G4Media.ro

Cum să rămâi modern, să faci bani, dar să fii și sustenabil…

Cum să rămâi modern, să faci bani, dar să fii și sustenabil atunci când produci mobilă

Se poate sau nu să rămâi și modern, dar să fii și sustenabil atunci când ești un mare producător? Dar mai ales atunci când ești un mare producător de mobilă? Cum faci să protejezi natura cât poți de mult, să-ți reduci amprenta de carbon și să ai un impact minim asupra mediului?

Și, pe de altă parte, ce soluții ai la îndemână ca să îți onorezi serviciile față de clienți, rapid, în siguranță și elegant?

Nu în cele din urmă, ce poți să faci pentru tine ca să îți dezvolți businessul, să-ți consolidezi poziția în sectorul public și să contribui la modernizarea instituțiilor din România?

Pare imposibil sau fără legătură între cele trei paliere, dar Mobexpert, o companie 100% românească pe piața producătorilor de mobilă, pare să fi găsit nu numai legătura dintre cele trei sectoare de interes, dar și soluțiile eficiente în fiecare dintre acestea.

Despre toate acestea, dar și despre partenerii lor în business, planuri de viitor și ce îi diferențiază pe piață, în interviul de mai jos, cu Marian Badea
Head of Office & Projects Division

Reporter: Care sunt principalele realizări ale firmei dumneavoastră în ultimul an?

În 2024, Mobexpert s-a remarcat prin implementarea unui proiect esențial: licitația pentru mobilier școlar. Acest proiect de amploare a consolidat poziția companiei în sectorul public și a contribuit semnificativ la modernizarea instituțiilor de învățământ din România. Proiectul a presupus livrarea unor volume mari de mobilier educațional, cu respectarea unor standarde stricte de calitate și a unor termene riguroase. Prin această inițiativă, Mobexpert a dat dovadă atât de flexibilitate, cât și de o capacitate de furnizare a mobilierului la scară mare, întărindu-și astfel reputația de partener de încredere pentru sectorul public.

Totodată, printre cele mai importante realizări ale noastre în anul 2024 se numără reamenajarea magazinului Mobexpert din Iași, inaugurat in urma cu 15 ani. Proiectul de reamenajare a presupus extinderea suprafeței de expunere pentru a integra o selecție impresionantă de produse, inspirate de cele mai recente tendințe internaționale în design interior. Această reamenajare reflectă dorința noastră de a oferi clienților o experiență de cumpărare memorabilă și de a le pune la dispoziție soluții de amenajare variate și actuale, într-un spațiu dedicat inspirației și creativității.

Din acest motiv  pe parcursul acestui an compania și-a diversificat, de asemenea, și colecția de produse pentru a răspunde preferințelor în continuă schimbare ale consumatorilor. O adiție recentă este colecția dedicată animalelor de companie, un segment care include mobilier și accesorii special concepute pentru confortul și siguranța prietenilor blănoși. Acest demers subliniază capacitatea Mobexpert de a anticipa și satisface nevoile consumatorilor prin produse care sunt atât funcționale, cât și estetice.

Rep.: Cum vedeți anul 2025 din perspectiva business-ului dumneavoastră? Care sunt obiectivele pentru anul 2025?

Anul 2025 va fi marcat de planuri ambițioase de expansiune prin care ne propunem o dezvoltare durabilă. Mobexpert intenționează să își extindă rețeaua de magazine prin deschiderea de noi locații în principalele orașe din țară, inclusiv un nou magazin pe Bulevardul Theodor Pallady din București și o locație în Brașov. De asemenea, ne propunem ca aceste magazine să ofere o experiență de cumpărare modernă, adaptată nevoilor clienților, facilitând accesul acestora la o gamă variată de produse adaptate tuturor nevoilor de amenajare.

Pe lângă expansiunea fizică, Mobexpert se va concentra și pe consolidarea prezenței online, astfel încât procesul de achiziție să devină cât mai ușor și eficient. În egală măsură, extinderea portofoliului de produse rămâne o prioritate, iar integrarea tehnologiilor digitale va fi un element central pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare și a eficienței operaționale.

În plus, Mobexpert își propune să implementeze noi practici de sustenabilitate de-a lungul întregului lanț de producție și distribuție. De la utilizarea materialelor reciclabile la optimizarea proceselor logistice pentru reducerea emisiilor de carbon, compania investește continuu în inițiative care să contribuie la protecția mediului. Acest angajament față de sustenabilitate este parte integrantă a viziunii Mobexpert pentru viitor, reflectând un angajament ferm de a oferi clienților nu doar produse de calitate, ci și soluții responsabile și durabile.

Rep.: Care sunt principalele avantaje competitive ale firmei dumneavoastră?

Mobexpert își menține poziția de lider printr-o serie de avantaje competitive majore: calitatea produselor, designul inovator adaptat preferințelor locale și un angajament ferm față de producția locală. Aproximativ 67% din mobilierul Mobexpert este creat și fabricat în România, ceea ce contribuie la susținerea economiei locale și garantează un control superior al calității.

Designul produselor Mobexpert este inspirat de tendințele internaționale și adaptat stilului de viață și preferințelor românilor, ceea ce face ca Mobexpert să fie recunoscut pentru colecțiile sale autentice și bine gândite.

Rep.: Cum vă gândiți să vă păstrați poziția de top în industria în care activați? Aveți sau pe viitor luați în considerare instalarea de panouri fotovoltaice la sediu pentru reducerea costului cu energia electrică?

Sustenabilitatea este o prioritate strategică pentru Mobexpert. Recent, compania a făcut pași semnificativi în acest sens prin montarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile mai multor magazine, în special în București. De asemenea, Mobexpert derulează două proiecte de parcuri de panouri fotovoltaice, situate lângă fabricile din Dej și Suceava.

Aceste inițiative contribuie la reducerea costurilor de energie și a amprentei de carbon a companiei, aducând beneficii directe atât pentru mediu, cât și pentru eficiența operațională. Proiectele cu panouri fotovoltaice sunt doar o parte din strategia Mobexpert de a adopta soluții ecologice și de a minimiza impactul asupra mediului.

Rep.: De ce ați ales eSprinter/Sprinter ca partener al business-ului dumneavoastră? Care a fost cel mai de succes parteneriat al firmei dumneavoastră cu Mercedes-Benz Vans România?

Pentru a susține nevoile logistice și de transport, Mobexpert colaborează cu Mercedes-Benz Vans România, un partener de încredere care ne-a furnizat vehiculele Sprinter și Citan. Aceste vehicule se disting prin fiabilitate, capacitate de încărcare și eficiență energetică, ceea ce le face ideale pentru distribuția zilnică a mobilierului către clienți.

Unul dintre cele mai de succes parteneriate a fost implementarea unei flote de vehicule Sprinter pentru livrări urbane. Parteneriatul cu Mercedes-Benz Vans România a fost crucial pentru optimizarea operațiunilor logistice și asigurarea unui serviciu de livrare prompt și sigur.

Rep.: Cum a evoluat flota companiei în timp și ce a influențat această evoluție? Aveți în plan achiziții noi pentru flota companiei? Care sunt caracteristicile pe care le vizați pentru viitoare achiziții?

Pe măsură ce compania a crescut, la fel a evoluat și flota Mobexpert, care cuprinde acum vehicule moderne și eficiente. Pentru viitor, compania își propune să continue achiziția de vehicule cu emisii de carbon reduse, care să ofere un echilibru între capacitatea de încărcare și transportul în siguranță al produselor.

Aceste achiziții fac parte din strategia de sustenabilitate a Mobexpert și reflectă preocuparea companiei de a minimiza impactul asupra mediului și de a optimiza costurile operaționale.

În ansamblu, Mobexpert își menține angajamentul față de inovație, calitate și sustenabilitate, oferind soluții care răspund atât nevoilor clienților, cât și provocărilor legate de protecția mediului. Prin toate aceste inițiative, compania își consolidează poziția de lider pe piața românească de mobilier și decorațiuni, pregătindu-se pentru un 2025 plin de oportunități și inovație.

Rep.: Ce trebuie să știi despre grupul Mobexpert

Grupul Mobexpert este o companie 100% românească, prezentă de peste 30 de ani pe piața din România. Reţeaua regională a Mobexpert numără 26 de hipermagazine şi magazine de dimensiuni mai mici, precum și un magazin online, www.mobexpert.ro. Grupul Mobexpert are 2.100 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 250 milioane euro.

Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Mobexpert include și 10 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în Bucureşti (in zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava, Constanța, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoară și Pitești.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.