Cum să îți ții copiii ”în priză” pe durata vacanțelor cu teste standardizate în locul plictisitoarelor recapitulări. Gabi Bartic, director Brio: ”Există o componentă extrem de importantă de învățare prin testare” (P)

Testarea standardizată este o nouă metodă propusă de platforma digitală Brio® pentru dezvoltarea sistemului de învățământ. Gabi Bartic, COO și director al Diviziei Consumer Brio, explică modul în care testele standardizate Brio pot fi folosite atât de părinți pentru copiii lor de la clasa I la clasa XII, cât și de managerii școlilor pentru a determina neajunsurile din timpul procesului de predare.

• Carte de vizită Gabi Bartic: Este este COO și Director al Diviziei Consumer Brio. Profesionist cu specializare în marketing, advertising și comunicare digitală, Gabi este un manager cu o experiență ce se întinde pe mai bine de două decenii și în multiple industrii, realizând proiecte de înaltă complexitate și conducând diverse tipuri de echipe și resurse, de la divizii multimedia la departamente de comunicare. Gabi s-a alăturat echipei Brio în 2019, având convingerea că alături de Dragoș Iliescu și echipa pe care o conduc, pot aduce un real impact în abordarea educațională din România, prin promovarea digitală a instrumentelor de calitate în evaluarea și îmbunătățirea performanței școlare atât la nivel individual cât și național, într-o abordare de pionierat pe piața românească.
• Brio® este o platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, avizată de Ministerul Educației, iar testele sunt în totalitate bazate pe programa școlară românească și sunt realizate doar de profesori români. Brio® pune la dispoziția elevilor din clasele I-XII teste standardizate de limba română și matematică, dar și teste de inteligență, de stiluri de învățare, de aptitudini vocaționale.

R: Ce înseamnă, în primul rând, testarea standardizată, cum se desfășoară?
Gabi Bartic: Testarea standardizată este o testare obișnuită, la prima vedere. Un test grilă, cu care copiii români au început să se obișnuiască, însă care are încorporate câteva ingrediente speciale. Mai exact: parcurgând testul, copilul testat parcurge întreaga materie aleasă a fi testată, pe toate capitolele și subcapitolele, pe toate gradele de dificultate, astfel încât la finalul testului, el este poziționat corect ca grad de acoperire a tuturor dimensiunilor testate. Ce e însă diferit este că TOȚI itemii, după crearea lor, verificarea și integrarea în capitolele relevante, sunt testați pe eșantioane reprezentative (preferabil foarte mari) de copii din clasa respectivă, astfel încât despre fiecare item vom avea următoarele informații: capitol, subcapitol, dar și – esențial – ce procent din eșantionul reprezentativ au reușit să-l rezolve și ce procent nu a reușit acest lucru. În acest fel, oferindu-i spre testare itemi de pe întreaga scală, vom ști despre copilul care l-a rezolvat în ce centilă este pe respectivul capitol.

Testele standardizate există de aproape 100 de ani în sistemele de învățământ, cele mai cunoscute fiind GMAT, SAT, TOEFL și fiind utilizate exact pentru a extrage orice urmă de subiectivitate în evaluarea educațională.

R: Cum sunt realizate subiectele într-o astfel de testare?
Gabi Bartic: Am început să răspund acestei întrebări mai sus, însă voi intra în mai mare profunzime: testările obișnuite au gradul de dificultate pe care îl stabilește evaluatorul. ”Ne-a dat greu la teză” – vă e cunoscut tuturor această propoziție care înseamnă, în traducere, că examinatorul a ales itemi grei de testare, meniți a fi rezolvați doar de către cei mai buni dintre subiecții testați. Tradus cumva, acest enunț înseamnă așa: „Dacă ai fi rezolvat perfect subiectul 1, ești de cca 7, la 2 – ești de 8, la 3 – de 8.75 și așa mai departe. Ok, dar ce ne facem cu TOȚI cei ce nu sunt de 8,75, ci, să spunem, de 8,50 sau de 7? Cum decidem în care dintre aceste paliere este copilul, pentru că nerezolvarea itemului de 8,75 nu ne dă decât informația că cei care l-au rezolvat sunt peste acest prag, iar TOȚI ceilalți – sub acesta. Cum îi așezăm corect, științific pe o scară pe toți acești copii? Și dacă e să mergem mai departe – cum îi deosebim pe toți cei care sunt peste 8.75? cui dăm 10, pentru că nu avem decât informația că e mai bun decât 8.75 la fracții, de pildă. Itemul de 10 (cel mai greu din teză) e puți probabil să fie din același capitol.

Testarea standardizată rezolvă, prin testare prealabilă a itemilor, această problemă: oferă copiilor, pe dimensiunea testată, și itemi de dificultate 22 (ceea ce spune ca doar 22% dintre copii nu l-au putut rezolva, deci e un item ușor), și de 45, și de 65, și de 87 și așa mai departe, până când știm exact în ce interval se situează – cu acuratețe, copilul. Calibrare și echitate – acestea sunt cuvintele ce descriu, pe acest palier, rezultatele testelor standardizate.

R: De la ce clasă sunt indicate testele standardizate și cât de dese ar trebui să fie testele pentru un elev?
Gabi Bartic: Testele standardizate sunt ok de la orice vârstă. Dacă vorbim despre cele școlare, pentru că Brio se ocupă cu teste școlare, ele sunt utilizabile din momentul în care copilul poate parcurge neasistat cerințele unei probleme, deci din clasa întâi. Legat de frecvența acestor teste, voi răspunde cu o analogie: de câte ori e nevoie de analize medicale? Ori de câte ori suspectăm o problemă. Mai exact, ori de câte ori vrem să validăm dacă un capitol a fost parcurs și asimilat corect sau dacă o acțiune remedială trecută a produs rezultate. Există o panică a părinților pe care nu-mi ajung niciodată cuvintele să o demontez: nu testăm prea mult? NU. România nu supra-testează, ci sub-testează. Există profesori care fac excese, dar în esență, evaluările de progres – cum sunt cele despre care vorbesc eu, sunt esențiale în actul de învățate: dau dimensiunea acoperirii materiei și oferă informații prețioase legate de acțiuni remediale care, dacă sunt efectuate la timp, scutesc enorm timp, energie și (trebuie să spun) resurse materiale risipite atât de școală, pentru situația în care școala se ocupă de acest subiect, cât și private, pentru situația în care remedierea este făcută „pe cont propriu”. Cu meditații, adică. Pentru a duce analogia până la capăt, e mai simplu de tratat carența de fier atunci când ea e doar o deviere de 15% de la normă decât când ea e de 90% și a produs deja alte dezechilibre importante în organism.

R: Care este relația între testarea standardizată și acumularea materiei?
Gabi Bartic: Întâi, nu putem progresa dacă nu știm cu ce „material” lucrăm și dacă nu îl măsurăm. Mai exact, testarea inițială e esențială pentru o justă poziționare. Aflăm din rezultatele acestei testări ce grad de acumulare (și aș îndrăzni să spun înțelegere) a materiei avem pe fiecare capitol. Și apoi, știm unde trebuie să intervenim. Ce ne spune rezultatul de 67% la fracții, pentru a continua cu exemplul de mai sus? Că sunt mai bun decât 67% dintre copii din România din aceeași clasă cu mine. OK, deci trebuie să lucrez mai mulți itemi de dificultate peste medie de fracții pentru a crește. Ce făceam și noi, la „vremea” noastră, când intuiam o înțelegere mai redusă a unui capitol: luam din nou manualul, caietul de notițe și culegerile pe capitolul respectiv și lucram până când respectivul capitol nu ne punea probleme. În raportul Brio, noi dăm și o estimare a timpului necesar a fi investit în respectivul subcapitol pentru a trece la nivelul următor. Apoi, revenim cu o nouă testare și așa mai departe până ajungem la scorul cel mai bun pe care îl putem lua.

Însă: voi spune asta mereu: există și o componentă extrem de importantă de învățare prin testare. Orice competență se dobândește prin acțiuni repetate trial-and-error, iar cunoștințele de Mate nu fac excepție: testând repetat, văzând unde am greșit și încercând să înțelegem de fapt care era răspunsul corect, facem, deja, un act de învățare. Îmi plac mult analogiile, dar vă rog să vă amintiți, după ce ați citit legislația, cum ați învățat cel mai bine pentru examenul de „sală” pentru permisul de conducere. Exact, cu teste. Tone de teste. V-ați supra-testat? Probabil că nu, bănui că nu le mai visați și acum 🙂

R: Cum pot ajuta aceste teste în cazul unui elev al cărui profesor nu a reușit să parcurgă materia la timp, din diferite motive?

Gabi Bartic: Exact în felul în care am spus mai sus. Sigur că testele, fără materie predată, sunt forme fără fond. DAR putem identifica exact capitolele sau porțiunile neacoperite și să intervenim exact pe zonele cu probleme.

Ce indicii primesc elevii și părinții lor din rezultatele testelor?
Gabi Bartic: Orice set de analize ridică – dacă ridică – niște red-flags. Cu lucruri de urmărit pentru a te însănătoși. La fel e și cu testele. Obținem un sumar de intervenții necesare și unele nice-to-have, astfel încât copilul să fie ajutat să performeze mai bine. Pentru că informația cu care copilul vine de obicei de la școală e o notă singulară: Ce ne „spune” nouă o posibilă notă de 7 a copilului în teza la Mate? Că trebuie să mai lucreze, fără îndoială: dar la ce anume? Un copil, o spun cu responsabilitatea unui om care a văzut în platformă zeci de mii de teste, este rarissim de același nivel pe toate capitolele testate. Și, neștiind pe care să insistăm, e foarte posibil să risipim timp, energie și să facem noi înșine, fără să știm, pasul de la exercițiu la „prea mult exercițiu”.

R: Cum ar putea fi folosite testele standardizate la nivelul unei clase sau a unei școli pentru a verifica aderența profesorilor la programa școlară?
Gabi Bartic: Ați atins aici un punct extrem de bun. Testele standardizate pot oferi – și Brio oferă această facilitate – prilejul de a analiza cu exact același instrument clase întregi, grupuri de clase ale aceluiași profesor, generații întregi, școli, licee etc, oferind predictibilitate asupra performanțelor școlare, dar și informații extrem de prețioase în managementul școlar – al clasei, școlii etcetera. Cum ar fi să aflăm că, de exemplu, TOȚI elevii unui anume cadru didactic nu știu volumele corpurilor? Vom extrage de acolo informația că, probabil, fie s-a omis predarea, fie predarea nu a fost adecvată sau înțeleasă. Pot atunci, ca profesor, reveni cu acest capitol sau, ca manager, pot ruga alt coleg, ale cărui rezultate sunt mai bune, să ajute pe profesorul în cauză fie cu o lecție comună, fie cu explicații suplimentare. Ce pot face dacă identific pe exact acei 5 copii care, totuși, știu volumul corpurilor? Îi pot implica în activități de peer-tutoring, e știut că învățăm mai bine de la cei din generație cu noi, pentru că avem în fața lor mai puține complexe.

Datele sunt „aur” pentru orice sistem, și așa sunt și cele din educație, dacă ele ar exista și dacă ar fi folosite. Ce ar fi dacă, în perspectiva viitoarelor testări PISA, am pre-testa copiii și am face planuri individualizate de învățare/remediere? Ce ar fi dacă o autoritate locală (unde o găsim, oare) sau vreun director de școală sau liceu care, interesați ca orașul/localitatea/școala sa să nu mai fie codașă la promovabilitatea la liceu/BAC, ar face, încă din clasa a 7-a sau, după caz, a 11-a, programe în toate școlile gimnaziale de testare și ore remediale și/sau de peer tutoring, cum am spus, organizate pe competențe? Ce ar fi dacă am avea aceeași abordare în pragul BAC-ului?

Am avea un salt al rezultatelor, în mod inevitabil, și un studiu de caz pentru intervenții corecte în educație. Sigur, e mai simplu însă să renovăm pereții și să schimbăm mobilier. Importante și acestea, dar cu impact marginal în calitatea imediată a actului de educație.

Pot fi testele standardizate o soluție și pentru lunga vacanță școlară?
Gabi Bartic: (Mă vor urî toți copiii :). Da, pot fi folosite și pe parcursul vacanței. Voi da exemplul fericit, pentru o ușoară reabilitare în ochii lor: cum ar fi ca, în loc să tot facă exerciții inutile „să nu uite materia”, copiii ar da doar câte un test, la fiecare 2-3 săptămâni, doar pentru a demonstra părintelui că nu poate fi vorba de uitare? Și ar relua doar capitolele la care scorurile au scăzut (deși e probabil să nu scadă)? Sau sigur, vacanța e un bun prilej de a aplatiza eventuale decalaje. Dar, repet: Țintit și dedicat exact pe zonele în care aceste intervenții sunt necesare.