G4Media.ro

Cum se cațără din nou AUR pe tema vaccinării / Organizează protest…

sursa foto: G4Media

Cum se cațără din nou AUR pe tema vaccinării / Organizează protest în privința Strategiei de Vaccinare: ”Plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” / Ministrul Sănătății: ”Este absolut iresponsabil să transmiți astfel de mesaje”

Partidul AUR a anunţat că joi va organiza un protest împotriva Strategiei Naţionale de Vaccinare pregătită şi elaborată de Ministerul Sănătăţii. Aceştia precizează că strategia „nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării” şi solicită ministrului Alexandru Rafila să retragă imediat Strategia Naţională de Vaccinare. Partidul AUR a organizat o serie de proteste în privința vaccinării înclusiv în perioada pandemiei de coronavirus.

„Ieşim în stradă împotriva vaccinării obligatorii şi pentru apărarea drepturilor românilor! Joi, 17 august, protestăm la Ministerul Sănătăţii împotriva Strategiei de Vaccinare a ministrului Alexandru Rafila, care nu este altceva decât un plan metodic pentru a impune, pe şest, obligativitatea vaccinării şi a reprimării dreptului cetăţenilor de a alege ceea ce este mai bine pentru sănătatea lor Obligativitatea nu va creşte încrederea în sistemul de sănătate şi nici în buna intenţie a guvernanţilor”, arată postarea de miercuri pe pagina de Facebook a partidului AUR.
Reprezentanţii AUR solicită Ministerului Sănătăţii „retragerea imediată a Strategiei Naţionale de Vaccinare concepută în laboratoarele OMS şi aflată astăzi într-o pseudo-dezbatere publică”.
Rafila: Vaccinarea nu este obligatorie
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a precizat, luni, că vaccinarea nu este şi nu va deveni obligatorie în România, iar strategia naţională de vaccinare „asigură acces echitabil pentru oricine, fără să impună vreo obligativitate”.
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a mai declarat cu privire la protestul de joi anunţat de către reprezentanţii AUR împotriva vaccinării, despre care aceştia spun că va deveni obligatori în România, că este absolut iresponsabil să transmiţi astfel de mesaje false, mai ales că în Strategia Naţională de Vaccinare nu se regăseşte nicio prevedere care să indice faptul că va deveni obligatorie vaccinare. Pe lângă faptul că ministrul PSD a reiterat că vaccinare nu va fi obligatorie în ţara noastră, el a mai atras atenţia că România este pe ultimul loc în UE privind vaccinurile tradiţionale în rândul tinerilor.

„Eu nu pot să vă explic ce gândeşte domnul Simion. Nici nu îmi propun acest lucru. Dânsul are o gândire complexă şi atunci eu nu pot să fac astfel de comentarii. În mod evident nici noi ca reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, nici medicii de sănătate publică care au lucrat la această strategie nu au adus nici măcar în discuţie această idee a obligativităţii vaccinării. Ea nu se regăseşte nicăieri în text, dar asta nu înseamnă că noi, ca profesionişti în domeniul sănătăţii, suntem datori să informăm corect publicul în ceea ce priveşte vaccinarea”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri la Antena 3 CNN.

Rafila: Am ajuns la coada UE în ceea ce privește vaccinurile

Ministrul Sănătăţii a adăugat că România are o scădere a ratei vaccinării şi am ajuns la coada clasamentului în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte vaccinurile tradiţionale adminitrate copiilor.

„Avem această datorie datorită profesiei noastre, pe de o parte, dar şi din cauza scăderii acoperirii de vaccinare în ultimii 15 ani în România, încât am ajuns la coada UE în ceea ce priveşte vaccinurile tradiţionale care se administrează copiilor. Ori lucrul acesta poate să afecteze serios sănătatea tinerii generaţii şi mi se pare absolut iresponsabil să induci, să transmiţi mesaje false care nu sunt regăsite nicăieri în textul unui act normativ”, a completat el.

Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Dezinformare, fake-news, demagogie şi speculaţii

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății dr. Alexandru Rogobete a declarat luni că Strategia naţională de Vaccinare în România este despre informarea corectă şi accesul echitabil la vaccin, iar pentru prima oară pacienţii au acces la vaccinuri gratuite şi în premieră este oferit acces facil la vaccinarea anti-HPV, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

„Dezinformare, fake-news, demagogie şi speculaţii. Ca medic, dar şi ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, mă uit cu uimire cum, la foarte scurt timp de la publicarea în transparenţă publică a proiectului privind Strategia Naţională de Vaccinare din România, «motoarele» de dezinformare a populaţiei s-au activat. Zeci de titluri «vaccinarea obligatorie», «vor să vă vaccineze pe toţi», «opriţi vaccinarea obligatorie» (…), titluri care induc teamă, titluri care dezinformează, titluri elaborate de oameni care nu au nici cea mai mică legătură cu medicina”, a scris dr. Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, luni pe Facebook, citat de News.ro.
Rogobete a adus mai multe clarificări pentru a combate fenomenul fake news privind vaccinare.
„Să începem cu adevărul:
1. Vaccinarea nu este şi nu devine obligatorie.
2. Strategia naţională este despre informare corectă şi acces echitabil la vaccin. Atât.
3. Este pentru prima oară când pacienţii au acces la vaccinuri gratuite.
4. Este pentru prima oară când oferim acces facil la vaccinarea anti-HPV. Pentru bărbaţi şi femei deopotrivă.
5. Strategia este pentru următorii ani. Un plan gândit corect, pe termen lung”.
„Actul medical nu este şi nu va deveni obligatoriu! Cei care spun altceva şi-au făcut o misiune din a minţi, a dezinforma, a destabiliza cu orice preţ. Aveţi încredere în specialiştii în medicină, nu în specialiştii în fake-news!”, a concluzionat secretarul de stat în MS.
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Am ajuns cu vaccinările la nivelul Africii. Și nu mă refer la cel pentru covid, care cu greu poate fi catalogat vaccin. E o greșeală faptul că tratamentul e gratis pentru boli ce pot fi prevenite prin vaccinare. Plus faptul că cei nevaccinati reprezintă în cele mai multe cazuri vectori de răspândire.

  2. Propaganda rusească e in lipsa de idei, o tine tot pe vaccinare! Oamenii cu idei din propaganda au devenit blănuri in dulapurile soțiilor intre timp!

  3. Are dreptate haur si simion al sau: adevaratul pericol pentru Romania sunt vaccinurile si nu amenintarile Rusiei, nu furtul la scara larga practicat de mafia politica de la conducere, etc, etc…….

  4. JANDRAGNEria sa dea cu gaze si apa pa Haur. Atunci se vede cocleală si cocalareala.

  5. Au reaparut boli care fusesera eradicate prin vaccinare inca din anii ’60. Pana acum copilul unei vite antivacciniste cu creier spalat era protejat de faptul ca ceilalti colegi erau vaccinati. De acum incolo vor realiza ca nu e prea placut sa iti ingropi copilul dupa o boala ce putea fi prevenita printr-un vaccin(vaccin pe care antivaccinistii de azi l-au facut in copilarie).