G4Media.ro

Cum s-au împărțit banii din fondul de rezervă la Alba. Primăriile PSD…

Cum s-au împărțit banii din fondul de rezervă la Alba. Primăriile PSD au luat 1,2 la sută din totalul fondurilor. Primarii PNL din aripa Orban, mai puțini bani decât ceilalți/ USR PLUS și AUR nu au primit nici un leu

Cele 8 primării conduse de PSD în județul Alba au primit puțin peste 1,2 la sută din totalul banilor alocați de premierul Florin Cîțu din fondul de rezervă al Guvernului. Fiecare din cele 7 comune a primit câte 50.000 de lei, iar orașul Teiuș a primit 100.000 de lei. Din totalul sumei de 36,5 milioane de lei, primăriile PSD au primit 450.000 de lei.

Cele două primării conduse de primari UDMR au primit împreună 250.000 de lei.

Ceva mai mult au primit primarii independenți. Primăria Ciugud a primit 1.000.000 de lei, iar primăriile din Câlnic și Întregalde, câte 400.000 de lei, aproape cât toți primarii PSD la un loc.

USR PLUS (inclusiv primăria Alba Iulia) și AUR nu au primit nici un leu.

Primarii liberali din tabăra Orban, mai puțini bani decât ceilalți

De cealaltă parte, primăriile conduse de PNL au primit sume mult mai mari. Fiecare comună a primit 400.000 de lei, iar unele orașe, ceva mai mult. Spre exemplu, orașul Ocna Mureș a primit 5 milioane de lei, iar Blajul 2 milioane.

Totuși, câteva orașe conduse de primari liberali considerați apropiați de Ludovic Orban, au primit din fondul de rezervă aceeași sumă ca și comunele.

Spre exemplu orașul Sebeș, al cărui primar este considerat în tabăra Orban, dar și Zlatna, au primit câte 400.000 de lei.

Primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, și-a exprimat deschis susținerea pentru Orban chiar în fața lui Cîțu, cu prilejul conferinței județene a partidului.

400.000 de lei a primit și Abrudul, al cărui primar este văzut în partid drept apropiat de europarlamentarul Mircea Hava (aripa Orban).

Tot 400.000 de lei a primit și primăria Cugir, condusă de un liberal din ”vechiul” PNL.

Liviu Dragnea a susținut joi seară că între PSD și PNL ar fi existat o înțelegere pentru amânarea moțiunii.

”Sunt foarte mulți primari nemulțumiți de acest blat, această cumetrie politică între PSD, PNL și Iohannis, în ultimii doi ani de zile.

Cîțu le-a promis bani primarilor PSD să amâne moțiunea și n-au mai primit. PSD așteaptă să le spună Iohannis care sunt pașii” a spus Dragnea joi seara, într-o emisiune de televiziune.

Primarii știau că urmează să primeasă niște bani, dar nu știau sumele. O confirmă primarul din Teiuș, Mirel Hălălai, care a primit 100.000 de lei, deși a mizat pentru oraș pe o sumă de aproximativ 700.000 de lei.

”Mi-e rușine să mai vorbesc despre asta, e vizibil cu ochiul liber ce s-a întâmplat. Se știa că vin niște bani, dar nu se știa cât. Nu mi s-a spus înainte cuantumul sumei. 100.000 de lei, asta e tot ce am primit, alții poate sunt mai fericiți. Ar fi trebuit să fi dispărut de mult aceste lucruri din administrația publică” a spus Mirel Hălălai.

Senatorul PSD Călin Matieș a atras atenția că la nivel național, primăriile de comună conduse de primari ai PSD au primit peste tot câte 50.000 de lei, iar cele conduse de liberali, de 8 ori mai mult, respectiv câte 400.000 de lei.

Acesta a spus că nu știe despre existența unei înțelegeri între PNL și PSD pe acest subiect, dar a adăugat că în opinia sa este mai degrabă o recomensare a primarilor din teritoriu, care l-au susținut pe Cîțu la conferința națională.

La Alba, PNL are 60 de primari, iar PSD 8.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. WOW!!
    Cand spuneam ce spuneam despre zombiliticul periculos si aventurier si tepar si mincinos si falsificator de CVuri, sareau alde @albinuta, @mafalda si restul literelor prapadite…cand spuneam de haosul generealizat, de MORTII NEVINOVATI, carora Statul roman ESUAT Romania NU a reusit sa le PROTEJEZE Sanatatea, cum cere Constitutia si cum a recunoscut Haos al vostru….
    Unde sunteti, sustinatori ai ratatilor zombie & Haos Werner Iohannis cei care au adus Romania pe locul 2 in LUME la MORTI de COVID si in situatia Lombardiei?!
    In martie 2020 cand Haos Iohannis a Decretat Starea de Urgenta erau 158 de NOI Infectari ZILNIC si nici 1 MORT!
    Nici unul!
    Azi, moartea e la ea acasa in Romania, iar Haos al vostru NU face nimic are o singura grija si ne anunta triumfator ca zombie a lui sluga va fi repus in functie!!??!
    Cine merita undeva, la racoare?!

  2. Cine imparte parte isi face, nimic nou. 🤣🤣🤣

  3. Din ce văd aici, rezultă că Câţu vrea să-l atragă pe primarul din Ciugud în PNL, ar da bine la imaginea partidului, iar dacă o să fie nevoie o să-l trimită şi la ATI în caz că eroii nu mai fac faţă!