G4Media.ro

Cum se folosește Mircea Geoană de calitatea de secretar adjunct al NATO…

Sursa Foto: Facebook/ Mircea Geoana

Cum se folosește Mircea Geoană de calitatea de secretar adjunct al NATO pentru a lansa mesaje de candidat la prezidențiale în România / Ce au de spus oficialii Alianței Nord Atlantice despre campania lui Geoană

Mircea Geoană se folosește de deplasările și de ieșirile publice în calitate de secretar adjunct al NATO pentru a lansa mesaje de candidat la prezidențiale. În ultima sa vizită în România, Geoană a vizitat baza de la Cincu (județul Brașov), dar s-a folosit de prilej pentru a participa la ultimele zile ale Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Tot acolo a declarat pentru Turnul Sfatului, în legătură cu o eventuală candidatură la prezidențiale că ”nu spun că nu sunt interesat”, o primă recunoaștere că se pregătește de alegerile de anul viitor.

„Secretarul general adjunct călătorește în mod regulat pentru a reprezenta NATO, inclusiv în ultimele luni în Franța, Luxemburg, Norvegia, România și Statele Unite. Costurile de călătorie pentru vizitele oficiale sunt suportate de NATO, în timp ce călătoriile sale private sunt autofinanțate”, a declarat pentru G4Media.ro un oficial NATO.

Problema este că Mircea Geoană amestecă vizitele oficiale cu acțiuni specifice unui candidat la prezidențiale. În deplasările în care bifează vizita la obiective militare se folosește de prilej pentru a face și acțiuni de tip electoral. La această problemă oficialii NATO nu au mai răspuns. Iată întrebări transmise de G4Media.ro către Organizația Nord Atlantică:

  • Secretarul general adjunct Mircea Geoană vizitează din ce în ce mai des România.
  • Costurile de cazare și transport sunt acoperite de NATO sau din buzunarul propriu?
  • Câte vizite a făcut în România de la începutul anului în România în calitate de secretar general al NATO?
  • Se deplasează la fel de des și în alte țări NATO?
  • Într-un interviu recent acordat presei locale, domnul Geoană a declarat despre o posibilă candidatură la președinție: Nu spun că nu sunt interesat.
  • Credeți că există riscul ca dl Geoană să folosească platforma și resursele NATO pentru a face campanie politică în România?

Singurul răspuns primit este cel oferit de un oficial NATO și publicat mai sus.

În ultimul an, Mircea Geoană a venit în repetate rânduri în România, unde a vizitat o serie de obiective NATO, ocazii cu care a făcut și turneul discursurilor la mai multe universități din țară (București, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova).

G4Media a dezvăluit în iulie 2022 că fostul lider PSD se pregătește pentru candidatura la prezidențiale. Surse au declarat atunci că Mircea Geoană ar dispune și de un comitet de sprijin pentru campanie, de care s-ar ocupa în mod special soția sa, Mihaela Geoană. Mandatul lui Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct al NATO, pe care o ocupă din toamna anului 2019, a fost prelungit în martie cu un an.

Potrivit unui sondaj Avangarde comandat de PSD în primăvara anului trecut, Alexandru Rafila, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă ocupă primele trei locuri în topul încrederii, toţi cu un procent de 34%.

În octombrie 2022, în cadrul unui eveniment organizat de Academia de Științe Economice București, Mircea Geoană și-a lansat propriul proiect de țară, intitulat ”Primenirea Ideii Naționale”, care se dorește a fi ”o busolă strategică pentru următorul deceniu”.

Periplul său a culminat cu participarea din weekendul trecut la Festivalul FITS 2023 de la Sibiu, unde a declarat pentru prima dată că o candidatură la prezidențiale nu este exclusă: ”Nu spun că nu sunt interesat”. De altfel, în ultimele două săptămâni, Mircea Geoană a avut ieșiri publice la Sibiu, la Timișoara, la Oradea, la Cluj-Napoca și la Ciugud, unde a vizitat diferite obiective NATO sau pur și simplu a făcut declarații de presă. G4Media a realizat un timeline al campaniei mediatice pe care Mircea Geoană a desfășurat-o în ultimul an.

