Cum se explică succesul dreptei extreme și naționaliste în alegerile parlamentare din Grecia?

Intrarea a trei partide ale dreptei extreme în parlament a fost o premieră pentru Grecia de la sfârșitul dictaturii din 1974, relatează cotidianul Kathimerini.

Spartanii (al cărui lider este considerat Ilias Kasiaridis, care ispășește o pedepasă de 13 ani și șase luni închisoare pentru acte de terorism), Soluția Greacă și Niki (Victorie) au obținut încrederea a 12,77% dintre alegători, primind un total de 34 de locuri (12, 12, 10).

Potrivit lui Vassiliki Georgiadou, profesoară de științe politice la Universitatea Panteion, care studiază extrema dreaptă greacă din anul 2000, este greu de amintit o altă țară europeană în care extrema dreaptă să fie reprezentată de trei partide parlamentare în același timp.

Mai mult, ea a precizat că, dacă se adaugă votanții partidelor de extremă dreapta care nu au ajuns în Parlament, numărul total al acestor votanți depășește 15%.

În mod elocvent, într-un sondaj relevant pe care l-a realizat după alegerile din 2019 pentru a identifica potențialul populist de dreapta în electorat, rezultatele au fost „deloc neglijabile” și au observat un sentiment democratic diminuat într-o parte a electoratului. „Nu este imens. Dar este real și vizibil”, a spus ea.

Ea a subliniat, de asemenea, că există o cerere pentru astfel de partide, care de data aceasta a fost satisfăcută de ofertă, deoarece au existat mai multe partide din care se putea alege. Partidul extremist Zorii Aurii, a spus ea, a primit 3% în alegerile din 2019.

La rândul său, Christos Frangonikolopoulos, profesor de relații internaționale și mass-media la Universitatea Aristotel din Salonic, a insistat: „Acești oameni știu foarte bine ce fac și pentru ce votează”. El i-a descris drept „reacționari” care cred că viitorul va fi dezastruos, că doar trecutul a fost bun și care doresc să se întoarcă la o stare de armonie, asigurată prin familie, religie și studiul istoriei grecești.

De asemenea, el a susținut că acești oameni nu ar trebui să fie descriși ca fiind „furioși”, pentru că în acest fel este ca și cum nu am vrea să-i considerăm responsabili din punct de vedere politic și moral.