G4Media.ro

Cum se adaptează angajații unei companii multinaționale la viața simplă dintr-un oraș…

Cum se adaptează angajații unei companii multinaționale la viața simplă dintr-un oraș mic. Schimbarea la față a Blajului după investiția Bosch

La Blaj, compania Bosch s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Aproximativ 40% dintre locuitorii orașului și ai satelor din jur muncesc acolo. Pe lângă ei, un mare număr de angajați veniți din alte părți, din orașe mari, și chiar expați. Cu toții locuiesc în zonă. Cum se adaptează ei într-un oraș mai mic, ce fac companiile pentru a-i păstra și ce fac autoritățile locale (dacă fac) pentru a crește calitatea vieții, sunt câteva întrebări relevante pentru o situație care nu este doar locală.

  • ”Au zis că am negociat în genunchi venirea Bosch la Blaj. Aș negocia din nou și pe burtă, este cea mai bună decizie pentru acest oraș. Uită-te un pic la orașele din jur, similare cu Blajul, la ce nivel sunt. Am cu ei o relație extrem de corectă, după atâția ani; ne respectăm reciproc și nici nu se poate altfel, am învățat și noi asta de la ei” spune primarul orașului Gheorghe Valentin Rotar, cu aerul că face o confesiune.

Suntem în fața unei piscine interioare construită de la zero cu puțin peste un milion de euro, care va fi gata în câteva zile. Este una dintre investițiile cu care administrația locală vrea să ridice puțin calitatea vieții în micul oraș de aproximativ 20.000 de locuitori, care încearcă să țină ritmul cu dezvoltarea fabricilor construite acolo de Bosch.

Multe companii multinaționale care lucrează în România au construit fabrici în zona unor orașe mici și mijlocii, unde au găsit forță de muncă disponibilă și relativ ieftină. Treptat, afacerile respective s-au dezvoltat și asta a făcut ca în zonă să apară și departamente de management, dar și angajați străini.

Pe lângă muncitorii locali, a mai apărut așadar o altă categorie de angajați, dar și o nouă problemă. Educați, cu venituri mai mari și cu pretenții pe măsură, angajații de la nivelul superior al companiilor se regăsesc greu în viața simplă a orașelor mici în care i-a dus compania. De asemenea, și cetățenii orașelor de acest fel au venituri mai mari și încep și ei să aibă pretenții pe măsură de la autoritățile locale.

Iolanda Balint este din Iași și stă la Blaj de ani buni. Este Team leader pe partea de technical IT și Process Development.

  • ”Am șase ani de când sunt aici. La început, sincer, mi se părea un pic diferit. Dar eu m-am acomodat foarte bine, atât de bine încât când mă duc acasă și este aglomerat… simt că nu pot să mai stau în aglomerație. E prea enervant să văd toate mașinile alea și să fac o oră până în centrul orașului și aici fac 10 minute pe jos. Când am venit, am vrut să văd cum este. Nu știam pe nimeni, am venit singură. Am venit pentru nume, pentru Bosch, și am rămas. Nu poate nimeni să îți zică rămâi și tu să zici da, pentru că aș zice că sunt opțiuni până și în România, dar dacă te potrivești cu mediul, dacă simți că poți să te dezvolți, dacă ai avantaje, atunci rămâi” spune Iolanda.

Robert Ferencs din Bistrița Năsăud, Group Leader pentru două grupuri din Departamentul de Management al Calității, responsabil de laboratoarele din zona de automotive. Are o fetiță de patru ani și jumătate. Din 2012, s-a relocat ”la pachet” la Blaj, cum spune chiar el, împreună cu soția.

Ambii vin din două orașe mai mari, mult mai mari decât Blajul. Consideră că au găsit aici beneficiile unui oraș mic, situat foarte aproape de orașe mai mari.

  • ”Pentru mine Blajul n-a fost un șoc foarte mare. Am venit din Germania și acolo stăteam într-o localitate mai mică decât Blajul. Ce mi-a plăcut aici, ce am observat în primul rând este că orașul este foarte curat, foarte îngrijit, iar în timp am început să ne acomodăm cu ce poate să ofere orașul. Cel mai mare avantaj, care poate nu se vede, este că Blajul este cam la o oră distanță de 4 sau 5 mari orașe. De exemplu dacă aș fi în Cluj și aș sta în zona Mărăști, poate mi-ar trebui o oră să merg până la Polus (Viva Mall – n. red.). Tot atâta îmi trebuie și din Blaj, deci nu-i distanța asta foarte mare. Și la fel, avem posibilitatea să alegem. Dacă într-un weekend mergem în Cluj, dacă nu la Zoo la Târgu Mureș, sau la Sibiu, sau la Alba Iulia” spune Robert.

”Ce facem în Blaj în timpul liber? Sunt multe locuri unde putem ieși să luăm cina, ieșim la cofetărie, facem sport… forbal, tenis. Avem cursuri de aerobic, zumba, sală de forță…” adaugă acesta.

Accentul de Blaj. ”Nu am luat accent. Toată lumea îmi zice, când deschid gura, nu ești de aici (râde). Nu știu, eu personal simt că nu mi-am schimbat accentul, câteodată mai am influența ”șî”-ului moldovenesc că no, îs din Iași. Nici ai mei nu mi-au spus acasă că mi-am schimbat modul de a vorbi”.

  • ”Ai noștri ne vizitează. Bunica mea este acum aici. Este a treia oară că vine anul acesta. Și apoi, când vine, încercăm să o plimbăm, prin Alba Iulia, prin Sibiu, vrem să mergem la Târgul de Crăciun de la Sibiu, că vin și părinții mei să o ia acasă… am fost la Cluj… se relaxează, e în vacanță. Am zis cu soțul meu, de când ne-am mutat aici, am văzut toată România, pentru că ne-am mutat aici, am mers peste tot. O dată pe lună mergem acasă, clar și atunci am mers pe toate rutele posibile și prin chei, și prin Brașov… la București… efectiv am fost peste tot. Suntem în centrul țării” – Iolanda.

”8 ore până la mare, 8 ore până la Viena. Un avantaj pe care îl văd și eu și soția. Dacă avem nevoie de un oraș mare, suntem la o oră distanță, dar dacă avem nevoie de liniște, timpul ăsta e câștigat pentru noi. Facem 10 minute până la serviciu. Când lucram în Germania, făceam 45 de minute. asta însemna o oră și jumătate pierdută în trafic în fiecare zi” – Robert.

Chiriile. Prezența unui angajator atât de mare la Blaj a avut însă un impact major asupra chiriilor dar și asupra pieței imobiliare în general. Închirierea unui apartament de 2 camere a ajuns să coste mai mult decât în orașele vecine, cum ar fi Alba Iulia sau chiar Sibiu. O scurtă căutare pe siteurile specializate ne arată că o garsonieră costă de la 160 de euro pe lună în sus, iar un apartament cu două camere ”sare” de 250 și poate ajunge la peste 300, în funcție de gradul de finisare.

Apartamentele de 3 și 4 camere pot ajunte, în unele cazuri, chiar la 600 de euro, un preț pe care și l-ar permite angajații din managementul fabricii. Și alte prețuri au crescut. De exemplu, să mănânci în oraș este ușor mai scump decât la Alba Iulia.

”Am stat în chirie aproximativ patru ani. După ce a apărut fetița, ne-am hotărât să cumpărăm un apartament”, spune Robert.

Iolanda în schimb stă în chirie. „Personal nu am avut greutăți în a găsi chirie, dar depinde și de cât de flexibil ești. Asta se aplică la orice oraș. Dacă eu îmi doresc spa acasă, s-ar putea să plătesc un preț mai mare. Dacă stau în centru, tot așa. Depinde ce îți dorești, vrei trei camere, una, casă… Depinde de preferința fiecăruia. Nu am auzit pe nimeni care să nu își găsească”, spune aceasta.

Ce spune primarul Blajului. Primarul Gheorghe Rotar spune că Blajul s-a schimbat radical după apariția companiei Bosch, din multe puncte de vedere.

”Dezvoltarea economică a unei comunități presupune din partea administrației o implicare în realizarea unei infrastructuri necesare pentru oamenii și specialiștii care vin și lucrează în oraș.

Este și cazul cooperării noastre cu concernul Bosch, care odată instalat aici și mărindu-și capacitățile și dimensiunea, bineînțeles că a adus și foarte mulți oameni tineri și oameni din alte părți, pentru care noi avem obligație de a asigura condiții de infrastuctura culturală, sportivă, de sănătate… adecvată unei vieți normale, la un standard la nivelul fabricii.

Gheorghe Rotar

Din 2012 am început aceste lucrări serioase. Am dotat spitalul și îl dotăm în continuare, avem un spital mult peste medie, am reabilitat palatul cultural, baza de agrement și acum lucrăm la bazinul de înot acoperit și am început Sala Polivalentă care va fi finalizată în 2021.

Sunt obiective minimale și obligatorii, zic eu, pentru a avea o infrastructură corectă pentru acești oameni, buni specialiști, cu un nivel de pregătire ridicat, pentru a putea să îi păstrăm aici în comunitate.

Fiind un oraș de doar 20.000 de locuitori, nu vom avea niciodată posibilitățile unui oraș mare sau mediu, dar încercăm să facem ceea ce este de bază, iar infrastructura mai avanată o găsesc în orașele apropiate cum e Sibiu sau Cluj-Napoca, până unde se face o oră cu mașina” spune primarul.

Administrația locală este exrem de interesată ca investitorul german să rămână în zonă și să își dezvolte și mai mult afacerile acolo. De-a lungul timpului, i s-a reproșat primarului de către rivalii săi politici că a negociat ”în genunchi” cu cei de la Bosch și că a îndeplinit tot ce au solicitat aceștia, inclusiv asfaltarea unor drumuri de acces spre fabrici.

Primarul Gheorghe Rotar spune însă că ar negocia din nou, chiar și pe ”burtă”: ”Nu poți aduce un agent economic într-o comunitate care să se dezvolte, care să îți creeze locuri de muncă, să îți creeze prosperitate și tu administrație să nu dai înapoi. Până la urmă facem pentru toți cetățenii municipiului. Dar să știți că nu putem dezvolta comunitatea fără dezvoltare economică, mai precis fără dezvoltare industrială. Când ai dezvoltre, ai și venituri mai mari. În momentul în care ai venituri, oamenii au pretenții mai mari pentru normalitate și e logic așa, este foarte corect. Ăsta e un proces”.

Evenimentele culturale sunt organizate pe stagiuni (pe anotimpuri) și constau în concerte de operă, operetă, teatru, seri literare, expoziții, cu o frecvență săptămânală.

În sezonul de vară, la Blaj există o bază de agrement foarte bine întreținută, iar un bazin interior de înot va fi inaugurat înainte de Crăciun.

De asemenea, primăria a început și construcția unei Săli Polivalente cu o capacitate de 2.000 de locuri, unica din județul Alba.

La rândul ei, compania Bosch organizează periodic evenimente. Recent, un campionat de fotbal la care au participat 160 de sportivi, toți angajați ai fabricii din Blaj. Plus ”galeriile”.

În plus, o serie de evenimente corporate, cum ar fi Family day, team-buildinguri, cursuri gratuite de germană finalizate cu certificate Goethe, bookstore – o bibliotecă cu carte circulantă unde se pot comanda cărți și articole online, grupe de zumba, cursuri de fotografie și în general orice ține de pasiunile membrilor unei comunități, reprezintă încercarea companiei de a-și ține angajații (mai) fericiți.

Un loc aparte în clasamentul fericirii generale a orașului îl are și echipa locală de volei, de trei ori campioană a României. Alba Volei Blaj a jucat chiar și o finală a ligii campionilor, în 2018, când a obținut cel mai bun rezultat din istoria acestui sport în România.

Echipa Volei Alba Blaj – Foto: siteul echipei

”Echipa este importantă pentru toată lumea. Nu contează dacă te-ai născut sau nu în Blaj, este o chestiune de mândrie locală. Ne aduce bucurie tuturor, ne face pe toți blăjeni” spune Laurențiu Bogdan, unul dintre fanii echipei.

Context. Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 25 de ani şi numără peste 8.000 de angajaţi în cinci entităţi, potrivit unui comunicat al companiei.

Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

Pentru că angajații se găsesc și se păstrează greu, compania încearcă să găsească soluții și pe plan local. La Blaj, Bosch a dezvoltat și un parteneriat pentru Școala Duală cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din localitate. Trei noi grupe de elevi de clasa a IX-a au început, în această toamnă, cursurile în regim de școală duală pentru specializările de sculer matrițer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, dar și electrician constructor și instalații în industrie.

Elevii au o serie de beneficii, cum ar fi acces la servicii medicale, masa de prânz asigurată, transport gratuit, echipament de lucru, rechizite, prioritate la angajare și posibilitatea de a-şi continua studiile în cazul în care doresc să obţină diploma de bacalaureat. De asemenea, beneficiază de o bursă dublă care presupune, alături de contribuția statului, şi contribuția companiei. Teoretic, aceștia sunt viitori angajați ai fabricii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. ” [..] ne respectăm reciproc și nici nu se poate altfel, am învățat și noi asta de la ei” spune primarul orașului Gheorghe Valentin Rotar.
    deci pana sa apara ei, nu se stia despre „respectul reciproc” in Blaj

  2. Ar trebui sa mai aduca unul, doi investitori ca nu se stie cind gaseste Bosch de cuviinta sa se mute sau sa inchida mustaria.

    • Corect, nu este indicat sa pui toate ouale intr-un singur cos. Dar nu cred ca este neaparat nevoie sa aduca un investitor mare. Pot sa foloseasca banii pentru a crea o platforma industriala pe care sa sustina aparitia unor afaceri noi, IMM-uri locale.

      Ce mi se pare trist este ca primarul arunca banii pe servicii care ar putea fi oferite si de privati, cum este baza de agrement. Primariile trebuie sa bage toti banii in infrastructura si servicii publice de baza – educatie, sanatate, asistenta sociala pentru batrani etc. Daca exista cerere pentru bazine de inot, piata privata trebuie sa vina cu oferta. Momentan riscul este ca piata chiriilor sa creasca mai repede decat salariile la Bosch, deci primaria ar trebui sa vina cu un plan de dezvoltare durabila pentru infrastructura rezidentiala si privatii sa construiasca locuinte noi.

  3. BRAVOOO de mii de ori,Primar exemplu de gospodar inascut .

  4. Recomand tuturor celor care au ocazia de a trece prin apropiere de Blaj sa faca un mic ocol si sa viziteze orasul. Sunt cateva obiective istorice care merita sa fie vazute. Dar ceea ce este cu totul si cu totul impresionant este dovada pe care o face acest oras ca LUCRURILE SE POT SCHIMBA IN ROMANIA, intr-un timp scurt, cu o administratie cinstita si competenta!! Dupa ce vizitati acest oras, care arata ca o carte postala, sper ca veti incepe sa credeti ca se pot schimba lucrurile si la noi in tara!!

  5. Bosch Craciun exista!