G4Media.ro

Cum se vede victoria lui Kovesi la CEDO în presa internațională

Cum se vede victoria lui Kovesi la CEDO în presa internațională

Presa internațională acordă spațiu generos deciziei CEDO care i-a dat dreptate fostului procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi. Marile agenții de presă și publicații occidentale au relatat în detaliu cum statul român a fost condamnat pentru că i-a încălcat drepturi fundamentale fostului procuror – șef, în prezent șefa Parchetului European.

The New Your Times: Procurorul UE anti-fraudă a fost revocat pe nedrept dintr-o funcție anticorupție din România – instanță

Publicația americană preia știrea difuzată de agenția Reuters, care scrie că Procurorul UE anti-fraudă a fost revocat pe nedrept din funcția sa anterioară, șefia agenției anticorupție (DNA) a României, a stabilit marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) printr-o decizie istorică împotriva interferenței politice în sistemul judiciar.

Cea mai înaltă instanță a Europei a afirmat că revocarea Laurei Codruța Kövesi din 2018 a „contrazis însuși scopul menținerii independenței judiciare” și trebuie să fi avut „un efect înfiorător” asupra capacității magistraților de a participa la dezbateri publice privitoare la reforme legislative.

În ultimii cinci ani în care a avut-o pe Kövesi la conducere, DNA a obținut condamnarea unor primari, parlamentari și miniștri din toate partidele, expunând conflicte de interes și abuzuri de putere într-unul dintre cele mai corupte state UE.

Revocarea ei a reprezentat apogeul manevrelor guvernului social-democrat de la acea vreme pentru a schimba legislația judiciară și a-i înlocui pe procurorii-șefi, ceea ce a dus la proteste masive de stradă și alarmarea Comisiei Europene, executivul UE. (Integral aici)

Politico: Demiterea româncei distrugătoare de corupți i-a încălcat acesteia drepturile, afirmă o instanță europeană

Publicația americană scrie în ediția sa europeană, cu sediul la Bruxelles, că România i-a încălcat drepturile fostului ei procuror șef anticorupție Laura Codruța Kövesi prin revocarea din funcție în 2018, a afirmat marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Kövesi, care anul trecut a fost numită în calitatea de prim procuror șef UE din istorie, a fost mult lăudată pe plan internațional pentru cei cinci ani petrecuți în funcția de distrugătoare de corupți șefă a României, întrucât a obținut condamnarea unor miniștri, primari și alți funcționari pentru acuzații de corupție.

Însă guvernul de la acea vreme, condus de Partidul Social Democrat (PSD), i-a cerut revocarea în februarie 2018, acuzând-o de depășirea atribuțiilor și de nerespectarea autorității parlamentului, între altele. Președintele Klaus Iohannis a semnat în iulie 2018 decretul pentru revocarea lui Kövesi, în ciuda opoziției sale publice în această privință, după ce Curtea Constituțională îi dispusese s-o facă.

În hotărârea sa preliminară de marți, CEDO a declarat că autoritățile i-au încălcat lui Kövesi dreptul la un proces corect și cel la liberă exprimare. (Integral aici)

Emerging Europe: Victoria la CEDO a unei eroine anticorupție plasează Curtea Constituțională a României într-o nedorită lumină a reflectoarelor

Publicația britanică scrie că, la numai câteva zile după ce fusese desemnată Personalitatea Publică a anului de către Emerging Europe, românca Laura Codruţa Kövesi a câștigat o victorie memorabilă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis cu unanimitate pe 5 mai că a fost revocată nedrept din funcția de șefă a Direcției Anticorupție a României (DNA).

„Revocarea ei prematură a contrazis însuși scopul menținerii independenței judiciare și trebuie să fi avut un efect înfiorător asupra ei și a altor procurori și judecători în ce privește participarea la dezbaterea publică privitoare la reforme legislative care afectează justiția și independența judiciară”, a transmis CEDO într-un comunicat.

CEDO a constatat în special că nu a existat pentru Kövesi nici o cale de atac în instanță a deciziei de revocare și că dreptul ei la liberă exprimare a fost violat, întrucât a fost revocată pentru critici formulate de ea în exercițiul funcției sale cu privire la o chestiune de mare interes public. (Integral aici)

Le Figaro: CEDO – România condamnată pentru lustraţia unei magistrate anticorupţie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi 5 mai România pentru că a demis-o, din cauza criticilor aduse de ea unor reforme legislative, pe directoarea parchetului anticorupţie care între timp a devenit prima şefă a procuraturii europene antifraudă.

CEDO apreciază că revocarea, în iulie 2018, a Laurei Codruţa Kovesi, magistrat devenit efigie a luptei împotriva corupţiei din ţara sa, i-a încălcat dreptul la libera exprimare. Ea a fost „revocată din cauza criticilor pe care le-a adus în exerciţiul funcţiunii sale referitor la o temă de interes public”, a apreciat CEDO.

Guvernul român nu poate justifica, în numele niciunui scop legitim, această ingerinţă în exercitarea libertăţii de exprimare a magistratei, subliniază curtea. Una din sarcinile acestei magistrate consta exact în „a-şi exprima părerea asupra reformelor legislative susceptibile a avea consecinţe asupra magistraturii şi asupra independenţei acesteia, precum şi asupra luptei împotriva corupţiei”.

Această revocare, înainte de sfârşitul celui de-al doilea mandat de procuror-şef al DNA, a fost deci „contrară însuşi obiectivului menţinerii independenţei justiţiei” şi i-a putut descuraja pe alţi procurori şi judecători să participe la dezbaterile publice asupra reformelor legislative vizând justiţia, punctează judecătorii de la CEDO.

Curtea a apreciat de asemenea că Laura Codruţa Kovesi nu a dispus de niciun mijloc efectiv de a ataca în justiţie revocarea sa, „întrucât o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decretului prezidenţial de revocare decât în forma sa”. În fruntea DNA din 2013 până în iulie 2018, Laura Codruţa Kovesi intrase în rezistenţă împotriva controversatei reforme a sistemului judiciar conduse de Partidul Social Democrat (PSD), acuzată de detractori că ar dori să „controleze justiţia”. (Integral aici)

Balkan Insight: O curte europeană sancționează România pentru revocarea unui procuror anticorupție

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât marți că România i-a încălcat Laurei Codruța Kövesi drepturile la un proces corect și la liberă exprimare atunci când a revocat-o din calitatea de procuror șef anticorupție al țării.

Kövesi, în prezent procuror șef al UE, a fost demisă în mai 2018, când Curtea Constituțională a dispus președintelui Klaus Iohannis să semneze un decret pentru eliberarea ei din funcție, după cum ceruse guvernul. Iohannis refuzase până în acel moment să aprobe revocarea lui Kövesi.

Înainte de revocare, Kövesi criticase public reformele legislative impuse de guvernul de la acea vreme condus de Partidul Social Democrat (PSD).

Campania PSD vizând scurtarea termenelor de prescripție și pedepselor cu închisoarea pentru anumite infracțiuni de corupție și înființarea unui nou organ judiciar pentru controlul magistraților și procurorilor a fost aspru criticată în România și de către Comisia Europeană drept o amenințare la adresa independenței judiciare. (Integral aici)

Capital.gr: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România pentru revocarea şefei parchetului anticorupţie

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat România pentru revocarea şefei parchetului anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care în prezent este Procurorul General al Uniunii Europene, din cauza criticilor pe care le-a formulat împotriva reformelor legislative din ţara sa.

Prin decizia sa, Curtea consideră că revocarea din iunie 2018 a Laurei Codruţa Kovesi, magistratul care a devenit simbolul luptei împotriva corupţiei în România, constituie o încălcare a libertăţii de exprimare.
Dna Kovesi a fost revocată din cauza criticilor formulate în cadrul atribuţiilor sale pe o temă de interes public, se arată în decizia Curţii.

Guvernul României nu poate justifica în mod legal acest amestec în exercitarea libertăţii de expresie a magistratului, se mai arată în textul deciziei. (Integral aici)

Nota: Grupaj realizat cu ajutorul agenției de monitorizare Rador

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Am crezut ca articolul va fi scris de Eva Șandor, dar m-am înșelat.

  2. Unde apare CCR în toată tărășenia asta exclusiv politică ? Avem memorie scurtă și selectivă ? CCR a judecat un conflict constituțional între guvern și președinte, nu a judecat persoana LCK .

    • @lita – Te-a reactivat moscova?? Esti de un ridicol absolut in prostia ta. Pasol na Sibir, ciorti !

    • Unii, ca tine, n-au logica. CCR ul nu trebuie sa judece, ci sa arbitreze conflicte constitutionale. In cazul Kovesi, CCR s-a substituit unei instante judecatoresti. Pt asta si pt multe alte abuzuri, „constitutionalistii” din CCR ar trebui demisi +/- dosare penale pt nerespectarea Constitutiei si incalcarea drepturilor omului.

    • Pia sa incercam pe intelesul tau.
      Tudorel Toader face un simulacru de „ievaluare” in uram careia propune demiterea d-nei Kovesi.
      Iohannis spune ca el nu o demite pe baza unei farse.
      TT se duce sa se planga la CCR ca presedintele nu se conformeaza.
      CCR zice ca TT are dreptate si, in plus, scrie negru pe alb ca presedintele nu are voie sa aprecieze fondul, el trebuie musai sa semneze demiterea.

      Ce zici, acum se vede unde apare CCR? (Hint: fix de partea coruptilor)

    • @lita – Ti-am mai spus eu ca ai probleme cu logica! Atata timp cat decizia CCR afecteaza direct si personal persoana in cauza (LCK), atunci, da, ce a judecat CCR nu se mai cheama conflict constitutional. Iti reamintesc ca in decizia CCR scria cu subiect si predicat ca presedintele e obligat sa emita decretul pentru demiterea LCK. Nu se face asa ceva, putea foarte bine sa spuna, da, exista un conflict constitutional, insa nu se poate rezolva decat intr-o instanta de judecata (ICCJ in speta), iar aici intervine substituirea CCR unei instanta de judecata.

  3. Ei bine, aproape cu toții sunt (și suntem) de acord că d-nei Kovesi i s-a făcut dreptate, iar subordonarea politică a Justiției a fost condamnată de către CEDO.

    Doar că efectele sunt (eventual) pentru cazul în care un alt șef al unui parchet va fi demis de ministrul de Justiție în mod abuziv. Altfel, nimeni nu-șa va da demisia, nimeni nu-și va cere scuze, măcar, iar Secția Specială (care i-a întocmit un dosar și doamnei Kovesi) va timora în continuare magistrații.

    Pentru că despre morală, la d-nii Dorneanu, sau Toader, nu se poate vorbi, guvernul României poate desființa deîndată Secția Specială, așa cum cer bunul simî, asociațiile magistraților și organismele europene.

  4. La CEDO din 100 judecători 22 provin don ONG finanțate de Soroș. Judecarea cazului Köveși la CEDO ridică multe semne de întrebare
    1.În medie petițiile sunt respinse în proporție de 99la sută
    2.O partiție este judecată în medie după 4 ani.
    3.La CEDO nu sunt admise decât petițiile care în țara respectivă au trecut prin toate fazele de judecată la instanțele superioare .
    Ceva e putred în Danemarca.

    • Esti un ratacit, ai gresit adresa. Pe aici nu convingi pe nimeni, deci du-te la latrine, acolo poate mai ai succes.

    • @@kinki. Ceva e putred in capul tau. Kovesi n-a fost „judecata” in Romania, e asa greu de inteles?

  5. pacat ca romanii sunt prea prosti sa voteze cu oameni cinstiti si astfel sa sustina lupta anticoruptie

  6. Pana una alta CCR e suverana in Romania ,poate sa dea CEDO 1000 de decizii.
    Apropo ,Johannis a semnat demisia lui Kovesi ,daca vroia o scapa ,a demonstrat Liviu Avram.

  7. I-as ridica statuie din aur lui Kovesi, dar este prea scumpa.

    • Încearcă s-o faci din rahat ,e mult mai ieftin și poți să-ți lingi mâinile în timpul facerii.

  8. VICTORIA lui Kovesi se VEDE bine, in schimb Romania PSDragnea din cei 3 ANI de trista amintire se VEDE rau de tot!!!
    BRAVO, Codruta!!!!!!