Cum sunt cheltuiți banii bucureștenilor: O statuie a lui Constantin Brâncoveanu comandată şi plătită de Primărie cu aproape jumătate de milion de euro zace prafuită într-un depozit
2.020.950 lei cu TVA inclus (430.000 euro). Aceasta este suma pe care a plătit-o Primăria Capitalei artistului plastic Ioan Bolborea pentru realizarea unei statui din bronz cu o înalţime de 2,80 m care-l infăţişează pe domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe lângă aceşti bani, artistul a mai primit din partea municipalităţii alţi 160.050 lei (35.000 euro) pentru realizarea unui soclu din piatră naturală. Potrivit unui răspuns al municipalităţii remis G4Media.ro, achiziţia s-a făcut în conformitate cu contractul 7/29.11.2016 iar statuia ar fi trebuit să fie montată în Parcul Mogoşoaia.
Problema este că niciunul dintre contribuabilii bucureştenii nu au avut până acum ocazia să vadă opera de artă. Asta pentru că statuia zace de luni bune în depozitul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din comuna Chitila.
Primăria Capitalei are câteva explicaţii. Pe 11 august 2017, „Consiliul de Administraţie al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti a acordat aviz nefavorabil referitor la amplasarea statuii lui Constantin Brancoveanu în curtea Palatelor Brancovenesti.” După trei luni, acelaşi consiliu revine asupra deciziei şi acordă aviz favorabil.
Cu toate acestea, deşi municipalitatea spune că a obţinut Avizul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale (nr. 150/M/2019 din 03.05. 2019) care a recomandat ca statuia sa fie amplasata în str. Valea Parcului nr. 1, in cadrul Ansamblului Palatul Brancovenesc, Mogosoaia, la 17,5 m est de altarul Bisericii Sf. Gheorghe, cât şi Certificatul de Urbanism de la Primaria Mogosoaia, creaţia artistică zace încă, în acelaşi depozit.
Prin urmare, nimeni nu ştie să spună precis, cât timp şi de ce, statuia lui Brâncoveanu pe care s-au cheltuit sute de mii de euro va mai sta ascunsă în depozitul primăriei. „După realizarea proiectului de amplasare si obtinerea tuturor avizelor necesare obtinerii Autorizatiei de Construire, se va face amplasarea monumentului” se arată în răspunsul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) remis G4Media.ro.
Ioan Bolborea a declarat pentru G4Media.ro că singura explicație pe care o are e că ”cei de la Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic București vor să tergiverseze, cu toate că au luat toate aprobările necesare de la primărie, de la Ministerul Culturii. Vor să se răzbune pentru povestea cu monumentul Marii Uniri”.
Cu alte ocazii, pentru situaţia de faţă, artistul plastic Ioan Bolborea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de tegiversarea primăriei pe care o consideră un act de razbunare din partea primarului general, Gabriela Firea. Asta pentru că, este de părere acesta, de cand a venit Firea la cârma primăriei generale, artistului i-ar fi fost blocate majoritatea proiectelor. Unul dintre ele fiind Monumentul Marii Uniri în valoare de 9 milioane de euro+TVA care ar fi trebuit să fie amplasat în Piaţa Alba-Iulia (vezi aici mai multe detalii).
Artistul nu se află la primul contract încheiat cu Primăria Capitalei. În prezent acesta are pe numele său o plângere penală făcută de către primăria generală care îl acuză că ar fi încălcat contractul și a construit din alamă, în loc de bronz, patru statui emblematice: Căruța cu Paiațe, I.L. Caragiale, Vioara Spartă și Al. I. Cuza. Potrivit unor artiști plastici consultați de G4Media.ro, alama ar fi de trei ori mai ieftină decât bronzul. Potrivit municipalităţii, Ioan Bolborea a avut contracte cu Primăria Generală în perioada 2009-2017, în valoare de 6,2 milioane euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii