G4Media.ro

Cum se explică anomalia statistică din Germania: Rată mare de infecție, dar…

Sursa Foto: Teletrader.com

Cum se explică anomalia statistică din Germania: Rată mare de infecție, dar puține decese? Laboratoarele germane fac în prezent 160 de mii de teste pe săptămână, mai multe decât orice țară europeană

Laboratoarele din Germania realizează în prezent circa 160 de mii de teste de coronavirus în fiecare săptămână, mai mult decât au testat unele țări în total de la începutul crizei până în prezent.

Epidemia de coronavirus a lovit Germania din plin. Numărul de infecții crește rapid, școlile, fabricile și barurile s-au  închis peste tot în țară iar măsurile guvernului pentru a limita epidemia sunt din ce în ce mai drastice.

Țara se remarcă însă printr-o anumită particularitate: raportat la numărul de persoane infectate, numărul deceselor este minuscul, scrie The Financial Times.

Potrivit datelor furnizate de Universitatea John Hopkins, până joi după-amiaza s-au înregistrat în Germania 13,979 de cazuri de infecție, mai mult decât în oricare altă țară cu excepția Chinei, Italiei, Iranului și Spaniei.

În același timp, Germania a înregistrat doar 42 de decese. În contrast, Franța vecină a raportat 9,058 de cazuri de infecție și 243 de morți. Spania numără 17,395 cazuri de infecție și  803 morți. Numărul victimelor în Statele Unite, Marea Britanie, Italia și Corea de Sud este semnificativ mai mare decât în Germania.

Cazurile raportate sâmbătă la ora 17. Sursa: worldometers.info

Aparenta anomalie a generat o dezbatere în Germania, deși experții avertizează că nu e cazul să croșetăm scenarii. Ei susțin că numărul mic de victime reflectă faptul că epidemia este încă la început, iar vârsta celor afectați este mult mai mică decât în alte țări. Or, cazurile de tineri fără alte probleme medicale au șanse mai mari de supraviețuire în cazul pacienților de coronavirus.

Un alt factor care ar putea explica anomalia este numărul foarte mare de teste realizate în Germania. Potrivit lui Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch, laboratoarele germane fac în prezent circa 160.000 de teste în fiecare săptămână, mai mult decât au făcut unele țări din Europa de la începutul crizei până în prezent. Chiar și Corea de Sud, care a realizat 15.000 de teste pe zi și a fost dată de epidemiologi drept un exemplu de urmat a realizat, se pare, mai puține teste decât Germania.

”Aici vorbim despre capacitatea de testare. Această capacitate este, în Germania, foarte, foarte mare. Putem realiza peste 160.000 de teste pe săptămână, iar această cifra poate fi crescută”, a declarat profesorul Wieler în cursul acestei săptămâni. Capacitatea de testare a fost mărită în parte și de faptul că unele laboratoare specializate în sănătate animală au trecut la teste de coronavirus. Nu există semne că ar fi probleme cu numărul kiturilor de testare, a mai spus profesorul Wieler.

Pe termen scurt, cel puțin, testarea în masă explică în cele din urmă numărul mic de cazuri, deoarece permite autorităților să identifice cazurile de Covid 19 chiar și în cazul pacienților care prezintă simptome ușoare, sunt chiar asimptomatici sau a celor care au șanse mult mai bune de supraviețuire.

Acest lucru înseamnă și că Germania va avea probabil un număr mic de cazuri nedetectate în comparație cu alte țări care fac mai puține teste. Într-adevăr, o trăsătură aparte a epidemiei de coronavirus în Germania este numărul mare de pacienți relativ tineri: potrivit datelor furnizate de Institutul Robert Koch, peste 80% din numărul cazurilor infectate cu coronavirus sunt sub 60 de ani.

”În special la începutul epidemiei din Germania am constatat că sunt numeroase cazuri în rândul persoanelor care se întorc din vacanțele de ski sau altele de acest fel”, a declarat Matthias Stoll, profesor de medicină la Universitatea din Haovra. ”Predomină persoanele sub 80 de ani sau care sunt încă în formă pentru a merge la ski sau alte activități similare. Riscul acestora de a muri este mult mai mic”.

Hans-Georg Kräusslich, profesor de medicină și șeful secției de virusologie de la Spitalul Universitar din Heidelberg a declarat: ”În majoritatea cazurilor, boala se manifestă ușor și prezintă puține simptome. Credem că identificarea acestor cazuri ușoare variază de la țară la țară. În termeni statistici acest lucru explică diferențele în ce privește numărul de victime”.

Totuși, profesorul Kräusslich avertizează că situația se va schimba și în Germania în săptămânile și lunile viitoare. ”Încă ne aflăm la începutul epidemiei în Germania. Un număr mare de persoane s-a infectat numai în ultimele două săptămâni și vom vedea probabil mai multe cazuri grave pe viitor dar și de decese”.

Acest avertisment este lansat și de virusologi și de epidemiologi. Cei mai mulți se așteaptă ca rata mortalității să se egalizeze pe măsură că timpul avansează și  mai multe țări ajuns să raporteze numărul real de infecții. Dar aceiași experți subliniază că Germania dispune cel puțin de ocazia de a se pregăti în fața creșterii numărului de infecții, pregătind spitalele din țară și mărind numărul de personal iar guvernul are timp să achiziționeze echipamentele necesare.

Săptămâna trecută, guvernul federal a decis achiziționarea a 10.000 de ventilatoare noi, peste cele 25.000 care se află deja în exploatare în spitale. Berlinul, care a înregistrat deja aproape 400 de cazuri de coronavirus, adaptează câteva spații pentru a putea instala 1000 de paturi pentru viitorii pacienți de coronavirus. Măsuri similare au fost luate și în alte orașe din țară.

Sursa: Financial Times

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Ce bine că e citat Institutul Kock, cu cercetările aferente :))

  2. La asa de multe dare totul e interprretavil. Daca mai vreti ceva pls petelefon. zi faina in continuare.

  3. Nu e nicio anomalie.
    Asta e rata reala a mortalitatii, 42 din 13979, probabil va fi 100 din 13979 dupa 14 zile pentru cei 13979, adica undeva la 0.71%.

    Vedem aceeasi rata a mortalitatii la alte tari care testeaza mult:
    https://www.worldometers.info/coronavirus/country/south-korea/

    Ce intelegem de aici?

    Ca din cauza testelor insuficiente realitatea este ca:
    – in Italia la 3405 morti nu au doar 41035 infectati (cat au gasit ei cu testarile limitate) ci au peste 4,8 milioane de infectati
    – in Franta la 243 morti nu au doar 9058 de infectati ci probabil undeva la 350 de mii
    – in Spania la 803 morti nu au doar 17395 cazuri ci probabil undeva la 1,1 milioane.

    Si mai este un aspect foarte important .. cand faci foarte foarte multe teste .. eviti ca oricare din cei cateva zeci de mii pe care ii depistezi sa devina super raspandaci (super spreaderi).

    Daca noi am fi testat tot ce intra in tara incepand cu 15 ianuarie nu am fi avut cazurile Gerota sau Hunedoara.

    Nu e tarziu nici acum daca ne scoatem capul din fund, stam acasa cei care putem si testam tot ce miroase macar a raceala, gripa etc.

    Cu drive-in tests nu aiurea cu cozi la spitale.

    • Da, nu e anomalie, dar cifrele tale sunt foarte probabil incorecte. Rata deceselor variaza intre 0,6 – 6% in functie de capacitatea sistemului de sanatate de a face fata.

      In Italia sistemul n-a facut fata, deci trebuie sa pornim de la ipoteza in jur de 6% dintre infectati decese. Cu 3405 cazuri, asta inseamna 56750 cazuri reale. Dar nu acum. Ci acum doua saptamani, ca decedatii se vad la doua saptamani de la infectare.

      Cu zero masuri de limitare a infectarii numarul total de infectii se poate dubla la doua zile. Cu masuri insuficiente la 4-5 zile.

      Cu masuri suficiente poti face timpul de dublare sa creasca la peste doua saptamani. Ocazie cu care cei bolnavi se vindeca inainte sa apuce sa-si faca „targetul” de infectari necesar pentru dublare, asa ca numarul total curent de infectari incepe sa scada, ca in China sau Coreea, si situatia revine sub control.

      Eu zic ca masurile din Italia sunt undeva insuficiente si suficiente. Dar hai sa luam varianta cea mai rea, ca ar fi insuficiente, deci am avut in continuare dublare la 4-5 zile in ultimele 2 saptamani.

      Asta inseamna ca in ultimele doua saptamani numarul real total s-a dublat de 3-4 ori. Asa ajungem la cifre intre 500 mii si un milion infectati real. Cam un ordin de magnitudine mai putin decat cifrele tale, in varianta cea mai pesimista.

      Daca in schimb masurile luate au fost suficiente, undeva spre jumatatea saptamanii viitoare numarul de infectii noi raportate va incepe sa scada, si se va dovedi ca numarul total de infectati este acum in jur de 100 de mii. Sa speram ca asta se va intampla.

    • Hmm, din pacate in calculul de mai sus mi-a scapat ceva: cei asimptomatici dar infectati, care nu nu vor fi testati, si care pentru moment nu sunt inclusi in nicio statistica.

      Deci e posibil sa ai dreptate, si numarul total de infectati din Italia sa fie in jur de 5 milioane. Sau in varianta optimista, in care au reusit deja oprirea raspandirii, in jur de un milion.

  4. Ne distrugem societatea oprind economia mondială, din cauza unei frici teribile de moarte, bazată pe măsurători incomplete care arată o mortalitate exagerat de mare. S-a gândit cineva la asta? Pare din ce în ce mai clar că mortalitatea reală este redusă și se manifestă în majoritatea cazurilor la persoanele în vârstă, cu probleme de sănătate. Nemții au măsurat pur și simplu mai precis decât toți ceilalți și ne-au arătat realitatea.

    Consecințele opririi economiei mondiale vor fi cu mult mai teribile decât efectele oricărui virus. Acum 80-90 de ani bunicii noștri erau trimiși la război și mureau cu milioanele pentru a apăra șansele la viață ale celorlalți și ale generațiilor viitoare. Dacă în 3-4 luni nu ne învingem toți frica de moarte și nu repornim economia mondială, toată civilizația umană va cădea într-un haos generalizat.

    • Tu ai o gandire de partid nazist. Intre tine si criminalii care au omorat toti copiii cu handicap nu este nicio diferenta.
      Parca te si bucuri ca virusul ii elimina pe cei slabi.
      Ce tupeu pe oamenii astia, sa traiasca prea mult si sa scape in viata cu atat de multe boli.

    • @Vio – trebuie să fii analfabet funcțional dacă asta e concluzia trasă de tine.

    • Ai scris asa:
      ” Pare din ce în ce mai clar că mortalitatea reală este redusă și se manifestă în majoritatea cazurilor la persoanele în vârstă, cu probleme de sănătate. ”

      Un fel de .. ce rost are sa ne stresam, hai toata lumea pe strada ca mor doar batranii.

      Nici nazistii de rand nu erau in inima lor siguri ca fac genocid, ei doar ascultau ordinele partidului.

      Asa si tu .. tu in sufletul tau te consideri un om bun.
      Tu spui asa: Ce mare lucru, de ce oprim productia de brelocuri si de alte prostii … cand doar batranii mor?

      Pai ce dracu sa mai facem cu economia daca mor 15% din batrani?

      De acord, e undeva la 0.3% pentru cei sub 50 de ani dar parca nu vreau sa muncesc ca un bou toata viata iar cand ies la pensie toti sa spuna .. mori ba odata, ca nu putem produce capace de bere si scobitori din cauza ta.

    • @Vio – mulțumesc pentru confirmare. Îmi atribui idei pe care eu nu le-am enunțat, deci fie stai cam prost cu înțelegerea unui text citit.

      Dacă este adevărat că virusul are mortalitatea REALĂ mai mică decât în cazul unei gripe banale, și afectează preponderent pe cei bătrâni și bolnavi, atunci ar fi fost suficient și mult mai ușor să fie trimiși în carantină/izolare socială doar cei vulnerabili și cazurile grave, nu toată lumea. Asta ar fi permis ca oamenii tineri, activi, să-și continue activitatea, trecând eventual peste boală ca peste o răceală, așa cum deja au făcut-o mulți (unii probabil fără să știe că au fost bolnavi).

      Repet: oprirea economiei mondiale mai mult de câteva luni va avea consecințe grave pentru toți. Nu doar pentru bătrâni, nu doar pentru bolnavi, ci pentru toată lumea. După ce se termină resursele, după ce toți cei care stau acum acasă vor termina banii, va începe lupta pentru existență. Om contra om, țară contra țară. Omenirea trebuie să găsească curajul și inteligența pentru a putea evita cu orice preț haosul.

    • Că tu-dorelul e un trol extremist coclit, cu mentalitate de bolșevic și concepții naziste, nu e o noutate, s-a manifestat ca atare de mai multe ori. Că e și analfabet, asta reiese din felul în care scrie și din faptul că nu e capabil să înțeleagă despre ce e vorba nici măcar din ce spune el, darămite din ce spun alții.

    • Dar Italia? Dar China? Mortalitatea e cam 3,5%. E de speriat, la gripă e mult mai mică.
      Nemții sunt la început, vor avea și ei decese. Din cei care se îmbolnăvesc acum vor muri unii peste 1-2 săptămâni. Dar ce au făcut, i-au protejat pe cei vulnerabili de la început. Au luat-o foarte în serios și se vede.
      Concluzia? Dacă tratezi problema nemțește, ai șanse să ai rezultate pe măsură.

    • Bad@ – ai dreptate, există doar un singur nickname „Tudor” pe lumea asta și doar eu îl folosesc pe tot internetul. Ce să zic, m-ai prins.

