Cum s-a stins lumina în cel mai mare parc al Galațiului, în ciuda investițiilor cu bani europeni. Salvarea temporară din beznă: Târgul de Iarnă
Pentru Grădina Publică a Galațiului, cel mai mare parc din oraș, toate planurile indicau în urmă cu opt ani că va fi un spațiu de feerie și lumină. Proiectul de modernizare cu bani europeni semnat în 2011 prevedea că, după căderea serii, 439 de lampadare vor lumina grădina, iar alte 55 de proiectoare vor difuza lumină colorată. În 2018 însă, gălățenii au obosit tot reclamând că parcul e mai mereu cufundat în beznă.
Perioada de garanție a proiectului european a expirat, așa că, teoretic, autoritățile se pot apuca să refacă alimentarea cu energie electrică a Grădinii Publice. Până atunci însă, parcul întunecos e gătit de zor cu ghirlande și decorațiuni festive pentru a găzdui Târgul de Iarnă, eveniment care, cel puțin temporar, va readuce lumina pe aleile Grădinii Publice.
Găteală pe întuneric
Joi seară, 15 noiembrie 2018, lămpile a zeci de stâlpi de iluminat nu funcționau în Grădina Publică, alei întregi fiind cufundate în întuneric. Cu toate acestea, se lucra la împodobirea parcului pentru că aici va fi organizat, în premieră, Târgul de Iarnă. Fântâna arteziană, care și-a încetat funcționarea până la primăvară, pare pregătită să se transforme într-un strălucitor brad de Crăciun. O idee bună, de altfel, dar care nu rezolvă însă problema esențială cu care se confruntă Grădina Publică modernizată cu bani europeni: lipsa iluminatului public.
Pe 10 mai 2011, ministrul Dezvoltării de la acea vreme, Elena Udrea, venea la Galați alături de premierul Emil Boc pentru a semna contractul de finanțare europeană a proiectului „Modernizare Grădina Publică”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.
Titulatura proiectului era însă greșită pentru că, după cum arată Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Galați, un monument istoric, așa cum este Grădina Publică, nu poate fi modernizat, ci restaurat și conservat. Lucrările s-au finalizat cu întârziere, pentru că reabilitarea fântânii arteziene, elementul central al Grădinii, nu fusese inclusă în proiectul european. Adevăratele necazuri au apărut însă după inaugurare: Grădina Publică are probleme majore cu iluminatul public.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe 10 noiembrie 2018, perioada celor cinci ani de garanție a proiectului european „Modernizare Grădina Publică Galați”, a expirat. De altfel, micul panou care atestă investiția europeană e pitit așa încât doar portarul din cabina de pază îl poate vedea.
Pe scuarul principal nu a mai rămas nici un fir din gardul viu care exista acum cinci ani, la inaugurare. Locul de joacă amenajat cu fonduri europene a fost închis temporar, din noiembrie 2017 și până în iunie 2018. Măsura a fost luată unitar, după ce Protecția Consumatorilor a descoperit în urma unui control că niciun loc de joacă din Galați nu are autorizație de funcționare și nici panouri informative cu privire la echipamentele de agrement. Aleile sunt pe alocuri denivelate și nu mai există niciunul dintre suporturile pentru laptop, dotate cu cooler, montate pe unele bănci. Spațiul de socializare dedicat vârstnicilor este distrus: una dintre mesele de șah este spartă, iar șezuturile din lemn ale băncilor lipsesc, sunt rupte, putrezite – au rămas doar cuiele. În fine, scara monumentală dinspre autodrom este deja crăpată și fisurată.
Mult mai gravă este însă lipsa iluminatului public, o situație revoltătoare pentru un parc inclus pe Lista Monumentelor Istorice ale Galațiului (cod GL-II-s-B-03800). Pe hârtie, 439 de lampadare ar fi luminat grădina, iar alte 55 de proiectoare ar fi difuzat lumină colorată, în timp ce, la această oră, gălățenii reclamă că parcul este mai mereu cufundat în beznă.
Lucrări în prelungiri
În martie 2012, Grădina Publică și-a închis porțile pentru a permite constructorului, Asocierea Pallegrini SRL & SC TLSIT SRL, să execute lucrările în valoare de 6.967.665 de lei, cu TVA, care ar fi trebuit să se încheie în mai 2013. Modernizarea putea fi gata înainte de termen, după cum susținea în august 2012 noul primar al Galațiului, Marius Stan, numai că reabilitarea fântânii arteziene – elementul central al Grădinii Publice – nu fusese inclusă în proiectul european. S-a organizat în grabă o licitație, fântâna având fundația fisurată și înclinată. Reabilitarea ei a costat 945.669 de lei, cu TVA, de la bugetul local, fiind realizată de către SC Primo SRL & SC Montaj Term SRL.
În mai 2013, când lucrările erau departe de finalizare, s-a descoperit că este necesară și consolidarea taluzului dinspre autodrom, în proiect fiind prevăzută doar cosmetizarea scării ornamentale care, din cauza alunecărilor de teren, ajunsese să stea în aer.