  • 2 iulie 2023. Mircea Geoană a vorbit despre intenția de a candida la alegerile prezidențiale la Sibiu, unde a participat la Festivalului Internațional de Teatru (FITS). El se afla în oraș pentru o vizită oficială în calitate de secretar general adjunct al NATO.”Până în momentul în care voi lua o decizie finală, cred că n-are rost să comentăm mai mult decât este nevoie. Am spus-o și o repet și o spun la modul cel mai onest, am o obligație de a sluji această alianță care mi-a oferit o poziție atât de importantă, cu tot ce pot și cu tot ce știu și asta fac, și evident că pe măsură ce mandatul meu la NATO începe, e tot prelungit, e adevărat… (…) Deci, să lăsăm lucrurile să-și urmeze cursul lor firesc, se vor decanta, într-un fel, cred și pentru România. Aș mai spune un singur lucru, este o resincronizare a ceasurilor politice naționale, sunt atât de multe alegeri românești, europene și americane. Deci, într-un fel plecăm într-un ciclu întreg și evident că este o miză foarte mare. Nu spun că nu sunt interesat”, a mai spus Mircea Geoană.
  • 30 iunie 2023. În cadrul vizitei de la Sibiu, Mircea Geoană a mers la Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est al NATO şi s-a întâlnit cu militarii din cadrul Grupului NATO de luptă, care se află la Centrul Naţional de Instruire de la Cincu (jud. Braşov).
  • 23 iunie 2023. Geoană a participat la festivitatea de absolvire a facultăţilor din cadrul Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, la invitaţia conducerii instituţiei academice bănăţene. El a declarat că vede România ca o ţară de o imensă relevanţă strategică pentru Occident, pentru NATO şi Uniunea Europeană. „Am o poziţie foarte importantă la NATO şi este absolut normal şi moral să mă concentrez asupra acestei poziţii foarte importante şi să-mi fac datoria cât mai bine cu putinţă, până la finalul mandatului. Viitorul îl vom discuta la momentul potrivit”.
  • 22 iunie 2023. Geoană a susţinut la Muzeul Ţării Crişurilor (MTC) din Oradea, o conferinţă de nivel internaţional intitulată „Viziune, inovare, transformare”, eveniment moderat de managerul MTC, prof. univ. dr. Gabriel Moisa şi care a avut loc în seria de manifestări cultural-ştiinţifice ale instituţiei. După prelegerea sa, invitatul a răspuns mai multor întrebări din partea publicului şi a ziariştilor.
  • 18 iunie 2023. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a străbătut cu bicicleta pentru prima dată traseul de pe Via Transilvanica între Ciugud şi Alba Iulia, alături de fraţii Uşeriu şi de alţi voluntari. ”La Ciugud, ne bucurăm mereu când suntem vizitaţi de oaspeţi de seamă, chiar şi când vizita ne ia puţin prin surprindere. Secretarul general adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, se află, astăzi, într-o scurtă vizită în comunitatea noastră. Domnia sa a dorit să vadă Via Transilvanica şi a parcurs cu bicicleta un tronson din acest traseu turistic. A avut o scurtă întâlnire (la monumentul Via Transilvanica de la Ciugud) cu iniţiatorii acestui proiect, cu primarul Gheorghe Damian şi cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, iar apoi a continuat traseul spre Alba Iulia”, a transmis Primăria Ciugud, într-un comunicat de presă. 
  • mircea geoana, bicicleta
    Sursa Foto: Facebook / Mircea Geoana
  • 14 iunie 2023. Geoană s-a întâlnit la Cluj-Napoca cu antreprenorii din regiune, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul Aspen România .
  • 10 iunie 2023. Geoană a vorbit despre greva profesorilor, prin intermediul unui comunicat e presă. El a spus că „problema de fond în ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România este să le dăm tinerilor deprinderi profesionale pentru meseriile viitorului, care sunt deja astăzi aici”, iar în legătură cu greva profesorilor, el şi-a exprimat speranţa ca problema „să fie rezolvată cât mai rapid, prin dialog şi printr-o atitudine constructivă, deoarece copiii trebuie să îşi dea examenele”.
  • 27 Mai 2023. Geoană a avut prima reacție după ce cumnatul său a fost dat în urmărire generală: „Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”.
  • 13 Aprilie 2023. Mircea Geoană a participat la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, de la București, dar și la o conferință organizată la Universitatea din Craiova, unde a declarat că modelul economic actual al României nu mai corespunde vremurilor pe care le trăim şi paradoxal, după aderarea la UE şi, deşi am avut o creştere economică semnificativă, decalajele dintre regiunile ţării au crescut.
  • 07 Aprilie 2023. Geoană a vizitat la Craiova sediul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, despre care a afirmat că reprezintă „un excelent model de interoperabilitate la nivel NATO”. După vizita la Brigada Multinaţională Sud-Est din Craiova şi susţinerea unei prelegeri de la Universitatea din Craiova, cu tema „Inovaţie, transformare şi securitate – De la economie de război la un nou model economic”, Mircea Geoană a mers în comuna Mischii, unde a vizitat Compania ClusterPower, care a construit aici cel mai mare centru de date şi de inteligenţă artificială din regiune.
  • 06 Aprilie 2023. Geoană participat la conferinţa „Etica în momente de criză şi schimbare profundă”, organizată de Universitatea din Bucureşti, unde a declarat că România este mai inegal dezvoltată decât înainte de integrarea europeană, în prezent existând „un cataclism demografic”, referindu-se la cele aproximativ cinci milioane de români care au părăsit ţara.
  • 27 Noiembrie 2022. Mircea Geoană a declarat într-o intervenție în cadrul unei conferințe organizate la Cluj-Napoca, că interesul său pentru politica românească este ”foarte redus” și a precizat că ”a vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi”. Totuși, Geoană a vorbit în intervenția sa și despre sărăcie, nedreptate și un nevoia unui nou contract social, teme politice specifice candidaților. Conferința ”Criza inegalităților de dezvoltare. Cum transformăm creșterea economică în bunăstare socială?” a fost organizată de Fundația Friederich Ebert și Asociația România 2030.
  • 27 Octombrie. 2022 În cadrul unui discurs de la Bruxelles pentru un eveniment organizat de ASE București, Mircea Geoană a lansat propriul proiect de țară ”Primenirea Ideii Naționale”, care se dorește a fi ”o busolă strategică pentru următorul deceniu”. Întrebat de către Libertatea dacă discursul este un nou test al său pentru posibila candidatură la prezidențiale, Mircea Geoană a spus: „Urmează doi ani grei. Nu o iarnă, ci două ierni grele. Așa că nu e timpul acum să discut despre o candidatură, care va fi sau nu va fi. Ceea ce mă preocupă este cum vom schimba ceva”.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. A inceput deja confruntarea intre Geoana si ….”inca nu se stie cine” si cineva care nu il doreste pe Dl. Geoana a inceput scormonirea de ….?

    • Între ciolacu și Geoana,tot pe Biden l as alege!

    • Daca candideaza Geoana, nu cred ca va candida Ciolacu. E smecheras de cartier ca Basescu – stie cand sa nu candideze ca pierde, deci poate Firea, poate doctoru ala, nu Ciolacu. Ciuca, Drula, Ciolos iar de la AUR, V.V. Putin probabil.

      Si da, au inceput deja campania de denigrare pentru ca stiu ca Geoana are sanse reale sa ajunga presedinte de data asta. Vorba aia, o iei in gura odata de-ti da sangele pe nas, dar daca insisti apuci sa dai si tu odata.

    • Nu am înțeles care ar fi utilizarea vizitelor oficiale pentru campanie electorală. Că nu a dat interviu de la Cincu vorbind despre candidatură. A vorbit de la Sibiu u de a mers „pe persoană fizică” nu în calitate de adjuct NATO.
      Dar poate persoanele mai avizate știu dacă Geoană mai e cu rușii, că în 2009 „era cu rușii”

  2. S-a hotit PROSTANACUL-MIHAELA DRAGOSTEA MEA.Vrea iar sa candideze la presidentie ca sa poata sa se bucure inca o noapte ca-i presedintele Romaniei.Mircea Geoana unde ai fost asta noapte de-ti vin asemenea idei prostesti ?

    • Cred ca de data asta are sanse destul de bune.

  3. Geoana va fi presedinte doar daca alearga de unul singur. Si nici atunci nu se stie.
    Sigur, secu lucreaza.

    • Si daca vei ajunge in situatia sa alegi intre Ciolacu, Geoana sau Simion…pe care din ei il vei vota?
      Desteptule!

    • Cum spuneam, scepticul tatii, secu lucreaza, asa ca nu e exclus sa vedem situatia pe care cu talent o descrii, dar poate c-o sa aiba si USR-ul un candudat.
      Dintre aia pe care-i pomenisi nu votez pe nimeni, frumosule.

    • Frumos!
      Ajungem din nou sa votam răul cel mai mic..
      Vba amicului: pe nici unul. Eu, pe toți trei. Ca ar fi cea mai mare greșeală sa nu mergem sa „votam „!

  4. Condamnați se pare pe vecie să alegem dintre candidați de pe o gamă cu extreme de la ”răul cel mic” până la ”ptiu drace”, cu un șir de ”au mai alergat” intre ele , trebuie să recunosc că cel puțin proiectul de țară al lui Geoană, prezentat în Octombrie anul trecut este unul pe care l-aș vota. Evident, cu prudența de rigoare, datorită diferenței cronice enorme care există la noi între vorbe și fapte ( mai pe șleau ”pe noi practica ne omoară”), dar și datorită limitelor prerogative, pe care președintele le are în domeniul punerii în practică.

    Dacă rețin corect, presa a fost prima care a ventilat ideea participării lui Geoană la prezidențiale, acum că recunoaște într-un răspuns, tot la o intrebare din partea presei, luarea lui ”la rost” este curioasă. Sper că de dragul echilibrului, se va continua cu această exigență, față de toți, care se vor prezenta la concurs.

    Având în vedere că personal cele mai mari deziluzii mi-au fost furnizate de doi președinți în care am investit o speranță deșartă ( onor Constantinescu și neuitatul Iohannis ) – ceilalți au dat, ce era de așteptat – participarea lui Geoană nu pare deloc a fi ieșit din comun.