G4Media.ro

Cum și-au împărțit USR și PLUS prefecții și subprefecții: Raport de 2…

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cum și-au împărțit USR și PLUS prefecții și subprefecții: Raport de 2 la 1 în favoarea USR / Nemulțumiri în filialele din București după postarea lui Cioloș care lăsa să se înțeleagă că Berbeceanu ar putea fi păstrat ca prefect al Capitalei, acesta fiind numit de PNL

USR și PLUS au decis să își împartă cei 14 prefecți care revin alianței potrivit unui raport de 2 la 1, aceeași regulă fiind păstrată și în privința subprefecților, au explicat pentru G4Media.ro surse din cadrul celor două formațiuni.

Astfel, USR va numi nouă din cei 14 prefecți care revin alianței, în vreme ce PLUS va numi restul de 5.

De asemenea, 20 dintre subprefecți vor reveni USR, iar ceilalți opt vor fi numiți de PLUS.

Regula generală este ca oamenii care vor fi propuși pentru aceste funcții să vină din partea organizațiilor județene, urmând ca decizia finală să fie luată de conducerea centrală prin vot în următoarele aproximativ două săptămâni.

Județele în care prefecții vor fi numiți de USR:

  1. Argeș
  2. Bacău
  3. Brăila
  4. Galați
  5. Gorj
  6. Ialomița
  7. Maramureș
  8. Suceava
  9. Timiș

Județele în care prefecții vor fi numiți de PLUS: 

  1. București
  2. Buzău
  3. Harghita
  4. Tulcea
  5. Vaslui

Potrivit negocierilor din cadrul coaliției de guvernare, pe lângă cei 14 prefecți, Alianța USR PLUS va numi și 28 de subprefecți. În urma discuțiilor dintre cele două partide, împărțirea a fost făcută în felul următor:

  • subprefecți numiți de USR: Alba, Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Călărași, Caraș Severin, Constanța, Covasna, Giurgiu, Iași, Ilfov, Hunedoara, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Teleorman
  • subprefecți numiți de PLUS: Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Neamț, Sălaj, Vâlcea, Vrancea

Surse din cadrul alianței au declarat pentru G4Media.ro că postarea lui Dacian Cioloș de marți seară, în care europarlamentarul a lăsat să se înțeleagă că Traian Berbeceanu ar putea rămâne în funcția de prefect al Capitalei a provocat iritare în filialele USR și PLUS.

Potrivit acestora, poziția de prefect al Bucureștiului a fost prima pentru care a optat alianța USR PLUS, ceea ce arată că este una extrem de prețioasă, iar păstrarea în funcție a lui Berbeceanu ar semnala că, practic, Capitala rămâne în continuare la PNL.

Mai mult, în USR București nemulțumirile sunt și mai accentuate, filiala așteptându-se să îi revină ei prefectura Capitalei, mai ales după ce funcția de viceprimar a fost alocată tot celor de la PLUS, ea fiind ocupată de Horia Tomescu.

De menționat că o decizie în privința persoanei care va ocupa funcția de prefect al Capitalei nu a fost încă luată.

Traian Berbeceanu a preluat funcția de prefect în octombrie anul trecut, după ce predecesorul său, Gheorghe Cojanu, a fost demis de premierul Ludovic Orban în urma confuziilor create de Hotărârea Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, privind aplicarea planului roşu în unităţile de învăţământ din Capitală.

Citește și:

Traian Berbeceanu: Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR PLUS, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București. Îi doresc succes, oricine va fi să fie

Cioloș: Am văzut că domnul Traian Berbeceanu și-a luat la revedere de la funcția de prefect. Eu știu că e un om care nu fuge la greu, așa că nu înțeleg unde se grăbește să plece

Cum și-au negociat partidele din coaliție prefecturile: USR PLUS obține Capitala, UDMR a primit Clujul, PNL Sibiul și Bihorul

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Cumva politrucul de Ciolos joaca cu PNL (USL) ?

  2. Personal, in calitate de simpatizanta/votanta USRPlus, abordarea acestor probleme in nota politicianista de catre membrii USR, ma dezamegeste/intriga/revolta! Criteriul este de-adreptul idiot, ala ca este propus de PNL! Daca Berbecaru a facut/zis ceva care contravine noii politici promise in campanie de USRPlus de a fi promovata in Romania, sa spuna, nu sa-l elimine numai pentru ca este propus de PNL. Avand in vedere derapajele din ultimul timp (de cand au ajuns, pe romaneste, „la ciolan”), una din doua: ori infiltrarea masiva a membrilor USRPlus cu indivizi dornici numai de „ciolan”, ori chiar natia asta n-are vindecare! In cazul de fata (si nu numai…), Ciolos este singurul corect: Berbecaru nu trebuie inlaturat numai pentru ca a fost numit de PNL, de altfel, multe numiri USRPlus sunt profund dezamagitoare daca nu chiar revoltatoare, asa ca… Sa fie clar, mai USRPlus-isti: ati ajuns la putere datorita noua, votantilor, nu pentru ca v-ati votat voi intre voi impartindu-va ciolanul! Schimbati macazul de urgenta, conform promisiunilor, ca nu cred, altfel, ca o sa mai existati politic peste 4 ani!

  3. Meritocratie, competente, omul potrivit la locul potrivit, mai sunt valabile in USR ?
    Vad ca cei din PLUS nu se « revolta ».
    T Berbeceanu a facut treaba buna in Bucuresti, are relatii bune cu Nicusor Dan, asta este in favoarea bucurestenilor.
    Aveti voi la USR unul mai bun sau va intereseaza mai mult ciolanul ?
    Atentie, ati facut deja cateva gafe.

    • Daca e asa bun Berbeceanu (poate e) si USR nu avea de gand sa il schimbe de ce au ales Bucurestiul ca prima optiune pentru prefecti proprii? Puteau sa aleaga orice alt judet care ar fi fost de interes pentru partid.
      Oare Ciolos nu are nicio propunere proprie de persoana capabila pentru Bucuresti sau nu il interesa niciun judet in mod deosebit de si-a aruncat optiunea 1 pe fereastra?

    • @dax. Strategie, diplomatie, talent de a atrage oamenii buni spre tine. Pierde USR + un ciolan, dar castiga mult mai mult.

  4. Foarte ciudata alocarea pe judete, nu intre USR si PLUS care nici nu ar mai trebui sa fie o chestiune de impartit – nu mai vine odata fuziunea aia in care erau acelasi partid? Cate bisericute de nemultumiti se mai creaza pana la congresul ala din 2078 sau cand vor sa il faca.

    Dar PLUS are Harghita, UDMR are prefect la Cluj si PLUS subprefect – in judetul unde PNL e in functii de zeci de ani. Nu vad care e avantajul si Boc are tot mai multe motive sa fie nemultumit, se poarta Orban de parca Boc ar fi pierdut alegerile.

  5. La Alba daca pun subprefect un sef de post de comuna cu studii la o facultate fantoma inseamna ca usr-ul e in criza de persoane valoroase.