Cum îți poți „păcăli” creierul pentru a face sport: Trei trucuri de pus în practică atunci când nu găsești motivația să ieși la alergat

Într-o lume din ce în ce mai sedentară, beneficiile pentru sănătate ale unui hobby precum alergatul de dimineață sunt evidente. Totuși, sfaturile doctorilor și experților în fitness nu sunt neapărat cea mai bună sursă de motivație. Pentru oamenii care vor să mențină un stil de viață sănătos, dar detestă ideea de a se trezi de dimineață pentru o cursă de câțiva kilometri, jurnalistul Eric Vance, de la The New York Times, prezintă trei „hack-uri” care să facă această activitate sănătoasă și plăcută – sau, cel puțin, suportabilă.

„În gospodăria mea se știe că luni, la ora 5:55 dimineața, este cel mai prost moment al săptămânii. Asta pentru că luni este o zi de alergare, iar eu urăsc să alerg.

Întotdeauna am urât să alerg. În școala primară, mă temeam de testul de alergare de 1,5 km și eram mereu în spate cu ceilalți colegi care nu prea se descurcau la ora de sport. În facultate, eram singurul jucător de baseball care putea transforma o dublă în simplă.

Am peste 2 metri înălțime și picioare mult prea slabe, cu genunchi care se clatină în șase direcții diferite atunci când alerg. Și totuși, este crucial – mai ales la vârsta mijlocie – să îți provoci corpul cu puțin exercițiu intens în fiecare săptămână.

Nu am acces la o piscină sau la un lac, tavanul meu este prea jos pentru trambuline și să fac mai mult de un antrenament HIIT pe săptămână devine rapid plictisitor. Alergarea oferă intensitate, în timp ce îmi distrage atenția cu peisaje frumoase. În plus, 20 de minute mai târziu, mă simt minunat.

După ani de zile de tatonare a modalităților de a începe să alerg, am ajuns în cele din urmă la o rețetă în trei părți pentru a învăța să tolerez această formă oribilă de exerciții fizice.

Dar, înainte de a începe, asigură-te că faci mișcări distractive în alte zile. Dacă singurul tău exercițiu este alergatul și, ca mine, îl urăști, nu vei rămâne cu el. Mergi pe jos dacă îți place asta, înoată, dacă este bucuria ta. Am un manechin de kickboxing, o bară de tracțiune și niște corzi de antrenament pe care abia aștept să le folosesc cu adevărat. Nu faceți ca fiecare antrenament să fie un chin.

Truc 1: Reprogramați-vă creierul

În poveștile anterioare, am menționat importanța „pachetului de recompense„. Acesta este un termen sofisticat pentru a te trata de fiecare dată când faci ceva ce nu vrei să faci. Dar ceea ce nu am spus este că pachetele de recompense îți pot antrena de fapt creierul.

Iată cum funcționează: Unul dintre podcasturile mele preferate este o emisiune de recenzii de filme numită „The Rewatchables”, cu Bill Simmons. Îi ascult atât de des încât simt că Bill și echipa lui sunt de fapt prietenii mei. Dar nu-mi permit niciodată să ascult decât dacă alerg sau mă pregătesc să alerg. Niciodată.

Acest lucru a fost esențial, pentru că, pe termen scurt, am început să aștept cu nerăbdare să alerg doar ca să pot sta cu prietenii mei imaginari și să aflu părerile lor despre „Forrest Gump” sau orice altceva. Și, cu timpul, s-a întâmplat ceva ciudat. Mă trezeam cu gândul că nu vreau să alerg, dădeam drumul la podcast și brusc aveam chef.

Psihologii numesc acest lucru fie „condiționare clasică”, fie „chestia aia pe care Ivan Pavlov o făcea câinilor săi atunci când apăsa pe o sonerie înainte de ora mesei„. În cele din urmă, de fiecare dată când o făcea, câinele saliva. Oamenii sunt și ei susceptibili la acest lucru; este o parte esențială a efectului placebo și a marketingului modern.

„Îmi place la nebunie, este ca un ritual”, a spus despre metoda mea Dr. Luana Colloca, profesor de psihologie la Universitatea din Maryland și expert în condiționarea clasică și efectele placebo.

Dr. Colloca a spus că ea face ceva similar, doar că pe bază de miros. De fiecare dată când începe o sesiune Peloton, aprinde o lumânare cu aromă de lămâie. Acum, doar mirosul acelui parfum o pune subtil în dispoziția de a pedala.

Chiar și atunci când nu prea are chef de exerciții fizice, a spus ea, „este un fel de răspuns automat”

Truc 2: Faceți pauze, dar țineți-vă de plan

Am fost crescut să cred că alergătorii aleargă. Ei nu merg – asta este pentru cei care ies la plimbare. Așa că, de obicei, alerg pe dealul mic de lângă casa mea și apoi cobor un deal mare. Dar pe drumul de întoarcere prefer să merg.

De fiecare dată când încetinesc sau mă odihnesc, se simte ca un eșec. Dar Chris Beedie, un psiholog sportiv și profesor la Universitatea Kent, a spus că trebuie să-mi realiniez gândirea.

„Nu mai trăim în anii 1970. Nu mai există „mersul pe jos este un semn de slăbiciune””, a reproșat el. „Este o parte structurată a mișcării tale”.

Dacă doriți să alergați timp de 40 de minute, a spus domnul Beedie, planificați-vă în prealabil pauzele cronometrate, poate la fiecare 10 minute. Sau planificați să le faceți ori de câte ori ritmul cardiac crește la un anumit nivel sau când ajungeți la un deal.

Aproape toți maratoniștii serioși cu care vorbește el iau pauze la un moment dat, iar aceste pauze pot face chiar ca timpul total să fie mai rapid. Cu toate acestea, oprirea totală nu este grozavă pentru organism, a spus el, așa că ar trebui să încercați să păstrați un anumit ritm.

Truc 3: Luați un câine

În unele zile, nici măcar podcasturile și promisiunile de pauze nu sunt suficiente pentru a mă scoate pe ușă. Pentru asta, îl am pe Snitch, un câine ușor tembel și foarte entuziast care mă așteaptă la ușă în fiecare luni la ora 5:55 dimineața.

Snitch are nevoie de exerciții fizice așa cum Cookie Monster are nevoie de zahăr, iar dacă nu o scot la alergat, sunt șanse mari să se răzbune pe pantofii mei.

Cercetările sugerează că proprietarii de câini (în special cei din Scandinavia) ar putea trăi mai mult decât noi toți, probabil pentru că prietenii cu blană ne fac mai fericiți și mai activi. Și, deși unii sunt sceptici în această privință, eu aș susține că totul ține de tipul de câine pe care îl ai.

Dacă sunteți în căutarea unui animal de companie care să vă fie și partener de alergare, vă recomand o rasă care este atletică, dar nu prea atletică. Un carlin nu este bun, dar nici nu faceți greșeala mea. Snitch este un amestec de husky, beagle și, suspectăm, gazelă, care a rezistat odată 24 de kilometri pe un set de trasee montane și părea pregătit pentru încă 24. Este epuizantă. E mai bine să găsești o cale de mijloc – un câine prietenos și jucăuș. dar cu un strop de lene.

În cele din urmă, nu vă pot promite că veți ajunge vreodată să vă placă să alergați. Eu o fac de doi ani și încă o urăsc în cea mai mare parte. Dar, din când în când, cu soarele venind peste munți, cu amicul meu Bill în ureche și cu Snitch zburând ca o hienă dezlănțuită lângă mine, mă bucur că am făcut efortul”.