Cum se comportă lumea occidentală față de protestatarii din Hong Kong care luptă cu curaj pentru democrație 

În Hong Kong protestatarii luptă cu curaj pentru democrație, stat de drept și drepturile omului – valori pe care cândva le promova Occidentul. Însă acum nu o mai face, demonstrând cât de dramatic s-a schimbat ordinea mondială, scrie Der Spiegel, într-un editorial de referință semnat de Dirk Kurbjuweit despre manifestanții din orașul chinez.

Ei vor ceea ce germanii, francezii, britanicii și americanii au deja: democrație, stat de drept, drepturile omului. Și ei luptă pentru ele, curajoși, neobosiți. Deși trăiesc în îndepărtatul Hong Kong, cauza lor este una occidentală. Foarte probabil, nu vor reuși să o ducă la capăt de unii singuri. Dar cine îi va ajuta?

Dacă, pentru a-l cita pe istoricul Heinrich August Winkler, „proiectul normativ al Occidentului” ar mai fi existat și acum, ar fi fost de așteptat ca țările occidentale să ofere un sprijin semnificativ protestatarilor.

Revoluționarii francezi și americani de la finalul secolului 18 au fost primii care au instituit democrația, statul de drept și drepturile omului, chiar dacă numai parțial sau temporar. Dar de acolo a apărut ideea că valorile occidentale ar trebui să fie norma călăuzitoare – atât pe plan intern cât și extern.

Însă cei care doresc să promoveze valori în exterior au nevoie de putere – puterea dură a armelor și a economiei și, în acest caz, și de puterea blândă de a fi un bun model moral. Însă Occidentul nu o duce prea bine în nici una dintre aceste privințe.

Secolul 19 a fost dominat de britanici, iar secolul 20 în mare măsură de SUA. La acea vreme britanicii nu erau interesați să exporte democrație și drepturile omului, ci să subjuge popoare pentru a le exploata. Acea strategie a avut succes și în anumite părți ale Chinei, unde Hong Kong a devenit o colonie britanică pentru mai bine de 150 de ani.

Acea ambiție colonialistă era denumită Pax Britannica, cu toate că comportamentul britanicilor n-avea prea mult de-a face cu pacea sau drepturile omului. Proiectul normativ se aplica numai pe plan intern, și astfel Regatul Unit a devenit o democrație-model.

În secolul 20 americanii au urmărit proiectul pe plan extern, mai întâi prin președintele Woodrow Wilson în contextul primului război mondial, iar apoi chiar cu și mai mult succes după cel de al doilea război mondial, când democrația a fost introdusă mai întâi în Europa de Vest, iar ulterior și în Europa de Est. Până prin anul 2000, o relativ pașnică Pax Americana părea să funcționeze în mari porțiuni ale lumii.

N-au trecut nici 20 de ani de atunci, dar erau vremuri complet diferite – o altă lume. Între timp, proiectul normativ a eșuat în Afganistan, în Irak și în Primăvara Arabă, care a dus la catastrofa siriană. Uneori Occidentul a intervenit, alteori nu. Rezultatul a fost aproape întotdeauna îngrozitor. Abu Ghraib și Guantanamo au marcat sfârșitul autorității Americii în calitate de model moral.

O lume nouă

Iar acum prezența lui Donald Trump la Casa Albă a înrăutățit chiar și mai mult întreaga situație. Nu este clar dacă președintele – care-i admiră atât de mult pe Xi Jinping și Vladimir Putin, omologii săi autocrați din China, respectiv Rusia – este un adept al proiectului normativ, dacă pentru el democrația, statul de drept și drepturile omului valorează cu adevărat ceva.

El a subminat NATO, organizația în care rezidă puterea dură a Occidentului, iar acum nu mai există nici o putere conducătoare care să intervină decisiv în sprijinul valorilor occidentale.

Visul conform căruia Angela Merkel ar putea îndeplini rolul ce le revine în mod normal președinților americani nu s-a mai adeverit. Politica ei privitoare la refugiați a încurajat o vreme speranțele liberalilor de stânga din Occident.

Însă Germania avea mult prea puțină putere dură pentru a-și putea asuma un rol conducător în lume, iar Merkel e mai interesată de protejarea exporturilor germane decât de protejarea valorilor occidentale, mai ales când vine vorba de China. Până acum ea s-a abținut să critice public China.

Uniunea Europeană, o organizație de putere blândă a Occidentului, nu are nici ea prea multă influență globală. Îi lipsește o armată și, începând de la votul pentru Brexit, nu mai poate fi considerată un model de urmat pentru eradicarea pe termen lung a naționalismului. Ceea ce înseamnă că elementul de politică externă al acestui proiect vechi de 230 de ani este mort.

În actuala sa situație, Occidentul este incapabil să propună valori normative. În unele părți ale lumii, Occidentului chiar i se râde în nas când pomenește de asemenea valori. Mai întâi fă-ți tu ordine la tine acasă, e răspunsul pe care-l primește. Și pe bună dreptate. În unele state occidentale populismul de dreapta amenință să submineze însăși dimensiunea internă a proiectului normativ.

Ce se poate face? Să acceptăm ideea că Pax Sinica – Noua Ordine Mondială Chinezească, un sistem căruia nu-i pasă absolut deloc de democrație, stat de drept ori drepturile omului – va deveni noua normă? Hong Kong ar putea fi prevestirea vremurilor ce au să vină.

Dar a te mulțumi să renunți ar fi o gravă eroare. Chiar și cei care nu sunt capabili să formuleze condiții se pot implica în promovare. Ei pot face totuși apel la rațiunea Chinei. În Occident există prea multă tăcere în privința celor ce se întâmplă la Hong Kong. Poate că în secolul 21 Occidentul nu mai este garantul valorilor occidentale. Dar el încă mai poate pleda în favoarea lor.

Sursa: Der Spiegel/ Rador/ Traducere: Andrei Suba