G4Media.ro

Cum încearcă stânga americană să suprime libertatea de exprimare. Cazul companiei Goya…

Cum încearcă stânga americană să suprime libertatea de exprimare. Cazul companiei Goya Foods

Cea mai mare companie hispanică de produse alimentare din Statele Unite – ale cărei articole sunt vândute în SUA și în multe țări din America Latină – a devenit ținta unor apeluri la boicot lansate de politicieni democrați și celebrități liberale de la Hollywood, după ce directorul său general l-a lăudat pe președintele Donald Trump.

Democrații Julián Castro și Alexandria Ocasio-Cortez sau modelul Chrissy Teigen se numără printre cei care au cerut boicotarea produselor Goya Foods în contextul în care Robert Unanue, CEO-ul companiei cu sediul în Secaucus (New Jersey), a declarat recent la Casa Albă că „conducerea lui Trump a fost o binecuvântare.”

Multe voci susțin că actuala campanie împotriva Goya Foods va afecta în principal minoritatea latină și că este un exemplu tipic de efort al stângii americane de suprimare a dreptului la liberă exprimare. Acesta mai ales în contextul în care, în urmă cu câteva zile, peste o sută de scriitori, profesori, publiciști și istorici din SUA și întreaga lume, majoritatea cu simpatii liberale, au publicat o scrisoare deschisă în care cer reprezentanților stângii să renunțe la dogmatism și intoleranță față de pozițiile contrare.

Scandalul a început joia trecută, când Robert Unanue a participat la un eveniment la Casa Albă, unde președintele Trump a semnat Hispanic Prosperity Inițiative (Inițiativa pentru prosperitate hispanică), care a fost descrisă ca un efort pentru îmbunătățirea accesului la oportunitățile educaționale și economice pentru membrii comunității latino.

În timpul declarațiilor făcute după semnarea documentului, directorul executiv al Goya Foods l-a lăudat pe liderul de la Casa Albă, spunând: „În același timp, cu toții suntem binecuvântați să avem un lider precum președintele Trump, care este un creator”.

Comentariile lui Unanue au fost criticate imediat de democrați și de vedete de la Hollywood, care i-au reproșat că declarațiile sale au neglijat complet comunitatea căreia i se adresează Goya Foods. Aceștia au cerut boicotarea produselor firmei, care este cea mai mare companie de alimentație cu conducere latino din Statele Unite. Alimentele Goya Foods sunt foarte populare pe continentul nord-american, precum și în țările din America Latină, fiind apreciate atât pentru calitatea lor, cât și pentru prețurile accesibile.

Criticii au notat că, în timpul campaniei sale electorale pentru alegerile din 2016, Trump i-a descris pe unii dintre imigranții mexicani ilegali drept „criminali” și „violatori.” După ce a ajuns în fotoliul de președinte al Americii, republicanul a promovat constant politici anti-imigrație, printre altele căutând să pună capăt unei politici care protejează de deportare sute de mii de tineri fără documente legale și, de asemenea, încercând să construiască un zid la frontiera de sud cu Mexic.

Celebrități precum Chrissy Teigen și democrata Alexandria Ocasio-Cortez, considerată o reprezentantă a aripii radicale din Partidul Democrat, au declarat că au decis să boicoteze compania. Ocasio-Cortez, care reprezintă un district din Bronx (New York), a scris pe Twitter că va învăța să-și facă propriul Adobo, un sos popular în bucătăria hispanică, în loc să îl cumpere de la Goya Foods.

De asemenea, fostul candidat la nominalizarea democrată pentru Casa Albă, Julián Castro, a afirmat pe Twitter că americanii ar trebui „să se gândească de două ori înainte de a-și cumpăra produsele” de la Goya, având în vedere că CEO-ul companiei l-a lăudat pe „un președinte care, în mod ticălos și cu răutate, atacă hispanicii pentru câștig politic”.

După criticile reprezentanților stângii americane, mulți utilizatori au spus că nu vor mai utiliza produsele Goya Foods, folosite ca ingrediente principle în bucătăria latino-americană autentică. Unii internauți au spus că au crescut cu un sentiment de atașament cultural față de brand, dar acum se simt abandonați de comentariile CEO-ului companiei care și-ar fi „trădat” comunitatea. Cei care s-au alăturat apelurilor la boicot au împărtășit branduri alternative și rețete online, iar hashtag-urile #Goyaway și #BoycottGoya au început să fie folosite pe rețelele de socializare media. Susținătorii boicotului au cerut ca oamenii să cumpere alimente și condimente de la firmele concurente.

Cum a răspuns compania

Robert Unanue s-a apărat și a remarcat că Goya Foods a colaborat și cu fosta primă doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, în cadrul unor inițiative anterioare în cadrul Hispanic Heritage Month.. „Este vorba de suprimarea libertății de exprimare,” a spus el. „Nu îmi cer scuze că am spus – și mai ales când ești solicitat de președintele Statelor Unite – vei spune: Nu, îmi pare rău, sunt ocupat, nu mulțumesc?”

„Nu am spus asta soților Obama și nu i-am spus asta președintelui Trump,” a declarat Unanue.

Ulterior, într-un interviu acordat vineri canalului FoxNews, Unanue a afirmat că nu va ceda în fața criticilor: „Am făcut parte dintr-o comisie numită Hispanic Prosperity Inițiative și ne-au chemat să fim acolo pentru a vedea cum am putea ajuta oportunitățile pe tărâmul economic și educațional, pentru prosperitate în rândul hispanicilor și în Statele Unite.” Unanue, ai cărui strămoși spanioli au fondat Goya Foods, a spus că Statele Unite sunt a doua cea mai mare țară hispanică din lume după Mexic.

Unanue a numit campania împotriva vizitei sale la Casa Albă „suprimarea libertății de exprimare,” adaugând: „Deci, ai voie să vorbești de bine sau să lauzi un președinte, dar nu ai voie să ajuți la prosperitatea economică și educațională? Și faci un comentariu pozitiv și, dintr-o dată, nu este acceptabil.”

Omul de afaceri a respins boicotul ca fiind „o reflecție a diviziunii” care există în prezent în America și a criticat protestatarii pentru „dărâmarea statuilor lui Iisus Hristos” și răspândirea „urii.”

„Nu știu cui să-i atribuie acest citat, dar trăim după filozofia că există aceia care se nasc pentru a iubi și pentru a construi și alții pentru a urî și a distruge. Și, din păcate, această mare diviziune ne omoară națiunea,” a afirmat el. Unanue a declarat că compania sa „alege să iubească și să construiască” și este concentrată pe „prosperitate, construire și dăruire.”

Goya Foods a fost fondată în Manhattan (New York) în 1936 de un cuplu de imigranți spanioli, Prudencio și Carolina Unanue. În 2008, compania a fost clasată pe locul 377 pe lista Forbes a celor mai bogate firme americane și a fost evaluată la 1.4 miliarde de dolari în 2014. Conform datelor de pe pagină electronică a companiei, în perioada 2014 – 2016, Goya a deschis cinci noi centre de producție și distribuție în Texas, California, Georgia și New Jersey pentru a răspunde solicitărilor consumatorilor de produse Goya. Firma are acum 26 de facilități în Statele Unite, Puerto Rico, Republica Dominicană și Spania și are peste 4.000 de angajați în întreaga lume.

Firma, a cărei valoare actuală de piață este de trei miliarde de dolari, are sediul în New Jersey.

Susținătorii companiei au indicat și faptul că, la începutul acestui an, Goya a donat peste 136.077 kg de alimente (aproximativ 270.000 de porții de mâncare), băncilor de alimente și organizațiilor similare pentru a ajuta la ameliorarea situației create de pandemia de coronavirus. De altfel, în timpul evenimentului de la Casa Albă de saptamâna trecută, Unanue a anunțat că va dona, de asemenea, un milion de conserve de năut Goya și un milion de livre de produse băncilor de alimente pentru a ajuta familiile afectate de pandemie.

La rândul sau, președintele Trump a reacționat vineri la scandalul creat, postând mesajul „Îmi place @GoyaFoods” pe rețelele de socializare, iar conservatorii americani s-au mobilizat în apărarea companiei, mai ales ca, asa cum au remarcat expertii, actualele eforturi anti-Goya Foods sunt cele mai importante din istoria de 84 de ani a companiei.

Importanța votului latino

Analiștii de peste Ocean au mai remarcat un aspect politic important în aceasta discutie. Ei au notat că campania de boicotare a produselor Goya Foods și reacțiile pro și contra care i-au urmat nu fac decât să sublinieze faptul că comunitatea hispanică din Statele Unite este departe de a fi monolitică din punct de vedere politic.

Deși o majoritate clară a latino-americanilor tinde să-i voteze pe democrați, 28% din voturile acestora din 2016 au fost date candidatului republican Donald Trump, potrivit Pew Research Center.

În special în Florida, mulți americani de origine cubaneză și venezueleană sunt atrași de retorica agresivă a președintelui Trump împotriva guvernelor de stânga aflate la putere în Havana și Caracas, pe care le acuză că le-au forțat să plece în exil.

În condițiile în care analiștii se așteaptă ca alegerile din noiembrie din multe state să fie decise de un număr redus de voturi, chiar și dacă un număr mic de alegători hispanici se va alătura taberei republicanilor, acest lucru s-ar putea dovedi un câstig major pentru președintele Trump în confruntarea cu rivalul său democrat, Joe Biden.

În acest context, merită mentionat că Robert Unanue este înregistrat ca republican, dar nu și-a declarat niciodată, în mod public, susținerea pentru președintele Trump. El a donat bani atât pentru candidații republicani (Chris Christie, Mitt Romney), cât și pentru cei democrați (Robert Menendez).

Cancel culture

Fiul președintelui american, Donald Trump Jr, a condamnat campania de boicot inițiată de stânga americană împotriva Goya Foods, scriind într-un mesaj tweet: „gloata stângistă dorește să anuleze una dintre cele mai mari companii din America deținute de hispanici, deoarece aceștia recunosc că președintele a dovedit o conducere excelentă? (Acest lucru nu este foarte woke),” a scris el, referindu-se la termenul care indică o persoană care e vigilentă la nedreptățile din societate, în special la rasism, și care e folosit în prezent de dreapta americană ca termen peiorativ pentru a descrie activiștii progresiști.

Campania de boicotare declanșată de liberalii americani împotriva companiei Goya a venit în contextul în care, doar cu câteva zile în urmă, intelectuali, scriitori, profesori și publiciști de stânga din toată lumea au cerut stângii americane să abandoneze dogmatismul și extremismul ideologic care riscă să sufoce societatea.

Printre semnatarii scrisorii publicate de Harpers Magazine se numără Anne Applebaum, Noam Chomsky, Drucilla Cornell (Fondatorul uBuntu Project), Francis Fukuyama, Malcolm Gladwell, Garry Kasparov, J.K. Rowling și Salman Rushdie.

„Schimbul liber de informații și idei, elementul vital al unei societăți liberale, e tot mai restrâns zilnic. Dacă ne-am așteptat la acest lucru de la dreapta radicală, cenzura se răspândește mult mai larg în cultura noastră: o intoleranță față de opiniile opuse, tendința rușinii publice, ostracizarea și tendința de a dizolva problemele politice complexe într-o certitudine morală orbitoare. Susținem valoarea contra-discursului robust și chiar caustic din toate zonele. Însă acum este prea comun acum să auzim apeluri la o răscumpărare rapidă și severă ca răspuns la încălcările percepute ale vorbirii și gândirii. Și mai tulburător, liderii instituționali, în spiritul unui panicat damage control, aleg pedepse pripite și disproporționate în locul reformelor necesare. Editorii sunt concediați pentru publicarea de articole controversate; cărțile sunt retrase pentru presupusă lipsă de autenticitate; jurnaliștilor le este interzis să scrie pe anumite teme; profesorii sunt cercetați pentru citarea unor lucrări de literatură; un cercetător este concediat pentru că a transmis un studiu academic revizuit; iar șefii de organizații sunt renunțați pentru ceea ce sunt uneori doar greșeli stângace,” au afirmat semnatarii scrisorii.

Iar criticii au notat faptul că actuala campanie anti-Goya este un exemplu clasic al așa-numitei cancel culture, fenomenul promovat de stânga liberala si progresista din America prin care se „anulează” persoane, branduri, emisiuni, cărți sau filme din cauza a ceea ce unii consideră a fi remarci sau ideologii ofensatoare, rasiste sau controversate.

Surse: CNN, FoxNews, BBC, Goya.com, Pew Research Center, Twitter

Foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

34 comentarii

  1. hai să cenzurăm tot, că nu ne place nouă

    • Cenzura o practica doar institutiile statului. Aia e cenzura, conform sensului din dictionar – guvernul imi interzice sa vorbesc. Daca eu sugerez public sa boicotam produsul X, dintr-un anumit motiv, oricare ar fi motivul ala, tot libertate de exprimare se cheama. Grav e ca majoritatea oamenilor au senzatia ca libertatea de exprimare se aplica exclusiv celor care au aceleasi opinii ca si ei.

    • Aici se vede marea, imensa ticalosie a stangii. A unei stangi retardate, in fapt, fiindca nu prin suprimarea vocilor altora , te faci tu auzit! Stanga americana tocmai a luat-o pe aratura.
      Adica nu doar ca incearca sa-i puna pumnul in gura lui Unanue ca sa nu-l laude pe Trump, dar vor sa-i si falimenteze, desi pana acum le placeau produsele furnizate de Goya Foods.
      Si ce tupeu au, sa pretinda ca ar fi progresisti! Progres in ce directie? Sa limitezi si sa interzici cuiva dreptul la libera exprimare nu e progres. Ci regres.
      Ticalosia democratilor se devoaleaza pe zi ce trece si e de mirare ca oamenii nu reactioneaza mai consistent.
      Azi, maine va trebui sa le ceri voie acestor „cenzori” turbati ca sa deschizi gura.
      America e in pragul unui razboi civil pustiitor, din cauza stangii retardate…..

    • Asta e o initiativa ORGANIZATA de boicot sustinuta de figuri publice, printre care politicieni. E foarte important de mentionat ca printre influenceri se afla politicieni ai opozitiei. Nu sunt simple optiuni personale ale unor cetateni care au decis asta in mod INDEPENDENT de clasa politica.

      Boicotul este intotdeauna o initiativa de exceptie si nu ar trebui sa fie justificata politic. Altfel, un razboi politic al boicoturilor risca sa produca grave perturbatii in economie. Politica se face la vot, nu cu „ciomege” economice si amenintari.

    • Cum se poate numi, cica, progresista, o factiune a societatii, din moment ce se comporta dictatorial si da dovda de intoleranta fata de toti cei care au late opinii? Doar comunistii si-au arogat acest epitet – progresist – in lupta ideologica cu alte curente, in perioada interbelica. Si daca privim in urma, la modul in care dictatura proletariatului din lagarul socialist(chiar ca era un lagar!!!)a tratat dreptul la libera exprimare al cetatenilor, constatam ca stanga asta radicala din SUA are acelasi efect otravitor pentru societate, precum s-a intamplat in urss si restul statelor devenite socialiste dupa cel de-al doilea razboi mondial.
      Stanga radicala din SUA a luat-o pe aratura, e pur si simplu, retardata, nu progresista, in intelesul comun a acestui cuvant. Democratii au depasit de mult linia rosie care separa democratia de dictatura si n-au de gand sa se opreasca…..
      Ce ar fi daca si restul oamenilor si-ar anunta boicotul pentru serviciile furnizate de firmele democratilor, fie ca sunt ele producatoare de bunuri materiale sau de produse mass media?

    • @deea complet fals. Cenzura o poate practice oricine are putere sau influenta, nu doar guvernele. Poate si biblioteca din sat sa cenzureze. Poate si un profesor la scoala.

      Altceva e adevarat, in constitutia SUA se interzice doar cenzura facuta de institutiile statului. In rest e liber la cenzura. Dar, evident, doar pentru ca ceva nu e ilegal, nu inseamna ca e un lucru bun.

  2. Păi păpușel când s-a hotărât boicotarea RTV în perioada protestelor contra modificărilor legilor justiției tot de stânga au fost? Aoleu! De fapt și eu tot cam de stânga sunt! Mare nenorocit! Hai băgați și una cu cât se exagerează cu încălzirea globală. Și vezi că iar a greșit google cu traducerea ”șefii de organizații sunt renunțați ”….se întâmplă când apelezi la susțineri elitiste pe care nici tu nu le înțelegi.

  3. deci CEO-l nu e o persoana oarecare care isi da cu parerea despre Trump. El se identifica practic cu compania aia si vorbeste din pozitia de CEO (ca altfel nu ajungea sa vb cu Trump). Daca tu ca american, democrat sau nu..nu impartasesti viziunea lui Trump si a acestui CEO, este de bun simt sa boicotezi produsele lor (de orice natura ar fi: mediatic, alimentar..etc). Mai ales in America, unde lobby.-ul este legal. De ce sa sustin eu prin comportamentul meu de cumparaturi pe cineva care sustine un regim cu care eu nu sunt de acord? Este foarte democratic sa nu ma orientez spre alte marci.

    • “Deci” ne-ai lamurit.

    • are dreptate. ceo-ul face politica. e libertatea consumatorului sa identifice brand-ul cu acea opinie.

    • @Bad@, “deci” vine in raport de coordonare conclusiva cu articolul, deci nu e nicio problema ca un comentariu sa inceapa cu “deci”. Deci nu mai fi pedant aiurea.

    • Poate la voi la neomarxisti e de bun simti sa boicotezi pentru ca are o alta parere. De bun simt e sa-i dai dreptul sa aibe o alta parere chiar daca e alta decit a ta.

  4. Cam de cîte ori și-a asezonat fiu-su lui Trump masa cu conserve și diverse de la Goya? Când era gata să mercantilizeze planul de pace în O.M. era o chestie okey? Altfel e un boicot dat de bucătăriile Latinx unui miliardar, printre alţii, care și-l dorește pe Trump reales. Asta e, cresc acţiunile El Mexicano, Costeña etc

  5. Ohoo, cenzura libertății de exprimare a început cu promovarea și aplicarea corectitudinii politice, cu mișcări de extremă stânga precum #BLM, #Antifa, #MeToo s.a.m.d.

  6. Cam asa arata „democratii” lui Biden. Vedete care s-au discreditat in ochii lumii trambitand mizeriile ideologice ale lui Biden. No problem, in toamna Trump ramane la Casa Alba orice ar fi.

  7. Ba ma lasi. La fox news asta or insemna limitarea libertatii de exprimare. E ca si cum ai zice ca femeile iti incalca libertatea de exprimare ca nu vor sa si-o traga cu tine dupa ce ai zis ca Colon e idolul tau si bagaboantele trebuie violate.
    Asa era si in ceausism cu libertatea te exprimare? Iti dadea securitatea cancel pe twitter de ziceai ceva de regim? Ce snowflakes are dreapta mai nou, sa nu zici ceva ca imediat incep sa se smiorcaie. Cu boicotul alora de faceau reclama pe Latrina3 cum ramane ipocritilor? Hai no mai ardeti deontologic doar cand va convine ideologic si financiar.

  8. Si unii si altii si-au exercitat niste drepturi democratice: unii la libera exprimare, ceilalti la boicot.
    Nu vad problema.

    • Problema este eliminarea zonei de mijloc, promovarea ideii ca cine nu e cu noi este impotriva noastra. Asta duce la extremism care, dupa cum stii, nu este bun.

  9. Aveau preturi accesibile produsele ?

    PS. Nu-i nimic ! Nu-i nimic …mai scump decat Principiul ! Sa faca bine si sa bage mana in buzunar si sa cumpere produse similare mai scumpe ! :))))) :(((((

  10. Ce ofensati saunt domle democratii cand il lauda cineva pe Trump, nu conteaza ca a semnat o initiativa care ajuta comunitatea hispanica din SUA. Conteaza doar ca nu le place lor de Trump deci nu are voie nimeni sa il vorbeasca de bine. Trebuia Unanue sa ii traga o flegma intre ochi presedintelui (dupa ce semna binenteles) si ar fi crescut valoarea Goya la 6 miliarde peste noapte. Cortez si-ar fi aruncat toate retetele pe geam si-ar fi declarat ca de-acum isi administreaza sosuri Goya intravenos, extremistii de stanga nu ar mai fi mancat nimic altceva si le-ar fi dat voie celor de la Goya sa isi faca reclama pe Facebook.
    Si apoi mai spuneti ca gloata asta nu e manata de altceva decat de ura oarba…🙄

  11. Boicotarea nu e cenzură. Titlul este fals și tendentios. G4Media, aveți grijă; și voi puteți fi boicotați pe Paetron cu un singur click dacă nu faceți jurnalism.

    • Hop si stangistu cu amenintarea: „Daca nu faceti jurnalism (de care imi place mie) va boicotez pe Patreon!”
      Cand G4 publica aproape zilnic cand un articol preluat din presa stangista articole hit-piece, anti-Trump, atunci nu are nimic de obiectat, ii place. Publica si G4 odata la cometa un articol echilibrat legat de situatia de peste ocean, sare in sus cu amenintari.

  12. Aici se vede marea, imensa ticalosie a stangii. A unei stangi retardate, in fapt, fiindca nu prin suprimarea vocilor altora , te faci tu auzit! Stanga americana tocmai a luat-o pe aratura.
    Adica nu doar ca incearca sa-i puna pumnul in gura lui Unanue ca sa nu-l laude pe Trump, dar vor sa-i si falimenteze, desi pana acum le placeau produsele furnizate de Goya Foods.
    Si ce tupeu au, sa pretinda ca ar fi progresisti! Progres in ce directie? Sa limitezi si sa interzici cuiva dreptul la libera exprimare nu e progres. Ci regres.
    Ticalosia democratilor se devoaleaza pe zi ce trece si e de mirare ca oamenii nu reactioneaza mai consistent.
    Azi, maine va trebui sa le ceri voie acestor „cenzori” turbati ca sa deschizi gura.
    America e in pragul unui razboi civil pustiitor, din cauza stangii retardate…..

    • Boicotul este o forma de protest total etic. Consumatorul are dreptul să-și aleagă unde-i merg banii pe ce criterii îi place. Trump pardonîndu-l pe Stone – aia-i ticăloșenie.

  13. Cenzura implica o autoritate publică cu putere de decizie. Daca un grup de consumatori nemulțumiți de implicarea unui brand in politică face apel la boicotarea acelui produs, abia atunci e vorba de libertate de exprimare. Daca eu fac apel la boicotarea Facebook sau Goya Foods pt ca patronii lor sustin un individ cu clare înclinații autoritare și cu derapaje de la valorile democratice și de la bunul simț, e la latitudinea fiecaruia sa asculte sau nu acest apel. Unde e problema? Unde e cenzura? Asta e mantra capitalismului, nu? Putem alege ce produse consumăm pe ce criterii vrem noi.
    PS: Trump nu mai prinde un mandat dacă nu cumva plănuiește o fraudă masivă. Si in 2016 a avut milioane de voturi mai puțin decât Hillary, nici el nu se aștepta sa câștige.

    • S-a implicat Goya in politica si pe vremea lui Obama, scrie si in articol si nu le-a dat nimeni cu firma in cap atunci.
      Cat despre boicot, uite ce spune un om mai sus:
      „Asta e o initiativa ORGANIZATA de boicot sustinuta de figuri publice, printre care politicieni. E foarte important de mentionat ca printre influenceri se afla politicieni ai opozitiei. Nu sunt simple optiuni personale ale unor cetateni care au decis asta in mod INDEPENDENT de clasa politica.

      Boicotul este intotdeauna o initiativa de exceptie si nu ar trebui sa fie justificata politic. Altfel, un razboi politic al boicoturilor risca sa produca grave perturbatii in economie. Politica se face la vot, nu cu „ciomege” economice si amenintari.”
      Puteti sa incercati sa justificati cat vreti boicotul dar vorbiti doar vorbe. Omul ii multumeste lui Trump ca a ajutat comunitatea hispanica, nimic mai mult

  14. Boicotul este sistare organizată (totală sau parțială) a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale.

    Este și în acest caz un protest organizat împotriva firmei respective, cu efecte scontate de ordin material, ca ”pedeapsă” pentru că șeful executiv al acesteia a făcut o declarație pozitivă la adresa lui Trump, declarație care – date fiind circumstanțele în care a fost rostită – a fost de complezență, protocolară. O reacție disproporționată și partizană din partea fracțiunii militante a stângii, al cărei stindard îl poartă Ocazia Cortez. Împreună cu Julian Castro sunt din aceeași comunitate latină cu CEO al firmei. Evident, boicotarea are intenția de a balansa opinia alegătorilor latino în favoarea democraților și mai puțin semnul unei sfinte indignări gratuite. Pe lângă sosul menționat, Cortez ar trebui să mai învețe o groază de alte lucruri, lucru valabil și pentru opozanții de la extrema dreaptă. Mă refer la principii tacite americane din trecut, de a face politică, dintre care cele mai importante erau respectul reciproc ( mutual respect ) al părții adverse și toleranța / reținerea ( forbearence ) de la anumite excese verbale . Limbajul politic de azi seamănă cu cele perorate la ușa cortului pentru că asta consumă onor alegătorul.

  15. Asta nu e cenzură sau suprimare a dreptului la opinie, e boicot motivat ideologic, și e ceva total acceptabil. Stânga americană nu pot suprima nimic că nu sunt la putere; și dacă ar fi tot n-ar putea suprima ușor. Ce pot să facă e să pornească niște acțiuni care să-i afecteze financiar pe cei vizați. Și eu ca persoană fizică, de exemplu, boicotez Coca Cola fiindcă nu sunt de acord cu unele chestii pe care le fac. De ce să dau bani unor companii care fac rău în opinia mea? E ceva rău în asta?

  16. Stanga radicala a devenit un cult periculos, o inchizitie a gandirii. . Daca iti folosesti dreptul la libera exprimare si ideile comunicate nu se incadreaza in ideologia cultului esti facut instantaneu rasist, homofob, misogin, beneficiar al suprematiei albilor, opresor vinovat de crimele trecutului, ce mai, un adevarat fascist !
    Ce ironie sinistra, oameni inocenti sunt atacati pe strada sau in masinile personale de cei care se autointituleaza ”antifascisti”, ratatii antifa dau foc, distrug si hartuiesc oamenii care indraznesc sa-i contrazica… Ce poate fi mai bolnav? Adunatura asta de psihopati nu mai are limite?
    Noroc ca in SUA exista second amendment si oamenii nu o pot lua razna prea mult pentru ca le vine propriul bumerang in fata. Vanzarile de arme au crescut deja cu 80% in SUA fata de anul trecut.
    In timp lucrurile se regleaza de la sine cand ai capacitatea sa te aperi de nebuni prin fortele proprii.

  17. Nu exista cenzura dupa dictionar sau in temei de legalitate…ii constructiva atitudinea din moment ce o contesta adevarati eruditi ai vremurilor, multi chiar de orientare politica stanga. Daca si ametita aia de AOC mai este bagata in seama in prezent nu inteleg de ce ne mira pe noi Dancila, Turcan samd … cautati „project veritas” pe youtube si minunati-va.

  18. Poți s-o faci oricând,e opțiunea ta personală, la care ai dreptul. Mă tem însă că impactul social va fi minor, pentru că nu ești o persoană publică și nu o faci în mod declarativ ca să răsune. De dragul înțelegerii diferenței intre tine, sau eu și persoana publică – cum sunt Cortez și Castro – să presupunem că într-o zi Putin, Merkel sau Trump declară că nu mai beau Cola, pentru că……( indiferent ce ). Ar fi o bombă, așa-i ?
    Nu este indiferent, cine boicotează. Și nu cred că ai putea să convingi prea mulți să-ți urmeze boicotul deoarece – scuze – tu și eu suntem nobody ! Dacă un politician face boicot, o face cu un rezultat scontat. De data aceasta au criticat pe cineva, care a a lăudat un gest poiztiv făcut de Trump pentru comunitatea latină, din care și ei doi fac parte. Exces de zel ( în cel mai bun caz ) sau prostie, prin care – nu m-aș mira – Trump să ia niște voturi. Și nu sunt, de loc, un fan al lui !

  19. Nu am ocazia sa spun asta prea des pe G4 despre articolele privind SUA, dar aceasta analiza este bine documentata, bine scrisa si echilibrat prezentata.
    Felicitari, Adrian Novac!