Mici schimbari în sărbătorile mele de Paște

Din anii 90 și până astăzi obiceiurile de consum s-au schimbat pe nesimțite astfel că modul în care ne bucurăm de aceste zile diferă radical de modul cum ne petreceam sărbătorile de Paști în urmă cu trei decenii. Nu cred că este vorba doar despre aceste Sărbători, în general cred că ne-am îndepărtat puțin de latura spirituală și am intrat într-un fel de frenezie a consumului.

Poate că nu sunt cea mai în măsură să vorbesc despre tradiții de Paști. Nu am crescut într-o familie pentru care să fie importantă participarea la ritualurile Bisericii. Le-am înțeles importanța târziu, mergând alături de prieteni în noaptea de Înviere o dată la Șinca Veche și o dată la Sibiel.

Pot însă să vă vorbesc despre o perioadă în care „înconjuratul Bisericii” avea și conotații dincolo de sfera religioasă. Era un punct de întâlnire, era un mod de a ține împreună comunitatea. Repet, am înțeles latura spirituală abia atunci când am pășit și eu, alături de zeci de alți oameni în jurul unei biserici. Paștile erau înainte și poate mai sunt și acum, undeva sub poleiala consumistă, un moment de întoarcere spre dinăuntru, un moment al familiei, al bucuriei de a împărți cu cei dragi.

Nu aveam atâția „iepurași” în jur în zilele acelea, magazinele nu gemeau de dulciuri și decorațiuni tematice, ouă, pui, găini, pastelate, de lemn, de plastic, de metal, cu pene, cu paiete, eco, bio, pentru toate gusturile și buzunarele. Aveam ouă vopsite în casă, multe dintre ele în coji de ceapă și cu frunze aplicate, cozonaci, drob, ciorbă, friptură de miel. Nu știu în alte familii, dar pentru noi, dimineața de Paști începea neapărat cu ouă ciocnite cu tradiționalele Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!, alături de telemea, drob, ridichi și ceapă verde.

Mi-am întrebat și o prietenă dragă ce însemna această Sărbătoare pentru ea. Mi-a răspuns și îmi permit să o citez: „era cea mai importantă, practic singura sărbătorită ca la carte, cu mers la biserică, vopsit ouă, gătit mai tradițional în familie…”

Astăzi putem cumpăra ouăle vopsite gata, gospodinele nu mai coc cozonacii, e mult mai ușor să faci o vizită la orice magazin alimentar. Preferințele pentru anumite dulciuri au evoluat, ascultam la radio că zilele acestea, mai ales cei tineri preferă mousse-urile de ciocolată sau vanilie, aromele fructate, ceva să fie mai în pas cu moda.

Există și ceva ce ar fi părut extraterestru acum 30 de ani, vegetarianismul sau veganismul, caz în care mare parte din meniul de Paști dispare complet. Nu vreau să îmi jignesc în vreun fel prietenii care au îmbrățișat aceste moduri de viață, fiecare este liber să facă cum crede de cuviință. Cred doar că trebuie să ne respectăm unul altuia alegerile. Caz în care, răspândirea unor fluturași de genul celor primiți de un prieten la metrou în București, mi se pare ușor exagerată.

Mai toate civilizațiile din această lume se întemeiază pe ritualuri ale sacrificiului. Personal, nu mănânc miel sau oaie (nu din cauze morale), dar n-aș spune că cei care o fac sunt mai puțin umani sau sănătoși.

Lăsând preferințele culinare deoparte și uitându-mă în jur zilele acestea, văd tot mai mult că Paștile sunt de fapt doar niște zile libere, cu una în plus de anul acesta, pe care mulți dintre noi ne grăbim să le petrecem oriunde altundeva decât în familie, se poartă „city break-urile”, la munte sau la mare, într-o țară exotică sau doar la vecinii noștri bulgari. Nu știu dacă este mai bine sau mai rău așa, dar este trist cumva că, un eveniment de suflet a devenit doar un alt lucru de bifat într-o agendă de marketing.