Cum și în ce condiții mai pot ajunge la IMM-uri cele 385 milioane euro din fonduri UE, pe măsura 411
Criterii de selecție și de departajare schimbate în mai multe rânduri, mai multe ture de consultări, un apel anulat, trecerea pe un nou mecanism de finanțare european, amânată deschiderea în ultimul moment, acum din nou în consultare. Este pe scurt istoria a celor aproape 2 ani de când trebuia lansată Măsura 3 – acum Măsura 411, inclusă inițial între schemele de ajutor de stat pentru a ajuta companiile să se redreseze post-pandemie COVID-19.
Unde ne aflăm acum, după 2 ani? O schemă de finanțare cu buget de 385 milioane euro care nicicum nu reușește să fie pusă în practică. Un Ghid al solicitantului, cu modificări operate în perioada 17-20 martie se află în consultare publică și Guvernul așteaptă din nou răspunsul Comisiei Europene după ce a retransmis schema de ajutor de stat pentru aprobare.
Apelul ar fi trebuit lansat, după mai multe încercări eșuate de a aloca fondurile IMM-urilor, pe data de 21 martie. Cu numai câteva zile înainte, Guvernul venea cu modificări în documentație și pe de altă parte, în urma unei discuții fulger la Guvern la care a participat o organizație din zona mediului de afaceri, lansarea a fost amânată pe termen nedefinit.
Scurtă cronologie a celei mai recente amânări și care sunt perspectivele
Pe Ghidul solicitantului – Măsura 3 au avut loc consultări cu mediul de afaceri în decembrie și trebuia deschisă pe 21 martie.
Cu numai câteva zile înainte de lansare, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, ministrul Investițiilor, Dan Vîlceanu, secretarul de stat Csilla Hegedüs, președintele CNIPMMR, Florin Jianu, și un alt reprezentant al CNIPMMR – potrivit informațiilor transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru G4Media.
„Ministrul Dan Vîlceanu și secretarul de stat Csilla Hegedüs au participat la această întâlnire la invitația premierului Nicolae Ciucă. Rațiunile și oportunitatea acestui demers au fost decise la Guvern”, a transmis MIPE pentru G4Media.
În urma acestei întâlniri a fost anunțată imediat amânarea lansării și modificarea unor criterii de eligibilitate și de departajare.
Schema de ajutor de stat modificată a fost retransmisă spre avizare Comisiei Europene.
„În data de 22 martie, MIPE a lansat în dezbatere publică, pentru o perioadă de zece zile, noul ghid privind granturile de investiții – măsura 4.1.1, potrivit deciziilor adoptate de Guvern în urma consultării cu mediul de afaceri. Documentul este disponibil aici: https://mfe.gov.ro/consultare-publica-ghidul-pentru-contractarea-granturilor-de-catre-imm-uri/.
Transmiterea schemei de ajutor de stat pentru o nouă avizare a Comisiei Europene este necesară deoarece Comisia trebuie să aprobe noile criterii de departajare a solicitanților în caz de egalitate (în principal productivitatea muncii în anul 2019 versus scăderea cifrei de afaceri – aprobată de CE în schema anterioară). De asemenea, Comisia Europeană va trebui să se pronunțe și asupra noilor criterii de eligibilitate, întrucât Guvernul a decis eliminarea firmelor care și-au schimbat acționariatul începând cu data de 10 septembrie 2021”, a transmis MIPE pentru G4Media.
Când va fi lansată, de fapt, schema?
Realitatea este că nu se știe. Pentru a deduce cât ar putea dura analiza schemei de către Comisia Europeană, am întrebat MIPE cât a durat obținerea avizului data trecută, când a fost trimisă inițial.
„Schema de ajutor de stat anterioară a fost transmisă în data 31.01.2022 (prin Sistemul electronic de notificare a ajutoarelor de stat – SANI), iar avizul a fost primit în data de 03.03.2022 (circa 30 de zile)”, explică MIPE.
Deci, în cel mai bun caz, răspunsul Comisiei Europene poate veni în jur de 20 aprilie.
30 iunie, termen maxim pentru contractare
La întrebarea până la ce dată trebuie încheiate contractele, MIPE a răspuns: „Termenul maxim este 30 iunie 2022, atunci când expiră actualul cadru temporar, însă au fost deja întreprinse demersuri instituționale pentru o nouă prelungire a acestuia la nivelul instituțiilor Uniunii Europene competente.”
Cadrul temporar se referă la anumite scheme și facilități pe care Comisia Europeană le-a acordat statelor membre pentru sprijin de redresare post-pandemie, dar care au durată limitată în timp. Încă nu este cert dacă termenul limită se va prelungi iar, în situația în care este păstrat, există riscuri majore să nu fie semnate la timp contractele.
Practic, dacă termenul este păstrat și răspunsul Comisiei Europene vine la final de aprilie, Guvernul va avea la dispoziție numai o lună aproximativ pentru depunere, evaluare și contractare, ceea ce este aproape imposibil.
Mai este de ajutor pentru companii această schemă de finanțare, care vine atât de târziu?
Consultanții cu care a discutat G4Media spun că totuși este de ajutor, fiind aproape singura sursă de granturi disponibilă în acest moment pentru investiții ale IMM-urilor.
Companiile și consultanții au fost totuși afectați puternic de schimbarea repetată a criteriilor, astfel că multe firme nu mai pot depune proiecte. Acestea au pierdut banii plătiți în avans pentru consultanță și de asemenea, consultanții au pierdut proiecte ce puteau fi implementate.
Ce ar trebui făcut?
Irina Zugravu, consultant și membru în task-force pentru fonduri europene la Coaliția pentru Dezvoltarea României, a spus pentru G4Media că pentru a „salva” Măsura 3 ar trebui adoptat mecanismul folosit la Măsurile 1 și 2 (lansate în 2020):
„Fondurile gândite să sprijine firmele afectate de criza Covid de tipul măsurilor 1 și 2 sau Horeca au reușit, printr-un mecanism ușor de înțeles, aplicat si ulterior de raportare, să-si atingă scopul. Scopul fiind ca într-un timp relativ scurt, banii să ajungă la cât mai multe companii, iar acestea să îi poată folosi într-un mod flexibil pentru nevoile reale de finanțare și cu o birocrație relativ redusă.
Zeci de mii de beneficiari au aplicat și au primit banii în cont, mulți singuri, fără sprijin de la un consultant, deoarece pentru prima dată în ultimii ani sistemul a fost gândit simplu și eficient. Deci, se poate!
Măsura 3, în diversele ei forme din ultimii 2 ani, eșuează continuu. 360 milioane de euro care raman pe hârtie cu un mare risc de a nu fi cheltuiți deloc sau nu in beneficiul IMMurilor.
Cu experiența de mai sus se putea și încă se mai poate lansa o Măsură 3 pentru investiții funcțională, rapidă și ușor de implementat, similară cu Măsura 2 capital de lucru, în spiritul în care a fost gândită inițial. Astfel, pentru a avea cu adevărat impact banii ar trebui sa ajungă la cat mai multe IMMuri (grantul maxim plafonat), cu modalitate de implementare și raportare simpla, nebirocratică, în platforma „IMMRecover” pe bază de plan de investiții, buget aprobat și oferte. Mutarea implementării la AMPOC și prin Mysmis nu face decât sa complice excesiv totul.”
Scurt istoric din perioada 2021-2021
Măsurile 1, 2 și 3 au fost parte dintr-un pachet de măsuri implementate de stat în perioada pandemiei, în sensul menținerii pe piață a IMM-urilor a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă şi/sau pe perioada stării de alertă. Schema de ajutoare de stat avea un buget inițial de 1 miliard de euro și a fost oficial lansată în august 2020. În acest pachet, măsura 3 avea un buget de 200 milioane euro.
Inițial, a fost lansată în decembrie 2020 și pe Măsura 3 au fost depuse 27.736 cereri. Potrivit Ministerului Proiectelor Europene, scria Economedia la acel moment, din cauza inexistenței unor criterii clare de departajare, peste 80% dintre proiecte au primit punctajul maxim (100 din 100), ceea ce depășește alocarea financiară aferentă acestei măsuri (207.091.094 euro FEDR, conform POC).
Aceasta a fost anulată în vara anului 2021 „iar sumele vor fi realocate către Măsura 2, urmând ca Măsura 3 să fie ulterior relansată cu sume provenite din REACT – EU – instrument special de sprijin post-pandemie cu sprijinul fondurilor europene, arăta Ordonanța de Urgență adoptată la acel moment (OUG 48/2021).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank