G4Media.ro

Cum se desfășoară un atelier de educație financiară pentru tineri

Cum se desfășoară un atelier de educație financiară pentru tineri

Elevii români sunt tot mai interesați de educația financiară și de dezvoltarea personală, două subiecte pentru care există deschidere tot mai mare în sistemul de învățământ din România, inclusiv din partea directorilor și cadrelor didactice din școli.

În acest context, Asociația The Social Incubator organizează module ce includ ateliere axate pe dezvoltare personală, educație financiară și ateliere de angajabilitate, în colaborare cu mai multe licee.

The Social Incubator a fost fondat de un grup de prieteni, în 2014, și are ca scop creșterea șanselor de integrare socială și profesională a tinerilor vulnerabili (și nu numai) din țara noastră.

Menită să educe tinerii, asociația își propune să mențină o colaborare pe termen lung între partenerii instituționali din educație și experți în domenii care să sprijine tinerii de-a lungul maturizării lor.

Programele organizației sunt construite pe câteva direcții principale: dezvoltarea personală, dezvoltarea la nivel profesional și antreprenorial, integrarea socio-profesională a tinerilor aflați în situații de risc, respectiv asistență pentru copiii care ies din sistemul de protecție a statului, pentru a le facilita acestora tranziția către o viață pe cont propriu.

Unul dintre proiectele asociației este „Incubator de viitor”, câștigător în cadrul competiției „Susține un ONG”, organizată de Fundația Orange, iar un rol important în implementarea acestuia l-a avut Mihnea Anțilă, project manager al Asociației The Social Incubator.

„Asociația noastră a avut de la început scopul de a realiza proiecte destinate tinerilor. În primă fază, au fost proiecte destinate tinerilor din sistemul de protecție a statului, iar din 2017 am început să lucrăm și cu tineri din licee care au o rată scăzută de promovabilitate”, a declarat, pentru G4Media, Mihnea Anțilă.

Ce se întâmplă la „Incubator de viitor”

Reporterul G4 Media a fost prezent la un atelier, al patrulea din cadrul proiectului „Incubator de viitor”, unde a observat cum decurge un curs de educație financiară, susținut de un trainer experimentat, în fața unor elevi de clasa a 12-a de la Liceul Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” din București.

„Foarte mișto, îmi place și o să mai vin, cu următoarea ocazie sunt primul care vine. Atelierul mi-a deschis foarte mult mintea, înainte cheltuiam foarte mult, iar acum o să încerc să am rezultate mai mici privind cheltuielile”, a mărturisit Marian Andrei Chiru, participant la atelier. În același sens, nu doar Andrei, ci și colegii săi au mărturisit că ar mai participa la ateliere pe viitor și că i-a pasionat subiectul.

„Activitatea cu elevii a decurs super fain, am avut parte de super deschidere din partea lor, au fost curioși, au participat în număr mare. Ne-am înțeles foarte bine și cu cadrele didactice din cadrul liceului. Ei au participat din drag și mă bucur că am avut cu cine să țin acest atelier”, a precizat Sorin, trainer și formator la Asociația The Social Incubator.

Noțiunile sunt explicate într-un mod familiar pentru elevi, folosind un limbaj „cool”, așa cum a precizat și diriginta clasei, prezentă la eveniment. Profesoara a subliniat că aceasta este cheia pentru reținerea informațiilor de către elevi.

Limbajul colocvial și poveștile amuzante ale „mentorului” s-au dovedit a fi o rețetă de succes în cadrul acestui curs.

„Ne concentrăm mai mult pe partea practică”

Mihnea Anțilă a menționat că ceea ce face Asociația The Social Incubator este un tip de activitate complementară sistemului de educație oficial.

„Noi practic facem o educație non-formală, care după cum s-a văzut, vine să adauge niște informații dintr-o altă perspectivă, care nu sunt transmise în sistemul clasic.

Dacă la școală învață economie și învață chestiuni conceptuale legate de economie, noi în atelierele de educație financiară venim să ne concentrăm mai mult pe partea practică”, a adăugat Mihnea.

După finalizarea atelierului, elevii au fost invitați să meargă la un Escape Room, pentru a pune în practică noțiunile învățate, dar în același timp pentru a crește coeziunea la nivel de grup și pentru a deprinde lucrul în echipă.

130.000 de euro de la Fundația Orange pentru programul „Susține un ONG” 2024

Proiectul „Incubator de viitor” al Asociației „The Social Incubator” a fost selectat printre cele 13 programe câștigătoare ale ediției din 2024 a programului „Susține un ONG”.

Acesta este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare și să crească gradul de satisfacție personală.

https://www.fundatiaorange.ro/programe/sustine-un-ong/

Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate.

În cei 12 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 7,8 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație și cultură, în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul incluziunii lor sociale.

Principalele programe ale fundației sunt: „Orange Digital Center”, „Digitaliada”, „Susține un ONG”, „Lumea prin culoare și sunet”, „Solidarity FabLabs” și „Centrul Digital pentru Femei”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează