Cum s-a ajuns la o propunere discutabilă referitoare la Comisia Europeană

Propunerea referitoare la structura pe portofolii și oameni a Comisiei Europene ce a rezultat din negocierile politice este văzută de mulți ca o abdicare de la „marile valori europene ale statului de drept și independenței justiției”. (vezi de exemplu o sinteză a acestei viziuni în Cristian Pantazi, „O Comisie Europeană ridicolă și necredibilă. Compromisurile majore ale Ursulei von der Leyen față de statul de drept și valorile europene”, G4media). Acest rezultat este văzut, cu alte cuvinte, ca o abdicare de la principiile pe care cei mai mulți oameni le consideră temelia Uniunii Europene. Cum au putut negocierile politice să conducă la acest rezultat care ridică suspiciuni referitoare la valori fundamentale?

În viziunea mea sunt doi factori de fond care au determinat acest rezultat. Primul se referă la scăderea libertății economice medii în Uniunea Europeană. Al doilea factor se referă la faptul că democrațiile pot deveni laxe față de instituirea și aplicarea principiilor generale, așa cum a arătat Hayek cu referire la diviziunea puterilor democratice, astfel că, la rândul lor, guvernele devin prizonierele grupurilor de interese. Comisia Europeană este un executiv, astfel că nu este scutit de acest efect.

Scăderea libertății economice a UE

Prin includerea unor țări cu libertate economică redusă, Uniunea Europeană și-a asumat un mare risc: o deteriorare de facto a raportului dintre libertatea economică și libertatea politică, comparativ cu nivelurile din definițiile mai restrânse ale Uniunii, de exemplu cu cele de dinainte de 2004. Evident, s-a contat pe o creștere a libertății economice în aceste țări, dar riscul ca între timp diferențele să producă deteriorări ale altor libertăți exista. Fără o libertate economică înaltă, libertatea politică însăși se deteriorează. În 2012 scriam că „fără o bază solidă în libertatea economică, în Ungaria și, foarte recent, în România, adică în interiorul Uniunii Europene, au apărut semne ale alterării libertății politice. Astfel, relația dintre llibertatea economică și libertatea politică și social devine actuală, nu numai pentru viitorul Chinei și al Lumii Arabe, dar și pentru viitorul Uniunii Europene” (Jaful vs. Dreptul de a nu minți, Curtea Veche Publishing).

Problema principală a venit de la faptul că, în medie, libertatea economică din Uniunea Europeană s-a alterat, prin extinderea Uniunii, mai ales pe ruta a trei componente: nivelul relativ scăzut de integritate a guvernelor din țările nou intrate, drepturile de proprietate mai puțin clare decât în democrațiile consolidate ale UE și eficiența relativ mai scăzută a sistemelor judiciare ale noilor veniți. Toate acestea reflectă nu numai o libertate economică mai scăzută, dar și un grad relativ mai scăzut de aplicare a domniei legii în noile democrații cu care s-a extins Uniunea. Între timp, noile democrații au mai recuperat din decalajul referitor la indicatorii menționați, astfel că cineva ar putea considera că structura pe portofolii și pe oameni propusă ieri pentru Comisia Europeană ar putea să indice încrederea că slăbiciunile noilor veniți referitoare la gradul de aplicare a domniei legii nu ar putea contamina ansamblul. Totuși, este posibil ca decalajul de libertate pe rutele menționate să fi avut nevoie de timp pentru a contamina într-un mod subtil ansamblul, astfel că structura propusă ar putea fi ea însăși primul semn care indică o slăbire a valorii pe care o reprezintă statul de drept în întreaga Uniune Europeană.

Mecanismul prin care libertatea economică mai redusă poate afecta libertatea politică în interiorul UE implică redistribuirea veniturilor. În măsura în care libertatea economică este afectată și de o redistribuire excesivă, care îi face pe prea mulți beneficiari dependenți de aceasta, voturile celor dependenți nu mai sunt libere, nu mai reflectă credințele economice, sociale și politice reale, ci dorința de a nu pierde veniturile din redistribuire. Această trăsătură se extinde și asupra celor apropiați de dependenții de redistribuire, care votează pentru menținerea sau creșterea redistribuirii. Ca să fie limpede, adaug imediat că nu orice angajat în sectorul bugetar este dependent de redistribuire. Dimpotrivă, în sectorul bugetar sunt mulți profesioniști care și-ar găsi loc de muncă în sectorul privat fără probleme.

