G4Media.ro

Cum își petrece Simona Halep timpul în izolare: ”Nu am ceas deșteptător,…

Sursa foto: Twitter / Wimbledon

Cum își petrece Simona Halep timpul în izolare: ”Nu am ceas deșteptător, nu am întâlniri. Micul dejun și apoi alerg puțin prin împrejurimi. Nu am atins nici mingea, nici racheta din februarie”

Simona Halep a relatat pentru Europsport cum decurge viața sa în izolare la Constanța. Numărul 2 mondial a spus că nu a mai atins racheta de la turneul din Dubai, din februarie, și a avertizat că ”e mai sigur ca totul să fie anulat în acest moment, trebuie doar să ascultăm ce spun autoritățile: să stăm acasă și să ne protejăm. Viața mea nu este numai tenis”.

Interviul integral pentru Eurosport, preluat de Rador:

EUROSPORT: Cum percepeți situația în acest moment?
Simona Halep: În România, e destul de rău. Toate evenimentele au fost anulate și totul e închis. Avem în jur de 2.000 de cazuri de coronavirus și nu sunt chiar atâția morți pentru moment, dar lucrurile se înrăutățesc pentru că mulți oameni vin din Italia. Și pentru spitale e foarte greu să gestioneaze totul. Eu m-am pregătit. Cu o săptămâna înainte să închidă tot, m-am izolat pentru că mi-a fost puțin frică de virus și de ce aud despre China și despre alte țări. Este o perioada grea, pentru că nu pot ieși, dar trebuie s-o accept, să păstrez o stare de spirit pozitivă. Asta e cel mai important în aceste zile.

EUROSPORT: Ce credeți despre toate aceste anulări?
Simona Halep: Oricum nu aș fi putut juca la Indian Wells pentru că eram accidentată, dar am fost așa de tristă să aflu despre aceste anulări succesive. Cinstit, ca jucătoare sau jucători, noi suntem în dificultate, circuitul ne lipsește, circuitul îmi lipsește. Celelalte jucătoare îmi lipsesc și toți oamenii implicați în organizarea turneurilor. Singurul lucru pozitiv este că sunt acasă din februarie și sunt ani de zile de când n-am fost atâta timp acasă. E o viață diferită, deci trebuie s-o acceptăm și să încercăm s-o apreciem.

EUROSPORT: Care este programul dumneavoastră zilnic?
Simona Halep: Sunt acasă de 22 de zile deja, nu am ieșit deloc. Mă protejez la maximum pentru că mi-e cam frică. Și vreau să rămân relaxată, deci mă trezesc pe la 10 sau 11 dimineață. E foarte bine că pot dormi mult. Nu am ceas deșteptător, nu am întâlniri. Îmi iau micul dejun și apoi alerg putin în împrejurimi, avem dreptul, pentru că este o reședința particulară. Și acasă fac alte exerciții fizice. Deci mă întrețin în fiecare zi și mă simt în formă, da.

EUROSPORT: Sunteți dezamăgită că nu vă puteți apară titlul la Wimbledon?
Simona Halep: Încerc să văd partea bună a lucrurilor: dintr-o dată, sunt deținătoarea titlului timp de doi ani. Și deci voi putea profita de acest statut încă un an, ceea ce este un lucru bun. Sunt entuziasmată la ideea de a juca primul meu meci marți pe Centre Court anul viitor. Chiar vreau să profit de această experiență și va fi super, bine înțeles.

EUROSPORT: Ce amintiri aveți de la finala Wimbledon de anul trecut?
Simona Halep: A fost cu adevărat cel mai bun meci din cariera mea, fără îndoială. Înainte de meci, eram complet concentrată pe amintirile mele de la meciul din grupe de la Singapore (Masters féminin 2018, n. red.), din urmă cu câteva luni, contra Serenei. Eram hotărâtă s-o fac să se miște și să fiu agresivă pentru că știam că dacă dădeam înapoi, nu aș fi fost în stare să fac față puterii ei. Deci mi-am spus: “Pe gazon, ea e favorită pentru că are experiență, pentru că are experiența acestor momente pentru că le-a trăit mult mai mult decât mine”. De fapt, era prima dată pentru mine. Și mental, eram puternică. Mi-am spus că am șanse și trebuie să le folosesc.

EUROSPORT: După părerea dumneavoastră, tenisul chiar se va relua în iulie?
Simona Halep: Cred că va fi mai lung. Sperăm să putem juca US Open, dar nu e sigur, pentru că New Yorkul suferă mult în acest moment. Nu știu cum va fi reluarea după ce a fost oprit atât de mult timp. Nu am fost niciodată în această situație, deci va fi ceva nou pentru toată lumea. Îmi va fi greu să reintru în ritm, e sigur. În capul meu, cel mai rău scenariu posibil ar fi ca tot sezonul să fie anulat. Cred că vom depăși această perioadă.

EUROSPORT: Mai jucați totuși puțin tenis în acest moment?
Simona Halep: Nu am atins nici mingea, nici racheta după Dubai, asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată atât de mult timp. Și va mai fi cazul timp de o luna.

EUROSPORT: Pe ce părți ale jocului veți lucra în timpul acestei pauze?
Simona Halep: Elementul cel mai important al jocului meu, în stilul meu, sunt picioarele. De asta continui să alerg, trebuie ca mușchii mei să fie în continuare stimulați. Dacă mă mișc bine pe teren, tenisul va urma.

EUROSPORT: Considerați această situație ca pe o oprire pentru cariera dumneavoastră sau e secundară în acest moment?
Simona Halep: Toată lumea este afectată de pandemie, e mai sigur ca totul să fie anulat în acest moment. Și noi trebuie doar să ascultăm ce spun autoritățile: să stăm acasă și să ne protejăm. Viața mea nu este numai tenis. Fac tot ce pot că să rămân în formă și să reintru cât mai repede în ritm când totul va reîncepe. Când totul va fi sigur din nou, voi reîncepe să călătoresc. Dar atâta timp cât nu va fi sigur 100%, stau acasă.

Traducere Rador: Gabriela Sîrbu

Foto: Simona Halep / Wimbledon

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. O solutie ar fi sa joci cu un perete sau, daca ai un teren privat acasa, sa folosesti un tun de mingi.

  2. Intrebarea mea”In situatia in care se afla România la ora actuala ,câti români sunt interesati de la viata privata a acestei persoane ????”