      @Toma – a explication Vio mai sus cum e cu mortalitatea. În țările unde s-au făcut puține teste, numărul real de îmbolnăviri ar putea fi mult mai mare decât în realitate. Prin urmare mortalitatea reală **în procente** este mult mai mică. Poate dacă Italia s-ar fi concentrat pe adoptarea unor măsuri drastice de izolare și protecție pentru cei în vârstă, vulnerabili, numărul deceselor ar fi fost mult mai mic.

    • @Tudor ai perfecta dreptate
      Cand esantionul testat este mai mare, rezultatele statistice sunt mult mai aproape de adevar.
      Rezultatele din Germania sunt de departe cele mai apropiate de adevar.
      Mai mult, in Italia au fost testati doar cei ajunsi la spital, deci cazurile mai grave. Sunt milioane de italieni care au sau au avut virusul si „l-au dus pe picioare” asa cum se duce orice gripa.
      Cei care asemuiesc ce ai spus tu cu nazismul sunt niste habarnisti cu lacune atat pe partea stiintelor exacte cat si pe partea stiintelor ideologice.
      Cei care au tradus articolul puteau sa scoata macar afirmatiile tendentioase de genul „anomalia din Germania”. Ne este anomalie, se numeste statistica dragilor raspandaci de panica. Oare sa fie vreo legatura ca mortalitatea cea mai scazuta este inregistrata acolo unde se fac cele mai multe teste? Hmmm… E greu sa gandesti, e mai simplu sa semeni panica
      Acest blocaj economic ne va costa enorm pe termen lung. E greu pentru bugetarii de lux sa inteleaga, ei stiu doar de drepturi. Ei sunt cei mai fericiti acum. Inainte o frecau pe bani multi dar trebuia sa mearga la munca. Acum o pot freca acasa si sa comenteze pe net despre drepturi

    • Niște cifre, ca să ne dăm seama de dimensiunea „apocalipsei”:
      În România mor anual cam 96 de oameni dintr-un milion din cauza accidentelor rutiere (inclusiv ca pieton).
      În Italia au murit din cauza coronavirusului cam 4500 de oameni din 60 de milioane de locuitori in total.
      Asta înseamnă că e mai probabil să mori în România, dacă te urci într-o mașină, decât în Italia, dacă nu stai în casă și iei virusul și chiar ajungi să mori. Și totuși, nimeni nu iese să spună: „Stați în case, nu riscați inutil!”.
      Să nu ajungem, cumva, în situația în care scăpăm de virus și dăm de ta-so, respectiv și cu economia pe butuci și cu drepturile tăiate.

  5. Varsta medie a persoanelor diagnosticate in Germania este 47 ani, este normal ca numarul deceselor sa fie mai mic.

    • da, asta poate sa fie.
      in italia varsta medie a bolnavilor e 63 !!

      imi place ca in cazul germaniei, site-urile din vest gasesc explicatii de ce nu moare nimeni. pentru alte tari din estul europei , rusia , iran etc motivul e ca mint la numaratoare.

    • mai multe date:

      Italy’s average age of a confirmed case was 63, although deaths were in people much older, and 99 per cent of those who died had a prior illness, Bloomberg reported. It found that the average age of cases who had died were 79.5.

  6. Treaba nemteasca…

  7. Adevarata anomalie e in Italia nu in Germania. Cum spuneau si altii probabil ca in Italia numarul infectatilor e de citeva milioane la citi morti au. Carantina nu mai are nici un rost.

  8. Locuiesc in Germania iar acum 1 săptămână am revenit din Tirol, Austria dupa ce a fost declarata zona de risc. Constiincios, m-am autoizolat in casa si am sunat la hotline-ul dedicat pt astfel de situatii. Le-am spus ca mi-a si tusit o persoană in fata si i-am întrebat daca e cazul sa fiu testat. Nici vorba de asa ceva, recomandarea lor, ceea ce faceam oricum, era sa stau cuminte acasa 2 săptămâni. Nu mi-au luat nume, nimic. Deci nu stiu cat sa cred ca într-adevăr ii testeaza si pe asimptomatici sau in ce condiții o fac. Desigur ca nu trebuie generalizat, dar am impresia ca, din pacate, chiar si ei trateaza situatia cu o anumita lejeritate. Cel putin eu consider ca ar trebui sa fie mai stricti, mai ales acum la inceput.
    In final, depinde foarte mult de noi, fiecare individ in parte, cat de mult si repede/agresiv se va răspândi virusul.

  9. Nu observa nimeni ca numarul recuperatilor este de asemenea o „anomalie” pentru Germania, in comparatie cu celelalte tari? Da, numarul deceselor este mic deocamdata, dar oamenii depistati cu virusul nu au iesit Inca de sub incidenta riscului de deces.