“Cum pot fi antisemit când am prieteni evrei?” – o falsă justificare (OPINIE)

Recent declanșatul război dintre Israel și Hamas a fost urmat un val de antisemitism în lumea întreagă. Nimic surprinzător. A devenit o obișnuință ca evreii, oriunde ar trăi pe mapamond, să devină ținta deversării acestei forme de ură, care este documentată ca fiind cea mai veche din istorie, datând de cel puțin 2.600 de ani, odată cu distrugerea primului Templu de la Ierusalim și deportarea în masă a evreilor de către Împăratul Nabucodonsor al II-lea al Babilonului.

Mai nou antisemitismul se exprimă prin forma pe care jurnalistul britanic Jake Wallis Simons o numea Israelofobie, într-o carte apărută luna trecută la Londra, cu exact o lună înaintea atacului terorist al Hamas din 7 octombrie care a făcut cel puțin 1.400 de victime și peste 200 de ostatici în Israel. Dar despre aceasta cu altă ocazie.

Aș vrea să mă refer la ceea ce a devenit o linie de apărare a celor acuzați de antisemitism: cum pot fi antisemit când am prieteni evrei?

Îmi aduc aminte că în primii ani după căderea regimului Ceaușescu un lider ultra-naționalist de frunte, care azi nu mai e în viață, răspundea cu indignare acuzațiilor de antisemitism: “Cum pot fi antisemit când am avut o iubită evreică în tinerețe?!”

Dar cu acest tip de apărare (falsă) mă întâlnesc adeseori în reacțiile la articole publicate, cum ar fi acesta: “Masacrul de la Odesa din 1941 a schimbat definitiv războiul României dintr-unul de teritoriu într-unul de exterminare”, bazat pe un interviu cu istoricul Emanuel Grec, care face un doctorat la prestigioasa Universitate Heidelberg din Germania pe această temă.

Am primit de la o persoană din Statele Unite, profesor universitar următorul email:

“Regret ca se reiau astfel de pagini nefericite ale căror surse sunt ele însele sub semnul subiectivității? Tatăl meu a salvat șapte familii de evrei ulterior peste ani a primit scrisori de mulțumire din partea lor sau/ si a urmașilor acestora. Prin prezentare se acuză tot poporul român – toți românii. Prin extrapolare. Vocabularul pierdut din liniștea unor fraze informative este in sine incitant la ură. Eu una sufăr pentru fiecare viață pierdută inutil. Unchii mei au murit eroi pe câmpurile de luptă de la Stalingrad (unul) si apoi celălalt în munții Tatra.”

Natura antisemită a comentariului este evidentă: amalgamul între dictatorul genocidar Antonescu și poporul român, punerea pe același plan a morții unor militari în război cu victimele unuia dintre cele mai oribile masacre din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și caracterul halucinant al acuzației că prezentarea faptelor istorice este incitare la ură.

Am verificat pe site-ul Yad Vashem – Memorialul Holocaustului de la Ierusalim – dacă numele tatălui persoanei figurează în lista Drepților între Popoare (persoane care au salvat evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu riscul propriei vieți) așa cum ar trebui să fie cineva care a salvat șapte familii de evrei care a mai și primit scrisori de mulțumire din partea familiilor celor salvați. Nici vorbă de așa ceva.

Tot recent un individ care făcea pe Facebook afirmații antisemite mi-a recomandat să vorbesc cu doi prieteni, jurnaliști evrei (dintre care unul trăiește în Israel), pe care i-ar cunoaște de zeci de ani și care ar garanta pentru faptul că nu este antisemit.

Nu vreau să vă plictisesc cu alte exemple, dar vreau să atrag atenția că o astfel de justificare nu este valabilă. Chiar personalități ca scriitorul Paul Goma sau naistul Gheorghe Zamfir au fost acuzați la un moment sau altul de afirmații antisemite deși erau căsătoriți cu evreice. Chiar dictatorul fascist Ion Antonescu a avut o primă soție evreică, dar asta nu l-a împiedicat să ia măsuri care au dus la moartea a peste un sfert de milion de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În concluzie, le recomand antisemiților să nu se mai ascundă în spatele prietenilor evrei, reali sau închipuiți. Să-și asume în mod deschis antisemitismul. La urma urmei fac parte dintr-un grup aflat, aparent, în continuă creștere.