Cum pregăteşte UE barajul care va respinge cel de-al doilea val de Covid-19
Se reporneşte, dar cu frâna de mână trasă, pentru că un al doilea val de contagiuni pare într-adevăr inevitabil.
În baza studiilor efectuate cu ocazia pandemiilor precedente, experții sunt aproape siguri că la sfârşitul verii Covid-19 va reveni.
Stefan de Keersmaecker, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, anunță deja măsuri de precauție: „Statele membre sunt invitate să se pregătească pentru un posibil al doilea val de infecții și în acest sens trebuie să dezvolte sisteme pentru diagnosticarea și trasabilitatea virusului. Comisia va continua coordonarea, prin intermediul Centrului pentru prevenirea și controlul bolilor. Covid-19 poate reveni chiar și în acele state în care primul val a fost gestionat într-un mod exemplar”.
Prin urmare, țările UE sunt încurajate să reia treptat activitățile, dar fiind permanent atente la numărul cazurilor de infectare cu coronavirus.
Parlamentul European cere ca Uniunea Europeană să își asume mai multe responsabilități în materie de sănătate. Jytte Guteland, europarlamentar socialist suedez, spune: „Cred că în această perioadă, pentru statele membre este o prioritate să se pregătească pentru un nou val de contagieri. Știm cu toții acest lucru. Iar cu prima ocazie, va trebui să abordăm problema reformelor necesare pentru a face față viitorului. Cred cu adevărat că statele trebuie să delege Uniunii Europene multe competențe în materie de sănătate. Cu scopul de a aborda mai bine orice nouă pandemie în viitor”.
În Germania, autoritățile au stabilit o limită de 50 de noi infecții pe săptămână la 100.000 de locuitori, înainte de a reintroduce eventuale restricţii.
Potrivit comunității științifice germane, pentru a face față mai bine fazei 2, fiecare țară ar trebui să aibă suficiente locuri de terapie intensivă pentru potențialii pacienți cu Covid-19, calculând în prealabil acea parte a populației afectată de patologii anterioare.
Pentru dr Klaus Cichutek de la Paul-Ehrlich-Institut, trebuie să fie exploatat factorul timp: „Trebuie să profităm de acest moment pentru a găsi cel puțin terapiile eficiente, lucru pe care institutul nostru îl face deja, la fel ca multe alte centre de biomedicină din diferite țări. Soluția definitivă, aşa cum se știe, este vaccinul, pentru care e nevoie însă de mai mult timp”.
Experţii nu se întreabă dacă va exista un al doilea val, ci pur și simplu când va sosi. Prin urmare, starea de alertă trebuie să fie totală.
Cel puțin de această dată nu trebuie să-i acordăm Covid-19 avantajul efectului surpriză, spune Cichutek: „Guvernele sunt perfect conștiente de faptul că cel de-al doilea val va sosi, motiv pentru care trebuie să mențină sub control rata infecției și să impună din nou măsuri restrictive și închideri atunci când se verifică o creștere semnificativă a cazurilor. În acest scenariu, nu avem voie să ne relaxăm cu adevărat. Cu excepția cazului în care virusul dispare. Dar, aşa cum ştim, acest lucru nu este posibil”.
Sursa: Euronews / Articol de Susan Dabbous / Traducerea: Cătălina Păunel (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii