Cum s-a răspândit hip-hopul din Bronx în toată lumea/ 50 de ani de la nașterea curentului, cine este ”părintele” genului muzical

11 august 1973, la o petrecere într-un apartament din Bronx, un cartier din New York. Atunci și acolo s-a născut hip-hop-ul. Un reportaj BBC dedicat celor 50 de ani care au trecut de-atunci arată cum DJ-ul jamaican de origine funk și soul Kool Herc a mixat două discuri împreună – izolând și prelungind ritmurile de tobă sau „break-uri” – în timp ce făcea și anunțuri ritmice peste ele. Restul a fost istorie.

În realitate, rădăcinile sale au apărut mult mai devreme, prin precursori precum Last Poets și DJ Hollywood, dar 11 august 1973 a devenit data simbolică de naștere.

DJ-ii au început curând să își arate versatilitatea, lansând discuri pe care echipe de MC-uri cântau rap pe ritm. Un prim imn al ”școlii vechi” de hip-hop a apărut sub forma hitului Rapper’s Delight al trupei Sugarhill Gang din 1979. Considerată de criticii de la acea vreme ca fiind o găselniță, piesa – bazată pe o mostră a piesei Good Times a lui Chic – a devenit o piesă de bază, rezumând spiritul de petrecere de bloc al hip-hop-ului.

Ulterior, piesa a fost preluată cu un efect hilar de bunica rapperiță a lui Ellen Albertini Dow în filmul The Wedding Singer.

Rappingul și mixajele, împreună cu breakdance – o nouă formă de dans de stradă care a crescut odată cu muzica – și graffiti, au devenit cei patru piloni ai mișcării rebele, care a luat naștere atunci.

Un alt DJ din Bronx, Afrika Bambaataa, a format Universal Zulu Nation, care organiza evenimente în cadrul cărora membrii bandelor puteau participa la concursuri de breakdance și asculta muzică.

Trecând de pe stradă pe ecran, cei mai importanți artiști de graffiti din New York, Jean-Michel Basquiat și Fab 5 Freddy, au apărut în primul videoclip rap difuzat pe MTV, pentru piesa Rapture a trupei post-punk Blondie.

Pe măsură ce hip-hop-ul a crescut, au crescut și posibilitățile de a face topuri și oportunitățile de colaborare între genuri. În 1986, Run DMC, care a refăcut în stil hip-hop piesa rock Walk This Way a celor de la Aerosmith, a devenit instantaneu un clasic new school, devenind astfel prima trupă hip-hop de talie mondială.

La nivel tehnic, Grandmaster Flash, vedeta trupei The Message, contribuise anterior la popularizarea „scratching-ului” – mișcarea deliberată a unei înregistrări înainte și înapoi pe roți de oțel – iar lucruri precum introducerea tobelor Roland TR-808 au făcut ca lucrurile să avanseze și mai mult.

La nivel personal, apăreau semne că hip-hop-ul nu mai era doar al bărbaților de culoare. Salt-N-Pepa a avut un succes cu „Push It!”, iar apoi Beastie Boys, luptând pentru dreptul de a petrece, au obținut primul album rap de pe primul loc în SUA cu „Licensed to Ill”.

Vocea hip-hop

Hip-hop-ul își găsea vocea, iar rapperii abordau probleme politice și sociale. Inspirat de Mișcarea Black Power din anii 1960, Public Enemy din Long Island, cu Fight the Power, a subliniat problemele cu care se confruntă tinerii de culoare.

Piesa N.Y. State Of Mind a lui Nas – una dintre puținele melodii rap care a fost inclusă în Norton Anthology of African American Literature – a fost descrisă ca oferind „o descriere la fel de clară a vieții din ghetou ca o fotografie a lui Gordon Parks sau ca un poem al lui Langston Hughes”.

Genul devenea o bestie cu multiple fațete, de la sunetele dure ale colectivului Compton până la întregul spectru de oferte ale Wu-Tang Clan.

Hip-hop-ul își diversifica sunetul și publicul, după cum demonstrează debutul lui De La Soul, 3 Feet High and Rising, și alte formații alternative, mai spirituale, precum A Tribe Called Quest. Apoi au apărut Mos Def și The Roots, care au fost etichetați drept „prima trupă legitimă de hip-hop”.

Un deceniu mai târziu, au devenit nume cunoscute ca trupa de casă a prezentatorului de emisiuni TV din SUA, Jimmy Fallon.

A existat, de asemenea, o mișcare conștientă care a celebrat experiența femeilor de culoare, condusă de Monie Love, Queen Latifah pe piese precum U.N.I.T.Y. și, mai târziu, Lauryn Hill.

„Cred că, prin faptul că noi aducem cunoștințe poporului nostru, aducem cunoștințe tuturor celorlalți oameni și îi facem să știe cum am trăit noi”, a remarcat Hill, adăugând: „Se adresează culturii negre, dar este ceva ce trebuie să știe toată lumea”.

Epoca de aur

Perioada de la sfârșitul anilor 1980 până la mijlocul anilor 1990 a fost o epocă de aur a hip-hop-ului, care a văzut primul său single numărul unu abia în 1990, grație piesei Ice Ice Baby a lui Vanilla Ice Ice.

În timp ce își consolida poziția ca unul dintre genurile cu cele mai mari încasări, Tupac Shakur și Notorious B.I.G. au deschis calea cu piese precum California Love, Changes și Juicy. Dr. Dre și Snoop Dogg au descris stilul de viață al gangsterilor în Nuthin’ But A ‘G’ Thang.

Lucrurile au luat o întorsătură urâtă în 1996/97, când Tupac, stabilit în California, și „Biggie”, născut în Brooklyn, cândva prieteni, au fost uciși ca victime de marcă ale rivalității dintre Coasta de Est și Coasta de Vest. Ambele crime au rămas nerezolvate, dar morțile lor au dus la o răcire a tensiunilor.

Sunetul s-a transformat din nou, experimentul fiind condus de producătorul Timbaland și de noua senzație Missy Elliott, creând modelul pe care l-au urmat Nicki Minaj și Megan Thee Stallion.

Will Smith, starul din Prince of Bel-Air, a reprezentat o latură foarte diferită a hip-hopului, mai arată BBC.

Istoria a fost scrisă și în 1999, când Lauryn Hill – cunoscută anterior ca membră a grupului Fugees și a filmului Dangerous Minds – a făcut legătura între hip-hop și muzica mainstream, câștigând cinci premii Grammy pentru LP-ul său profund personal, The Miseducation of Lauryn Hill.

Stilul ei de rap ”cu suflet” a continuat să inspire generațiile viitoare de rapperițe britanice, precum Ms Dynamite, câștigătoare a Premiului Mercury, Speech Debelle și Estelle.

Înainte ca mileniul să se încheie, primul megastar alb al hip-hop-ului dă buzna în curentul care făcea vâltoare. Sub îndrumarea lui Dr. Dre, Marshall Mathers III din Detroit, alias Eminem, alias Slim Shady, a intrat în forță istoria hip-hop.

Stilul său de rimă cu umor negru, incorect din punct de vedere politic și cu rime rapide a adus ceva nou în joc, iar el a continuat să joace o versiune a sa în filmul de rap 8 Mile.

Un alt protejat al lui Dre, 50 Cent, a pus Da Club în mișcare. „Partea hip a hip-hop-ului este cultura tinerilor”, a spus un tânăr Fiddy. „Nu cred că ar trebui să ai cel mai tare vers la 50 de ani”.

Moștenirea

Inovația a continuat să vină din partea pionierilor, inclusiv OutKast din Atlanta, Kanye West, care a abandonat colegiul din Chicago, Tyler, the Creator și Kendrick Lamar, care aveau să transforme hip-hop-ul într-o formă de artă odată cu apariția erei digitale.

Lamar a spus că a vrut să spună lucruri „brutale” pe disc pe care „societatea poate că nu ar vrea să le audă”, având în același timp „acea conexiune” cu ascultătorii.

Albumul său To Pimp a Butterfly, premiat cu Grammy a livrat ceea ce a devenit un imn al sfidării – Alright – pentru protestatarii Black Lives Matter după uciderea lui George Floyd. Următorul său album, Damn din 2018, a câștigat un premiu Pulitzer.

Cam în aceeași perioadă, pop-rapperul canadian Drake a devenit primul artist rap care a fost desemnat artistul anului în Billboard Hot 100, grație hitului său viral One Dance.

Lil Nas X, unul dintre cei mai mari rapperi gay într-o scenă cu o istorie de homofobie, a stabilit un nou record în clasamentul american, cu Old Town Road, care a ocupat locul întâi timp de 19 săptămâni.

Anterior, când hip-hop-ul a traversat pentru prima dată Atlanticul, mulți artiști britanici pur și simplu își copiau omologii americani. Însă artiști precum Roots Manuva, So Solid Crew și apoi The Streets, care au amestecat hip-hop-ul cu dub și, respectiv, UK garage, au dat rap-ului o voce – și un accent – autentic britanic.

În trip-hop, Massive Attack și Portishead din Bristol creaseră anterior o fuziune psihedelică cu ritm lent de hip-hop și muzică electronică.

În 2002, BBC a lansat un nou post de radio, 1Xtra, destinat fanilor muzicii contemporane de culoare. Odată cu el a apărut și scena grime, condusă de starurile radioului pirat londonez Dizzee Rascal, Wiley și Kano, care au reunit influențe din hip-hop, jungle și dancehall.

Un moment de schimbare pentru publicul din Marea Britanie a venit atunci când Jay-Z, starul 99 Problems, a fost capul de afiș al Glastonbury în 2008, în ciuda faptului că Noel Gallagher de la Oasis a declarat la BBC că era „greșit” să aibă un cap de afiș hip-hop, mai arată BBC.

Au urmat în curând recitaluri ale lui Beyonce și Kanye, înainte ca Stormzy să devină primul rapper britanic de culoare care a fost capul de afiș al celui mai mare festival de muzică din țară, subliniind inegalitatea în sistemul judiciar și în domeniul artelor în timp ce se afla pe scenă. Colectivul Grime Boy Better Know a pus bazele la Worthy Farm, în mod impresionant, cu câțiva ani mai devreme.

După ce a pătruns în cultura de stradă din Marea Britanie și SUA cu zeci de ani înainte, muzica rap a avut momentul său de glorie în 2022, preluând controlul Super Bowl, când Eminem a îngenuncheat în semn de solidaritate cu Black Lives Matter în timp ce cânta alături de Dre, Snoop și Mary J Blige.

Generația de astăzi a tinerilor rapperi britanici tineri, aclamați de critică, îi include pe Dave și Little Simz – ambii joacă în Top Boy, o dramă despre bandele din Hackney susținută de Drake -, precum și pe Loyle Carner. Cu toții contribuie la acest sunet, spunându-și poveștile în moduri unice pentru noi audiențe.

Dominația hip-hop-ului la radio, în streaming și în topuri în ultimii ani este de netăgăduit, la fel ca și influența sa asupra a tot ceea ce se întâmplă, de la muzica pop modernă până la comedie, film și modă.

Călătoria sa de la un subsol din Bronx la un câmp din Pilton, via Los Angeles, Londra, Paris, Puerto Rico și în întreaga lume a fost una lungă, dar bine parcursă.