Cum sunt cheltuiți banii publici: Universitatea Agronomică din Iași, contracte de 12 milioane de euro cu firma la care acționar majoritar e o profesoară din instituție
În doi ani și jumătate (2019-2021), Universitatea Agronomică din Iași a încheiat contracte de peste 12 milioane de euro cu compania Grup Construcții Est SA, la care acționar principal cu 55% este Mirela Cojocariu, care din 2019 este șef lucrări la Facultatea de Horticultură a universității, arată o anchetă realizată de Reporter de Iași.
Contactată telefonic, Cojocariu a refuzat dialogul: „Nu comentez”. Gerard Jităreanu, rectorul universității, nu a răspuns apelurilor telefonice. Din partea instituției a venit un răspuns semnat de Eugen Ulea, prorector, în care se menționează că Mirela Cojocariu este cadru didactic „fără a avea niciun fel de atribuție administrativă și fără a fi implicată în acte decizionale sau de evaluare administrativă la nivel de universitate sau facultate”.
Principalul contract: 6 milioane de euro. În iulie anul trecut, s-a încheiat cel mai consistent contract între Universitatea Agronomică (actuala Universitate pentru Științele Vieții) și Grup Construcții Est SA. În schimbul a peste 30 de milioane de lei (peste 6 milioane de euro), firma va efectua lucrări pentru reabilitarea corpului principal, a aulei și la patru amfiteatre. Cu o durată de execuție de 60 de luni, contractul se află în plină derulare, universitatea efectuând deja plăți de peste 6,8 milioane de lei. Sursa de finanțare o reprezintă banii de la bugetul de stat, deci bani publici.
Aceeași firmă și la manejul de cai. Cu fonduri bugetare, în august 2020, Universitatea Agronomică a selectat Grup Construcții Est într-un alt proiect. „Spații pentru procesul didactic de la disciplinile de echitație și tehnologia creșterii cabalinelor” este denumirea contractului de peste 16,6 milioane de lei (TVA inclus). (Foto: Lucrări de construcții la aula Universității Agronomice din Iași – Reporter IS)
Citește tot articolul pe Reporter de Iași
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii