G4Media.ro

Cum se apără Moscova după ce Statele Unite au acuzat Rusia că…

Sursa foto: NASA

Cum se apără Moscova după ce Statele Unite au acuzat Rusia că a efectuat tiruri cu rachetă antisatelit care au pus în pericol Stația Spațială Internațională din cauza deșeurilor spațiale rezultate

Moscova a calificat drept neîntemeiate şi ‘ipocrite’ acuzaţiile americane la adresa Rusiei, suspectată de efectuarea unui tir cu rachetă antisatelit care a pus în pericol siguranţa Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), relatează AFP, citată de Agerpres.

‘A declara că Federaţia Rusă creează riscuri pentru exploatarea în scopuri civile a spaţiului este cel puţin ipocrit. Nu există niciun fapt în acest sens’, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, formulând critici la adresa SUA.

SUA, potrivit lui, ‘ignoră propunerile Rusiei şi Chinei în vederea încheierii unui acord internaţional pentru a împiedica o cursă a înarmărilor în spaţiu’.

‘În 2020, ei (americanii) au creat un comandament spaţial şi au adoptat o strategie al cărei scop este instaurarea unei dominaţii militare în cosmos’, a spus el, acuzând Pentagonul că pregăteşte plasarea pe orbită a unor sisteme antirachetă.

Potrivit SUA, Moscova a efectuat luni de pe Terra un tir cu rachetă împotriva unuia dintre propriii sateliţi, într-un test care a generat un ‘nor’ de deşeuri potenţial periculoase pentru siguranţa ISS şi a altor sateliţi.

După acest test, cele şapte persoane aflate în prezent la bordul ISS au trebuit să se refugieze temporar în navele andocate pentru a se pregăti pentru o eventuală evacuare de urgenţă.

Oficiali ai NASA vor încerca să abordeze miercuri problema testului rusesc cu rachetă antisatelit cu ocazia unei vizite la Moscova, a declarat un responsabil NASA pentru agenţia rusă de presă RIA Novosti.

Ministerul Apărării din Rusia a admis că a efectuat luni un test cu o rachetă antisatelit şi a calificat la rândul său drept „ipocrite” SUA, care au acuzat Moscova că a pus în pericol echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale în urma reziduurilor spaţiale generate, a consemnat EFE.

„Concret, pe 15 noiembrie anul acesta Ministerul Apărării a realizat cu succes un test, în urma căruia fost lovit aparatul spaţial rus devenit inoperabil ‘Tselina-D’ care fusese plasat pe orbită în 1982”, notează ministerul într-un comunicat.

„SUA ştiu cu certitudine că fragmentele rezultate, în termeni de timpi cât a durat testul şi ca parametri orbitali nu au reprezentat şi nici nu vor reprezenta o ameninţare pentru staţiile orbitale, aparatele şi activităţile spaţiale”, încheie comunicatul.

Agenţia naţională rusă, Roscosmos, a precizat marţi într-un comunicat publicat anterior că principala sa prioritate este de a garanta securitatea echipajului Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). „Pentru noi, principala prioritate a fost şi rămâne aceea de a garanta securitatea necondiţionată a echipajului”, informase Roscosmos într-un comunicat difuzat pe contul său oficial de pe Telegram.

Departamentul de Stat al SUA a acuzat luni Rusia de efectuarea „în mod periculos şi iresponsabil” a unui test militar cu o rachetă antisatelit, care i-a pus „în pericol” pe astronauţii aflaţi la bordul ISS din cauza reziduurilor spaţiale generate.

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat că explozia satelitul rus a generat peste „1.500 de reziduuri spaţiale identificabile” şi alte sute de mii cu dimensiuni mai mici.

În prezent, la bordul ISS se află şapte membri, astronauţii americani Mark Vande Hei, Raja Chari, Thomas Marshburn şi Kayla Barron, cosmonauţii ruşi Anton Şkaplerov şi Piotr Dubrov şi germanul Matthias Maurer de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...