Cârpeală după inaugurare
Pe 21 septembrie 2013, seara, Grădina Publică modernizată și-a redeschis oficial porțile cu un frumos spectacol muzical, la finalul căruia a fost pornită triumfal fântâna arteziană, iluminată feeric. A doua zi după inaugurare, arteziana nu mai funcționa.
În parc, gălățenii nu regăseau „vegetația refăcută și îmbogățită cu 165 de bucăți arbori de diferite specii – tei, platan, castan, jugastru, frasin, 294 de arbuști, 1.900 de metri liniari de gard viu și 24.417 de mp de gazon”, promisă în proiect. În unele zone, pământul era doar săpat, în altele nu fusese nici măcar adus la același nivel. Grădina Publică se termina brusc și abrupt în fața scărilor nereabilitate, pentru că versantul aștepta consolidarea. În schimb, 50 de bănci aveau suporturi speciale pentru laptop, dotate cu coolere care nu aveau să reziste ploilor, vântului și hoților…
În octombrie 2013, la nici două săptămâni de la inaugurare, proaspetele alei erau peticite cu plombe – nu rezistaseră sub greutatea unor utilaje care interveniseră la aducerea la nivel a pământului pentru flori. Rigolele de pe marginea aleilor erau pline de frunze și de pământ, iar unele dintre grilele metalice erau îndoite sau deplasate. Versantul oferea aceeași imagine-dezastru: scări măcinate și șanțuri săpate.
În noiembrie 2013, la conferința oficială de închidere a proiectului european, autoritățile bifau încântate succesul proiectului european.
Iluminatul a tot intrat la apă
Din primăvara anului 2014, la aproape șapte luni de la inaugurarea cu fast a modernizatei Grădini Publice, stâlpii de iluminat au început să cedeze. Ba se înclinau, ba le atârnau felinarele, ba cetățenii sesizau că tot mai multe lumini nu se aprind. „E de la ploaie. S-a infiltrat apa și a afectat cablurile”, explicau paznicii Grădinii.
„Iluminatul din Grădina Publică este afectat de o avarie la instalația de alimentare cu energie electrică, generată de umiditatea excesivă din ultima perioadă. Situația se va remedia”, a fost explicația pe care o dădea la fiecare sesizare Biroul de presă al Primăriei. Și nu puține sunt sesizările. „De luni bune, iluminatul din Grădina Publică nu mai funcționează! E beznă totală! E locul ideal pentru furturi sau violuri. Nu poți, practic, să ieși cu copilul seara în parc”, reclamau, scoși din răbdări, gălățenii.
În iunie 2018, Grădina Publică oferea o atmosferă sinistră după lăsarea serii. Gălățenii care ar fi vrut să se bucure de răcoare, de aer curat, de parfumul teilor și de spectacolul pe muzică al fântânii arteziene aveau nevoie de lanterne pentru a găsi aleile și băncile. La ora 21:59 fix, arteziana se oprea brusc, cu tot cu spoturile colorate de lumină, și se cufunda, la fel ca tot restul parcului, în liniște și beznă.
Ce s-a realizat cu bani europeni
Iluminatul public a făcut obiectul investiției proiectului „Modernizare Grădina Publică Galați”, fiind modernizat conform documentației tehnice întocmite în anul 2009, aprobată în cadrul proiectului de finanțate nerambursabilă, comunica Primăria Galați în luna septembrie, la solicitarea noastră. Aceasta susținea că valoarea finală a proiectului european „Modernizare Grădina Publică”, conform contractului de finanțare, a fost de 7.594.126 lei, cu TVA, din care asistență financiară nerambursabilă – 7.442.244 de lei cu TVA, iar contribuția municipalității – 151.882 de lei.
Povestea unui parc istoric
Datată la mijlocul secolului XIX, Grădina Publică încheie Ansamblul urban „Strada Domnească”, înscris în patrimoniul istoric al Galațiului. După cum am aflat de la Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Galați, „la 1 octombrie 1846, Comisia de înfrumusețare încheie cu supusul austriac Ioan Zamero un contract pentru amenajarea Grădinii”, în plan fiind prevăzută „punirea a 3.500 de pomi și regularizarea drumurilor în ea”. Aceasta însă nu a mai fost realizată căci, după vizita la Galați din august 1857 a caimacamului Nicolae Vogoride Conachi, aflăm că a crescut ritmul lucrărilor edilitare, între care se număra și „plănuirea unei Grădini Publice”.
Potrivit consilierului, la 1890, Grădina Publică era una dintre cele cinci grădini publice ale orașului amintite de Moise N. Pacu, în lucrarea sa, „Cartea Județului Covurlui”. Parcul se afla la extremitatea nord-estică a orașului și oferea „o priveliște splendidă spre linia ferată (construită în perioada 1869-1872), Lacul Brateș și Basarabia”. Prin 1889, spune Marius Mitrof, în Grădina Publică se puteau juca popice și crichet.
Foto: Viața Liberă Galați – Anca Melinte / Sonia Baciu
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Viața Liberă Galați în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Citește tot articolul pe PressHub.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii