G4Media.ro

Cum poate crește rata de supraviețuire primul test de sânge din lume…

sursa foto: Unsplash/ National Cancer Institute

Cum poate crește rata de supraviețuire primul test de sânge din lume pentru depistarea cancerului cerebral

Chirurgii şi oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de sânge pentru cancerul cerebral, în premieră mondială, care, potrivit experţilor, ar putea revoluţiona diagnosticarea, accelera tratamentul şi creşte rata de supravieţuire, informează The Guardian, citat de News.ro.

Timp de ani de zile, tumorile cerebrale au fost dificil de diagnosticat. Acestea afectează anual sute de mii de oameni din întreaga lume şi ucid în Marea Britanie mai mulţi copii şi adulţi sub 40 de ani decât orice alt tip de cancer.

Acum, o echipă de cercetători a conceput un simplu test de sânge care ar putea ajuta la diagnosticarea mult mai rapidă a pacienţilor care suferă chiar şi de cele mai mortale forme de cancer cerebral, evitându-le biopsiile chirurgicale invazive şi cu risc ridicat. Descoperirea a fost anunţată în International Journal of Cancer.

Experţii au declarat că biopsia lichidă ieftină ar putea duce, de asemenea, la un diagnostic mai devreme, ceea ce, la rândul său, ar accelera tratamentul şi ar putea creşte ratele de supravieţuire. Testul ar fi deosebit de benefic pentru pacienţii cu tumori cerebrale „inaccesibile”, care ar putea beneficia de începerea tratamentului cât mai curând posibil, au adăugat ei.

Cercetătorii de la Centrul de excelenţă pentru cercetarea tumorilor cerebrale, condus de Imperial College London şi Imperial College healthcare NHS trust, au descoperit că testul poate diagnostica cu precizie o serie de tumori cerebrale, inclusiv glioblastomul (GBM), cel mai frecvent diagnosticat tip de tumoare cerebrală de grad înalt la adulţi, astrocitoame şi oligodendrogliome. Testul a avut „sensibilitate, specificitate şi precizie analitică ridicată”, a raportat echipa.

„Această cercetare revoluţionară ar putea duce la diagnosticarea mai rapidă şi la îmbunătăţirea rezultatelor pentru pacienţii cu tumori cerebrale”, a declarat Dan Knowles, directorul executiv al organizaţiei caritabile Brain Tumour Research.

Oamenii de ştiinţă planifică deja studii suplimentare pentru a valida rezultatele, iar dacă acestea vor avea succes, pacienţii ar putea beneficia de noul test în doar doi ani.

Testul de sânge TriNetra-Glio, dezvoltat cu fonduri de la Datar Cancer Genetics, funcţionează prin izolarea celulelor gliale care s-au desprins de tumoare şi care circulă în sânge. Celulele izolate sunt apoi colorate şi pot fi identificate la microscop.

Dr. Nelofer Syed, care conduce Centrul de excelenţă pentru cercetarea tumorilor cerebrale, a declarat: „O metodă neinvazivă şi ieftină pentru detectarea timpurie a tumorilor cerebrale este esenţială pentru îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor. Mai este încă un drum de parcurs, dar această soluţie ar putea ajuta persoanele în cazul în care o biopsie cerebrală sau o rezecţie chirurgicală a tumorii nu este posibilă din cauza localizării tumorii sau a altor constrângeri”.

Kevin O’Neill, neurochirurg consultant la Imperial College healthcare NHS trust şi lector principal clinic onorific la Imperial College London, care conduce Centrul de Excelenţă pentru Cercetarea Tumorii Cerebrale împreună cu Syed, a declarat: „Acest test nu este doar un indicator al bolii, ci o biopsie lichidă cu adevărat diagnostică”.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...