Cum influenţează economia mondială reducerea dobânzilor de către Rezerva Federală a Statelor Unite
Deciziile Rezervei Federale (Fed) americane privind rata dobânzii de referinţă pot influenţa traiectoria economiei SUA, dar efectele lor sunt resimţite şi în economia mondială, potrivit analiştilor intervievaţi de CNBC, citată de News.ro.
”Statura economiei SUA este unul dintre factorii cheie ai importanţei Fed. Economia [SUA] rămâne una dintre cele mai mari economii din lume şi, cu siguranţă, în ultimul timp, una dintre cele cu cea mai rapidă creştere”, a spus Gregory Daco, economist şef la EY-Parthenon.
La reuniunea din această săptămână, Comitetul Federal pentru Piaţa Deschisă al Fed a decis să reducă intervalul ţintă al dobânzii sale pentru fonduri federale, cu impact larg.
Modificările ratei dobânzii Fed pot influenţa costul produselor de împrumut, cum ar fi creditele ipotecare şi valoarea numerarului, obligaţiunilor şi acţiunilor.
Decizia Fed de a-şi inversa cel mai recent ciclu de înăsprire economică va fi simţită în întreaga lume.
Până în august 2024, inflaţia anuală era de 5,9% la nivel global, potrivit Fondului Monetar Internaţional. Fondul a mai raportat că inflaţia a fost mai aproape de 2,6%, în medie, în economiile avansate precum Statele Unite.
Decizia Rezervei Federale de a reduce rata dobânzii vine după luni de date instabile pe piaţa muncii din SUA. Rata şomajului a fost de 4,2% în august 2024, 7,1 milioane de americani fiind fără locuri muncă, datele fiind puţin modificate faţă de ultimele luni.
Dar imaginea locurilor de muncă s-a întunecat considerabil faţă de un an în urmă, când şomajul era de 3,8%, cu 6,3 milioane de americani în căutarea unui loc de muncă.
Băncile centrale ale economiilor avansate din întreaga lume au majorat ratele dobânzilor pentru a evita o criză globală de inflaţie.
Economiştii au observat că înăsprirea simultană a condiţiilor dincolo de frontiere ar putea amplifica efectele acestora.
Banca Centrală Europeană şi-a redus, de asemenea, dobânda de politică monetară de două ori în 2024.
Creşterea PIB-ului global este aşteptată să fie de 3,2% în 2024 şi de 3,3% în 2025, conform FMI.
”Acţiunile Consiliului Rezervei Federale nu se limitează doar la SUA, au o implicaţie, un efect de propagare şi în alte părţi ale lumii”, a spus Reena Aggarwal, director al Centrului Psaros pentru pieţe şi politici financiare de la Universitatea Georgetown.
Deciziile Fed pot avea, de asemenea, impact asupra pieţelor valutare, având în vedere efectul lor asupra valorii dolarilor americani, moneda de rezervă globală.
”Pieţele emergente sunt afectate deoarece o mare parte din împrumuturile lor sunt în dolari. Şi aşa trebuie să ramburseze dobânda şi principalul în dolari. Şi dacă ratele dobânzilor se schimbă în SUA, tot costul împrumutului se schimbă”, a spus Aggarwal într-un interviu pentru CNBC.
Alte ţări au încercat să crească profilul monedelor lor cu rezultate mixte. În special Banca Populară a Chinei şi-a stabilit propriul sistem monetar internaţional bazat pe yuanul, sau renminbi, al Chinei.
Economiştii Fed scriu că banca centrală a Chinei a gestionat valoarea yuanului pentru a ajuta ţara să-şi atingă obiectivele comerciale. China şi-a stabilit, de asemenea, propria reţea de linii swap pentru a rivaliza cu sistemele oferite de băncile centrale precum Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană.
”Multe dintre [vehiculele electrice] pe care le vedem ieşind din China sunt rezultatul direct al faptului că China a devenit saturată de datorii şi nu îşi poate folosi modelul de creştere anterior doar pentru a creşte investiţiile”, a spus Freya Beamish, economist şef la TS Lombard.
”Dacă urmează acest model de creştere, atunci trebuie să se bazeze mai mult pe exporturi. În acelaşi timp, vor să internaţionalizeze renminbi”, a declarat Beamish pentru CNBC.
Yuanul a reprezentat 4,3% din plăţile efectuate la nivel global în 2023, potrivit Rezervei Federale.
Banca centrală a SUA observă că, în timp ce această pondere este în creştere, este cu mult în urma utilizării dolarului (47%) sau a euro (23%).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank