G4Media.ro

Cum se obține cardul de transport gratuit pentru suporterii UEFA 2020 /…

Sursa foto: UEFA / Facebook

Cum se obține cardul de transport gratuit pentru suporterii UEFA 2020 / Primăria Capitalei înființează curse speciale către Arena Națională

Primăria Capitalei a oferit luni detalii despre cum pot fi obținute cardurile de transport pentru suporterii și personalul acreditat UEFA pentru a beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun ale STB și a anunțat liniile expres care vor circula în perioada mediurilor la Arena Națională.

Astfel, pentru deplasarea suporterilor, se înfiinţează linia expres 700, de la aeroport către Arena Națională, şi se suplimentează alte 6 linii ale STB pentru cei care doresc să viziteze Centrul Istoric, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Municipiului București (PMB).

Măsurile sunt valabile în zilele meciurilor: 13, 17, 21 și 28 iunie 2021.

În ceea ce privește asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru toţi participanţii la cele 4 meciuri, deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59 şi ziua următoare până la aceeaşi oră.

Personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.

Comunicatul de presă integral al PMB:

„Primăria Capitalei asigură gratuitate pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru participanţii la Campionatul European de Fotbal – UEFA 2020

Pentru deplasarea suporterilor, se înfiinţează linia expres 700 şi se suplimentează alte 6 linii ale STB

Primăria Capitalei, împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) şi Societatea de Transport Bucureşti (STB), implementează, pe perioada desfăşurării Campionatului European de fotbal – UEFA 2020, un plan de măsuri menit să asigure deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor în Capitală.

O primă măsură stabilită este asigurarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun ale STB, pentru toţi participanţii la cele 4 meciuri, după cum urmează:
– toti deţinătorii de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020 vor folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicaţia UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua meciului, până la ora 23:59 şi ziua următoare până la aceeaşi oră.
– Personalul acreditat UEFA (voluntari şi reprezentanţi mass-media) va beneficia de această facilitate pe toată perioada organizării campionatului UEFA EURO 2020, în funcţie de programul de lucru, în baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA.

Transport special pentru suporteri de la Aeroport şi Gara de Nord către Centrul Istoric şi Arena Naţională în zilele meciurilor (13, 17, 21 și 28 iunie 2021)

Pentru deplasarea suporterilor de la aeroport direct către „Arena Națională” la meciurile din cadrul Campionatului va fi înființată linia expres 700. Aceasta va funcționa între Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” și Piața Hurmuzachi (Piața Muncii), pe traseul: Aeroportul Henri Coandă, DN 1, Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, B-dul Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, B-dul Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu.

De asemenea, pentru suporterii care doresc să viziteze centrul Capitalei, au fost suplimentate 6 linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 și 123, liniile de troleibuz 86 și 90 și linia de tramvai 40. Astfel, turiştii sosiți la Aeroportul „Henri Coandă” pot utiliza, pe lângă linia expres 783, și cursa feroviară de la Aeroport la Gara de Nord. De aici, cu linia de autobuz 123, vor ajunge în zona Centrului Istoric. Din centru, aceştia vor putea ajunge la stadion utilizând linia de autobuz 104, liniile de troleibuz 86, 90 și linia de tramvai 40, linii care vor beneficia de un număr suplimentar de vehicule. Tot aceste linii vor asigura și preluarea suporterilor după meciuri, având un program prelungit în ziua de 28.06.2021, când meciul programat pe „Arena Națională” va începe de la ora 22.00.

Din rațiuni de siguranță şi pentru ca spațiile de acces în stadion și arterele adiacente să nu se aglomereze (atât la intrare, cât și la ieșire), liniile de transport vor fi deviate din apropierea „Arenei Naționale”, potrivit informaţiilor de mai jos.
Voluntarii Primăriei Capitalei vor oferi suport pentru orientarea și informarea publicului

Pentru a veni în spijinul suporterilor, sute de voluntari ai Primăriei Capitalei vor informa, asista şi oferi servicii de orientare pentru turişti în zonele de interes: Aeroportul Henri Coandă, Gara de Nord sau centrul Capitalei. Alte sute de voluntari vor asigura asistență publicului și personalului de organizare al UEFA, în perimetrul Arenei Naționale.

Transport public deviat în zilele meciurilor

Întrucât în zilele meciurilor va fi restricționat total traficul rutier pe b-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău, gradual, începând cu ora 7.00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziția Brigăzii de Poliție Rutieră, astfel:
– Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.
– Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.
– Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.
– Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă”

Sursa foto: UEFA / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Transport gratuit pentru suporteri? De ce? Oare asa e și în alte tari când sunt asemenea evenimente? Eu nu înțeleg autoritățile astea, în loc sa facă un bănuț acolo…