Cu câteva săptămâni înainte de alegerile generale din Ungaria, premierul Viktor Orban se folosește de “trauma Trianonului” pentru a-și face campanie, inclusiv de maghiarii din Transilvania pe care îi aduce cu autocarele la Budapesta la mitingurile FIDESZ, scrie Financial Times. “Ei au venit cu pancarte, poze religioase și multe steaguri-printre ele și unul galben-albastru din Transilvania, regiunea cedată României în baza Tratatului de Trianon de după primul război mondial. Un secol mai târziu, „Trauma Trianonului” mai este incă palpabilă”, scrie Financial Times, citat de Rador. Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 8 aprilie.

Redam integral articolul din Financial Times in traducerea realizata de Rador

“Europa Centrală are multe puncte forte. Arhitectură grandioasă, cafenele elegante, un junghi de melancolie obsesivă. Și istorie. Aici nu te afli nicicând prea departe de aniversarea vreunui eveniment decisiv care a schimbat lumea – o revoluție, o înfrângere, un gest de infamie – și ale cărui consecințe încă mai rezonează și astăzi sau, cel puțin, pot fi făcute să rezoneze.

Viktor Orban înțelege foarte bine acest lucru. Cu doar câteva săptămâni până la alegerile generale, premierul Ungariei a explicat relevanța contemporană a trecutului tumultuos. La un miting de săptămâna trecută pentru aniversarea a 170 de ani de la revolta națională din 1848, el a avertizat că, tot așa cum generațiile anterioare s-au luptat cu opresorii otomani, Habsburgi și sovietici, și astăzi este necesar să fie înfruntate noi amenințări existențiale – indiferent că ele vin de la Bruxelles, de la imigranți ori de la George Soros, finanțistul miliardar de origine ungară. Țările care nu vor trece la acțiune vor „fi pierdute”, a declarat el.

Mesajul le-a plăcut zecilor de mii de oameni strânși pe ploaia măruntă în fața parlamentului național din Budapesta. Dar era oricum ceva previzibil. Mulți oameni din mulțime fuseseră expediați cu autocarele din bastioanele provinciale ale partidului dlui Orban, Fidesz. Ei au venit cu pancarte, poze religioase și multe steaguri – printre ele și unul galben-albastru din Transilvania, regiunea cedată României în baza Tratatului de Trianon de după primul război mondial. Un secol mai târziu, „Trauma Trianonului” mai este încă palpabilă. Este o doleanță pe care dl Orban a căutat s-o satisfacă – și s-o exploateze – prin a oferi ungurilor din Transilvania și din alte foste teritorii diverse drepturi, în calitate de dubli cetățeni, inclusiv cel de a vota.

În apropierea locului în care vorbea premierul și-a organizat propriul miting și Jobbik, un partid de extrema dreaptă care acum încearcă să pozeze drept non-extremist. Mulțimea mai mică adunată aici era mai tânără și mai la modă îmbrăcată decât cea a dlui Orban. Oratorii s-au concentrat pe nevoia de a recupera națiunea din ghearele corupției și nepotismului din politica internă. O asemenea probitate a fost numai ușor pusă în dubiu de mementouri ale rădăcinilor partidului, sub forma bărbaților tunși, frezați și îmbrăcați în echipament paramilitar negru și a steagurilor istorice cu dungi alb-roșii, o variantă a lui fiind folosită și de Partidul Crucilor cu Săgeți, fascist.

Toate acestea au reprezentat un spectacol foarte diferit de Budapesta cu care făcusem eu inițial cunoștință, în anii ’90. Atunci, în avântul timpuriu al post-comunismului, orașul vibra de energie și optimism. Grandoarea lui și peisajele sale frumoase erau pe potriva celor din Viena; radia un sentiment de oportunitate căruia îi duce dorul de multă vreme partenerul ei de odinioară, situat mai în amonte pe Dunăre. Era un magnet pentru antreprenorii comerciali și politici, cât și pentru aspiranții la titlul de boem care vânau viziunile lui Scott și Zelda Fitzgerald: a le trăi cât timp scrii romane ce n-au fost încă scrise.

Budapesta nu și-a pierdut nimic din farmecul ei fizic. Și totodată a prosperat. Bulevardele fin-de-siècle, ca niște vitrine, sunt iarăși pline de boutique-uri de lux și cafenele elegante. Amicii discută între ei despre creșterea prețurilor imobiliare, despre dificultatea de a-i găsi copilului un loc la școală și despre influxul de bani rusești și, mai recent, chinezești. Dar ei spun de asemenea și o poveste trist de familiară a corupției și a unei societăți mai cinice și mai închistate, una în care instituțiile de presă, civice și culturale au fost subminate ori aduse sub ascultare. Iată un director de teatru franc care nu poate ține un discurs pentru că nici un administrator de local nu îndrăznește să-i pună scena la dispoziție, de teama represaliilor oficiale. Sau mai e și cazul Universității Central-Europene finanțate de Soros care, confruntându-se cu opoziția și presiunea neabătută a statului, și-a anunțat săptămâna trecută „planul B” de a-și muta o parte din activitate la Viena.

„Am subestimat efectele a 50 de ani de comunism”, este una dintre explicații. O alta este aceea că emigrația la scară mare, mai cu seamă a tinerilor, a lăsat corpul cetățenilor într-o stare defensivă și receptiv la un populism care provoacă un nou exod al talentelor. Alții văd o continuare cinică, prin alte mijloace, a vechiului sistem de conducere autoritară și auto-îmbogățire – doar cu magazine mai bune și fără temniță ori vreo ideologie călăuzitoare.

„Sunt speriată de ceea ce văd în școli”, mi-a spus o femeie de afaceri. Ea se teme de un derapaj în „dublulimbaj” [termen imaginat din romanul „1984” de George Orwell; o limbă impusă de un stat totalitar, în care sensul cuvintelor e distorsionat chiar și până la inversare: „războiul e pace”, „ignoranța e putere” – n.trad.], între ceea ce copiii ei sunt învățați la școală, mai ales la orele de istorie, și ceea ce trebuie ea să le explice apoi, când ajung acasă. „Învățăm din nou să citim printre rânduri.”