Cum prezintă presa din Rusia știrea despre istoricul întors de pe Otopeni fără explicații de autoritățile române / Adevărul despre o acțiune de propagandă subtilă anti-occidentală tipic rusească
Agențiile de presă Tass și Ria Novosti transmit că România a interzis fără explicații intrarea în țară a istoricului Aleksei Umnov-Denisov, care urma să țină cursuri despre controversatele tăblițe de aur de la Sinaia. Presa rusă îl prezintă drept victima unei decizii arbitrare, un simplu lingvist care ”se ocupă de descifrarea scrierilor precreştine ale triburilor balcanice”.
În realitate, după cum a dezvăluit G4Media.ro, Aleksei Umnov-Denisov a încercat să vină în România pentru a-și prezenta tezele pan-slaviste, care susțin că limba română nu are nici o legătură cu limba latină. Aceste teze sunt utilizate în mod constant de propaganda oficială rusă pentru a slăbi legătura dintre România și Occident.
Umnov – Denisov urma să țină o prelegere pe tema „Triburile dacilor: cine și de unde sunt” la Centrul Rus de Știință și Cultură, centru deschis în urma unui acord semnat în 2013 de fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, în timpul guvernului Ponta.
Tezele lui Umnov – Denisov sunt deja preluate în România de diferite site-uri care promovează propaganda rusă anti-occidentală.
Varianta agenției ruse de presă TASS: Fără a explica motivul, autorităţile române au interzis intrarea în ţară a lingvistului rus, Aleksei Umnov-Denisov, care se ocupă de descifrarea scrierilor precreştine ale triburilor balcanice, a anunţat ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin.
„Un om de știință din Sankt Petersburg, Umnov-Denisov studiază în special problema tăbliţelor de aur din orașul românesc Sinaia” – a spus diplomatul. „El trebuia să ţină discursuri la Centrul Rus de Știință și Cultură, la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa şi la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” pentru a împărtăși rezultatele cercetărilor sale. Pentru întâlnirea cu omul de ştiinţă rus, la Bucureşti au sosit oameni de știință din alte orașe ale României, precum și din ţara vecină Bulgaria” – a subliniat Valeri Kuzmin.
„Însă, la trecerea pe la ghişeul de control al paşapoartelor de pe aeroportul din Bucureşti, lui Umnov-Denisov i s-a interzis accesul în România” – a adăugat Kuzmin. „Am fost foarte surprinşi, mai ales că în urmă cu câteva zile el a primit viză de la Consulatul General al României de la Sankt-Petersburg şi atunci nu au existat niciun fel de probleme. Surse din Ministerul de Externe al României ne-au spus verbal, foarte pe scurt și fără niciun detaliu, că decizia a fost luată în conformitate cu drepturile suverane exercitate de statul român şi aceasta nu este supusă discuției și explicației” – a declarat ambasadorul rus.
„Ambasada rusă a trimis Ministerului de Externe al României o notă, în care se exprimă dezamăgirea profundă în legătură cu interdicția de intrare în țară a cercetătorului rus, precum şi opinia că astfel de acțiuni nu pot să nu afecteze în mod negativ dezvoltarea relațiilor științifice bilaterale, în special în domeniul istoriei” – a spus ambasadorul.
În urma acestui fapt, prezentarea prelegerii pregătite de Umnov-Denisov în limba română a avut loc la Centrul Rus de Știință și Cultură în absența omului de ştiinţă, iar celelalte discursuri programate au fost anulate.
Tăbliţele de aur au fost găsite la Sinaia, în anul 1873, în timpul construcției castelului regal Peleş. Pe cele 513 tăbliţe descoperite sunt gravate imagini și texte într-o limbă necunoscută. Unii savanți consideră că aceste tăbliţe sunt anale ale erei dacice și datează din secolele V-II î.Hr., iar alţii le numesc drept falsuri.
Multă vreme, tăbliţele și copiile din plumb făcute după acestea au fost păstrate în diferite muzee românești, după care urmele lor au început să se piardă. În lucrarea sa „Cartea de aur a tracilor”, Umnov-Denisov încearcă să descifreze inscripțiile aflate pe tăbliţe şi fotografiile făcute după acestea.
- RIA NOVOSTI: Omul de ştiinţă rus, Umnov-Denisov, despre posibilul motiv al interzicerii accesului său în România
Istoricul, cercetătorul și traducătorul rus de manuscrise și materiale epigrafice antice, Aleksei Umnov-Denisov a declarat pentru RIA Novosti că interdicţia de a intra în România, unde trebuia să ţină o prelegere despre strămoșii românilor, cel mai probabil a fost cauzată de activitatea sa profesională.
Anterior, Ambasada Rusiei în România a trimis o notă Ministerului Afacerilor Externe al României în legătură cu interzicerea accesului lui Umnov-Denisov, în care se exprimă îngrijorarea că „în felul acesta se creează piedici pentru schimbul de experiență între comunităţile științifice” – a declarat atașatul de presă al Ambasadei Ruse în România, Vasili Potenga.
Potrivit afirmaţiilor acestuia, la sosirea la București, Umnov-Denisov a fost lăsat în zona de tranzit fără a i se da bagajul și a fost nevoit să plece în Rusia cu primul zbor de întoarcere. În același timp, la Ministerul de Externe al României li s-a explicat în formă verbală reprezentanților misiunii diplomatice ruse că autoritățile române sunt îndreptăţite să ia o astfel de decizie fără nicio explicație.
Ataşatul de presă al Ambasadei ruse a subliniat că Umnov-Denisov este specialist în lingvistică şi urma să susţină la Centrul Rus de Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti o prelegere privind strămoşii românilor pe tema „Triburile dacilor: cine și de unde sunt”.
„(Acum) se desfăşoară o activitate ştiinţifică privind studierea tăbliţelor de aur cu texte (descoperite în România în anul 1875). Am propria mea versiune în legătură cu acestea, foarte credibilă și interesantă… există și o versiune românească… Să îmi pună piedici (cercetărilor mele) nu se poate deocamdată… Am aşteptat o abordare, gândindu-mă că poate un om de știință important va vorbi, că vom vorbi. Ar fi fost normal, discuția este întotdeauna binevenită… Dar, în schimb, ei au decis (să lovească) cu ciocanul în știință – să mă izoleze, să nu mă lase să intru” – a spus Umnov-Denisov. Omul de ştiinţă rus a subliniat că, anterior, nu s-a mai confruntat cu vreo interdicţie de intrare într-o anumită ţară în care a trebuit să ia cuvântul.
Umnov-Denisov a adăugat, de asemenea, că a petrecut în aeroportul din Bucureşti circa 17 ore, timp în care partea română nu i-a asigurat apă şi hrană. „Desigur, ei nu mi-au dat nici de mâncare, nici de băut” – a declarat Umnov-Denisov, subliniind că a fost nevoit să dea agentului de pază bani pentru a-i cumpăra o doză de apă şi mâncare dintr-o cafenea din aeroport.
Sursa: Tass/ Ria Novosti/ Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
31 comentarii