Cum s-a născut și când va muri cu adevărat RDG

Germania a fost divizată în perioada 1945-1990. Lucru care se mai simte și după 30 de ani de la revoluția pașnică din Estul comunist. Și se va mai simți încă ceva vreme de acum înainte, scrie postul de radio Deutsche Welle.

Republica Democrată Germană, pe scurt RDG. Așa s-a numit al doilea stat german, înființat în octombrie 1949, la patru ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Primul stat german, Republica Federală Germania (RFG), luase ființă deja cu patru luni înainte. Divizarea Germaniei a corespuns planurilor puterilor câștigătoare în conflagrația încheiată în 1945.

Pe de o parte America, Marea Britanie și Franța, de cealaltă parte Uniunea Sovietică. Împreună, acestea au învins Imperiul German fascist. După victorie, însă, au apucat-o pe drumuri separate.

Aliații occidentali au pus în RFG bazele unei democrații parlamentare, în timp ce dictatorul sovietic Iosif Stalin și-a extins autoritatea asupra întregii Europe de Est.

Principalele caracteristici ale dictaturii sovietice: economie de stat, absența libertății presei și a libertății de călătorie. În astfel de condiții au existat până la revoluțiile din 1989/90 state ca Polonia, Ungaria sau România – și desigur RDG. Ideologic, acestea se autointitulau democrații populare, dar erau de fapt niște dictaturi.

În interiorul așa-numitului Bloc Răsăritean, RDG era un caz aparte, atât din punct de vedere geografic, cât și politic, deoarece la granița sa vestică începea partea liberă a Europei.

Iar în mijlocul teritoriului său se afla fosta capitală a Reich-ului german, Berlinul, metropolă de asemenea divizată. Berlinul fusese simbolul Germaniei naziste și toate cele patru puteri câștigătoare au revendicat apoi câte o parte din oraș.

De aceea, Berlinul de Vest era o insulă de libertate în mijlocul Germaniei de Est comuniste.

În Berlinul divizat, contrastul dintre sisteme era cel mai vizibil: capitalism vs. socialismul real. Metropola cu 3,3 milioane de locuitori a fost hotspot-ul Războiului Rece.

Și, până în 1961, locul cel mai căutat de cei care doreau să fugă din est în vest. Acest fenomen a fost însă blocat prin construirea Zidului Berlinului.

Până la ridicarea Zidului, peste un milion de persoane fugiseră din RDG pentru că nu au mai putut suporta lipsurile economice și climatul spiritual dintr-o societate neliberă.

După ridicarea Zidului, oamenii din cele două Germanii s-au înstrăinat tot mai mult unii de alții. La nivel diplomatic, a avut loc din anii 1970 o apropiere, datorată politicii de relaxare a relațiilor bilaterale inițiate de cancelarul Willy Brandt.

Social-democratul a primit pentru aceasta premiul Nobel pentru Pace. Geopolitic, existența celor două entități statale s-a manifestat în 1973 prin primirea lor ca membre cu drepturi depline ale ONU.

Mihail Gorbaciov a grăbit sfârșitul RDG

Faza stabilității relative în RDG a durat însă doar câțiva ani. Economic, regimul socialist din Est nu era capabil de supraviețuire pe termen lung.

Dificultățile economice ar fi contribuit de altfel la eșecul dictaturii est-germane, a explicat istoricul din Potsdam, Frank Bösch, în dialog cu Deutsche Welle.

Directorul Centrului din Leibniz pentru Cercetare Istorică (ZZF) face referire la legăturile financiare ale RDG cu țările occidentale, la care Germania de Est avea datorii masive.

Decisivă ar fi fost însă nemulțumirea populației, „manifestată prin sporirea presiunilor privind dreptul de a pleca în afara țării”.

După preluarea puterii la Moscova de către reformatorul Mihail Gorbaciov în 1985, mulți au sperat că și RDG va opera o schimbare de curs.

Dar șeful statului, Erich Honecker, a rămas neînduplecat. Populația și-a exprimat nemulțumirea prin proteste de stradă și în întreprinderi, dar și prin tot mai multe cereri de plecare în străinătate.

În doi ani, numărul acestor solicitări s-a dublat, de la 53.000, la 105.000. Puțini însă au primit aprobarea de a părăsi țara.

Honecker și Ministerul pentru Siguranța Statului (MfS), adică Stasi, nu au mai putut opri destrămarea RDG. Și în alte țări est-europene oamenii s-au ridicat împotriva regimurilor comuniste.

Lucru posibil doar pentru că URSS a relaxat tot mai mult presiunile și sprijinul armat pentru aceste regimuri, spune istoricul Bösch.

Pe 7 octombrie 1989, regimul comunist s-a sărbătorit pentru ultima oară: 40 de ani de RDG. Doar o lună mai târziu, pe 9 noiembrie, a căzut Zidul Berlinului.

Milioane de germani de o parte și de alta a zidului și-au dat mâinile sau s-au îmbrățișat. Dar clopotul care marca sfârșitul RDG nu a bătut oficial decât un an mai târziu, pe 3 octombrie 1990, când a avut loc reunificarea Germaniei.

„Est-germanilor le place altă muzică”

Între timp, de 29 de ani, teritoriile fostei RDG, cu 17 milioane de locuitori, fac parte din Republica Federală Germania, un stat în care trăiesc azi 83 de milioane de persoane.

Dar nu poate fi vorba nici acum de o patrie unită a tuturor. Economia din Vest este încă mult mai puternică, salariile sunt mai mari, doar puțini est-germani ocupă funcții de conducere importante.

Istoricul Bösch vorbește despre atitudini și amintiri diferite ale oamenilor din fosta RDG: „Est-germanii au alte gusturi când vine vorba de media sau de muzică, călătoresc diferit și iau decizii politice în alt fel.”

El nu se așteaptă la dispariția prea rapidă a acestor diferențe. Va mai dura încă mult până când RDG va dispărea și din mințile oamenilor. Istoria trăită ar avea nevoie, pentru a se consuma definitiv, de trei generații. Mulți știu din povești ceea ce au trăit bunicii lor.

RDG va fi istorie abia prin 2070

„Mai ales Zidul și alte obiecte similare au căpătat statut de simbol, ceea ce face ca amintirea RDG să se păstreze ca o formă prezentă în realitatea zilnică.”

RDG va deveni istorie consumată abia după 70-80 de ani, prevede istoricul Bösch, care se raportează la experiențele similare cu nazismul.

Acesta ar fi dispărut acum aproape de tot, „odată cu încetarea din viață a ultimilor martori oculari din acea perioadă”. După acest model, ne putem aștepta ca RDG să dispară de tot abia prin 2070.