Deoarece pentru cei dependenți de redistribuire sau pentru cei foarte apropiați lor libertatea votului se alterează prin mecanismul menționat, mulți pot vota persoane ale căror valori diferă total de ale lor. Pe această rută, în parlamente pot ajunge persoane ale căror declarații sau acțiuni dovedesc adversitatea față de statul de drept sau față de independența justiției, sau asupra cărora au planat sau planează suspiciuni referitoare la integritate etc. Un votant dependent de redistribuire poate trece cu vederea aceste diferențe referitoare la valori dacă cei care candidează fac parte din partidele care promit continuarea redistribuirilor excesive. Dacă acest proces apare, libertatea politică nu este una de facto, chiar dacă, de jure, ea nu este îngrădită.

În consecință, în țările în care redistribuirea a reușit să diminueze libertatea economică și majoritățile parlamentare au reușit să reducă sau să împiedice creșterea altor libertăți, adică în țările „iliberale”, ca să mă exprim ca unii lideri europeni, în parlamente și guverne au ajuns și oameni ale căror acțiuni sau declarații sunt în conflict cu principiul separației puterilor în stat. Când predomină, acești oameni nu numai că pot, dar chiar doresc să susțină pe unul dintre ei sau pe unii care au aceleași viziuni cu ei.

Laxitatea față de principiile generale

Totuși, oamenii percepuți sau dovediți ca adversari ai statului de drept sau ai justiției nu ar fi putut fi propuși pentru a fi comisari ai Comisiei Europene dacă nu ar exista percepția că principiile care i-au unit pe fondatorii Uniunii Europene s-au erodat sau au devenit mai laxe. În timp ce explicația deteriorării libertății economice funcționează mai ales pe ruta democrațiilor tinere din UE, explicația referitoare la laxitatea democrațiilor față de principiile generale se aplică deopotrivă democrațiilor mature și celor tinere. Abia la votul din Parlametul European asupra Comisiei vom ști dacă această percepție reflectă realitatea și dacă principiiile generale s-au erodat.

Totuși, presiunea pentru relaxarea acestor principii generale este mare. Dacă vorbim despre partide, oricât de mult ar fi principiile prezente în inimile fondatorilor, ele sunt abandonate treptat din necesitatea de a câștiga votanți. În practică, grupurile de interese din societate se organizează pentru a cere guvernelor anumite favoruri/beneficii. Dacă le stă în putere, atunci guvernele vor acorda beneficiile pentru a  câștiga voturile grupurilor respective.

În procesul de negociere a formulei Comisiei Europene acționează același principiu, numai că rolul grupurilor de interese se translatează în special către partidele aflate la guvernare în țările membre ale UE, iar în procesul de negociere, rolul guvernului îl joacă președintele desemnat al Comisiei Europene. Președintele desemnat nu poate refuza un candidat care ar intra în conflict cu un principiu general fără a pierde voturi necesare pentru investitură.

Nu există decât o soluție pentru ca un președinte desemnat al Comisiei să nu devină prizonier al partidelor de la guvernare în țările membre: instituirea de principii generale pe care niciun candidat să nu le poată încălca. Pentru asta ar fi nevoie de votul în Parlamentul European referitor la aceste principii. Dacă ele nu vor fi puternic ancorate, atunci am putea avea surpriza să vedem că, dacă nu cu această ocazie, atunci undeva în viitorul nu foarte îndepărtat, nevoia de voturi să fi erodat semnificativ principiile generale care reflectă valorile noastre cele mai înalte. În democrație, fără ancorarea corespunzătoare a principiilor generale, politicienii sunt loiali voturilor, nu promisiunii de a apăra valorile înalte ale societății, în schimbul căreia au primit puterea.

Op-ed semnat de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Articolul a fost publicat și pe blogul său și nu reprezintă poziția BNR