah, cu care să fie atacat Israelul.

* Teheranul a susţinut în mod repetat că se află în Siria la cererea Guvernului de la Damasc şi că va pleca doar la solicitarea acestuia. În acestă situaţie, Iranul ar putea să-şi schimbe atitudinea doar dacă, alături de Rusia, şi Siria ar face presiuni ca iranienii să plece. Iar acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede decât ne imaginăm, căci mai multe surse au afirmat că sirienii sunt îngrijoraţi din cauza faptului că prezenţa iranienilor şi a celor din Hezbollah în bazele lor îi face ţinte predilecte pentru atacurile israeliene. Armata siriană i-ar fi alungat deja pe iranieni din unele locaţii, după ce raidurile avioanelor israeliene au provocat daune importante şi pentru partea siriană.

* E de aşteptat ca regimul de la Teheran să depună eforturi considerabile pentru a menţine actualul status quo în Siria. Motivele sunt evidente. Nu doar pentru că astfel va continua să îşi extindă influenţa în Siria, Liban şi în întreaga regiune. Dar Iranul nu poate renunţa la investiţiile făcute şi pentru care vrea să culeagă foloasele pe termen lung.

În ultimii câţiva ani, Teheranul a investit trupe, resurse şi fonduri uriaşe pentru a apăra regimul lui Bashar al-Assad de diferite grupări armate. Unele estimări vorbesc de cel puţin 30 de miliarde de dolari investite de Iran în Siria, la care se adaugă cel puţin 2.000 de soldaţi morţi în confruntările militare. Alţi experţi avansează chiar suma de 15 miliarde de dolari pe an şi 105 miliarde de dolari în total în cei şapte ani în care Iranul şi aliaţii săi Hezbollah au intervenit în Siria. În plus, Iranul a recrutat și a instruit recruți din Orientul Mijlociu și Asia de Sud care au fost trimiși în zonă și a oferit fonduri familiilor celor uciși în conflict. Miliarde de dolari au fost investite în proiecte economice. Spre exemplu, împreună cu alte câteva organizații ce au legături cu Iranul, fundația islamică Jihad al-Binaa lucrează deja la proiecte mari de reconstrucție a școlilor, drumurilor și infrastructurii din Aleppo și din alte orașe siriene.

„După ce a făcut o investiție atât de mare, Iranul este hotărât să profite de potențialele recompense strategice pe termen lung pe care Siria le poate oferi – chiar dacă ele vor costa, pe termen scurt, şi mai multe vieţi şi bani,” a scris Foreign Policy. Este o opinie susţinută şi de editorul unui ziar din Teheran, care s-a declarat convins: „nu cred că Iranul este dispus să-şi abandoneze prezenţa în Siria.”

* Într-un moment în care opinia publică iraniană cere responsabilitate şi prudenţă fiscală, guvernanţilor de la Teheran le va fi dificil să se retragă dintr-o ţară în care au făcut atât de multe investiţii economice, militare şi politice. Chiar dacă intervenţia iraniană în Siria nu este populară în Iran, unde manifestanţii şi diverşi oficiali au pus sub semnul întrebării susţinerea acordată unui dictator brutal, cei care contestă implicarea în conflictul din Siria nu au puterea de a schimba lucrurile în favoarea unei dezangajări iraniene.

* Prezența Iranului în Siria a schimbat balanța strategică de putere în regiune, aducând confruntarea dintre israelieni şi iranienii mai aproape de graniţa Israelului. Forţele rebele aliate cu Iranul au declarat mereu că războiul cu Israelul va fi următorul pe listă. Din acest punct de vedere, Siria a devenit „un conflict existențial” pe care Teheranul îl consideră esențial. Este motivul pentru care analiştii cred că iranienii nu se vor retrage prea curând din Siria. Presaţi de Rusia, ei ar putea însă să se retragă tactic până ce situaţia se va calma, sperând să rămână acolo datorită intereselor strategice regionale pe care le au.

În acest moment, alianţa dintre Rusia şi Iran pare că îşi trăieşte ultimele clipe. Israelul este foarte aproape să îşi atingă obiectivul de a îi forţa pe iranieni afară din Siria, după ce, aşa cum am văzut, a reuşit să obţină atât sprijinul Statelor Unite, cât şi al Rusiei. La fel cum e însă posibil ca retragerea iranienilor să se limiteze doar la provinciile din apropiere de graniţa cu Israelul şi la menţinerea unei zone tampon de câţiva zeci de kilometri cu statul-evreu. Acest lucru ar putea însă continua să nemulţumească Moscova, care se teme de un eventual conflict între iranieni şi israelieni. Cum va reacţiona Kremlinul la aceste posibile evoluţii şi, mai ales, cât de mare este influenţa sa asupra regimului de la Teheran pentru a forţa plecarea forţelor iraniene din Siria, rămâne de văzut. Indiferent de scenariile care se vor materializa până la urmă, un lucru e cert: în regiunea fierbinte a Orientului Mijlociu, situaţia continuă să rămână extrem de volatilă.

Surse: Times of Israel, Foreign Policy, ynetnews, Jerusalem Post, Haaretz, The Guardian, mei.com, Al Jazeera, The Economist, BBC, Yahoo, Bloomberg

Foto: Benjamin Netanyahu și Vladimir Putin la Moscova (sursa: Kremlin.ru)