Cum să compromiți un jurnalist incomod? Dar un magistrat?

În România, jurnaliștii continuă să fie hărțuiți atunci când descoperă prea multe lucruri rușinoase despre capii justiției, despre vârfurile corupției sau despre metodele neortodoxe folosite de unii înalți demnitari, scrie jurnalista Sabina Fati într-o analiză publicată de postul de Radio Deutsche Welle.

Există forme complicate și sofisticate prin care sunt descurajați cei care au curajul să arate cu degetul spre persoanele intangibile sau pentru cei care fac din transparență un principiu de bază al meseriei.

Justiția nu pune mereu umărul de partea celor care vor să afle adevărul, ci înclină adesea balanța spre cei care vor să-l ascundă. Este cazul recentei clasări a dosarului în care au fost filați doi jurnaliști (Alex Costache și Cosmin Savu), care se aflau împreună cu doi magistrați (procurorul Horațiu Radu și judecătorul Răzvan Păștilă) la un restaurant unde sărbătoreau ziua de naștere a unuia dintre ei. Faptele există, se știe cine le-a pus în practică, dar Parchetul anti-mafia nu vrea să afle cine le-a comandat.

Cei patru au fost fotografiați și filmați întreaga seară în cadrul unei operațiuni care a fost executată, acum un an, de profesioniști coordonați de un fost ofițer al Serviului Român de Informații, după cum descrie G4media lucrurile.

În secvențele trimise la televiziunile mogulilor (A3, RTV) au fost extrase imaginile cele mai urâte și au fost extrase din conversație cuvinte disparate pentru a putea fi interpretate în sensul scenariului gândit să pună sub semnul întrebării reputația și credibilitatea unor jurnaliști de primă mână și să arunce cu lături în concurentul cel mai redutabil pentru fotoliul de procuror general. Cina festivă a fost prezentată, în februarie 2020, de televiziunile și site-urile care au făcut mereu campanii anti-DNA, ca și cum ar fi fost o întâlnire conspirativă, ca și cum cei prezenți acolo pregăteau sabotarea noilor procurori șefi preferați de președintele Klaus Iohannis.

Trebuiau compromiși trei dintre cei prezenți: în primul rând, procurorul Horațiu Radu, fiindcă tocmai candidase pentru fotoliul de procuror general, având teoretic mai multe șanse decât Gabriela Scutea, ale cărei calități au fost contestate de CSM, dar preferate de președintele Klaus Iohannis.

Alex Costache, ziarist foarte cunoscut pentru informațiile și anchetele despre marile personaje corupte ale României; Cosmin Savu a devenit celebru cu documentarul „Africa, pământ românesc”, în care arată cum au fost jefuite câteva state africane cu ajutorul unor oameni de afaceri români vestiți și în țară pentru ingineriile lor la limita legii (Frank Timiș, Nicolae Buzăianu etc); împotriva judecătorului Răzvan Păștilă, mogulii autohtoni de presă care au ordonat kompromatul nu aveau nimic, el doar s-a nimerit la locul nepotrivit într-un moment nepotrivit.

Cei trei au fost luați în colimator de televiziunile și site-urile deținute de patroni cercetați penal într-un spectacol în care aceștia ar fi vrut să demonstreze că metodele mafiote nu sunt folosite de ei, ci dimpotrivă, de magistrații și ziariștii care s-au opus și au criticat marșul împotriva statului de drept din perioada 2017-2019.

Dosarul deschis în urma plângerii celor trei a avut o traiectorie confuză, în primă instanță s-a ocupat de caz un procuror militar, căruia i s-a luat însă ancheta în momentul în care încerca să afle cine a ordonat operațiunea de urmărire. Șefa Parchetului General a intervenit personal pentru devierea dosarului spre unul dintre procurorii care lucrează îndeaproape cu SRI și care s-a mai ocupat și altădată să îngroape adevăruri spuse de jurnaliști: Robert Fleckhammer, proaspăt numit adjunct la secția anti-terorism a DIICOT.

După aproape un an de anchetă, procurorul Fleckhammer a ajuns la concluzia că supravegherea operativă a fost făcută de colaboratori ai tabloidului Cancan, pe care îi consideră jurnaliști și ca atare nu-i poate întreba pentru cine au executat filajul, fiindcă, se știe, jurnaliștii își pot proteja sursele.

Procurorul Fleckhammer nu e un naiv, el pare mai degrabă un complice al regizorului care a imaginat întreaga scenă plus efectele ei mediatice rostogolite săptămâni la rând. Nu a fost un naiv nici în 2017 când a vrut să o scoată vinovată pe jurnalista Gabriela Scraba, pe care a ridicat-o cu mascați, fiindcă a dat informații despre cheltuieli nelegale făcute de președintele Radioului public.

Într-o țară în care Justiția și presa sunt șubrezite de interese oculte, țara poate deveni în scurt timp captivă în mâinile unor grupuri de interese care visează să trăiască în afara regulilor impuse de UE. Când procurorul general al României deturnează o anchetă, gestul e mai mult decât un atentat la statul de drept. Indiferent dacă e îndreptat din răzbunare împotriva unui concurent sau împotriva unor ziariști critici, cărora vrea să le arate că puterea ei e mai presus de lege.

În România, jurnaliștii sunt lăsați să spună ce vor câtă vreme nu deranjează sfere prea înalte ale puterii politice, juridice sau economice. Adesea, când cineva deranjează apele, e pus pe o lista neagră, cu efecte imediate sau pe termen mai lung. Nici chiar președintelui nu i-a convenit când ziaristul Virgil Burlă i-a făcut adevărata biografie Giorgianei Hosu. Klaus Iohannis a numit-o procuroare șefă anti-mafia pe Hosu după ce a aflat despre afacerile cu o firmă offshore ale mamei octogenare și despre complicațiile legale ale soțului, între timp condamnat la închisoare.

Citște și

Cum să compromiți un jurnalist incomod? Dar un magistrat?