Cum va arăta câmpul de bătălie politică în 2019. Între Est și Vest sau între între forțele pro și anti-UE?

În Europa, 2019 va fi un an de luptă între forțele internaționalismului progresist, pro-UE, și cele ale reacției nativiste, eurosceptice. Principalul câmp de bătălie vor fi alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în mai în 27 de țări. Asemenea predicții, afirmate frecvent la Bruxelles și în cercurile liberale din Europa de Vest, nu sunt neapărat foarte inexacte, scrie The Financial Times, citată de Rador.

Întrucât este adevărat că Emmanuel Macron, președintele liberal francez și mare promotor al integrării europene, e croit dintr-o cu totul altă stofă politică decât Viktor Orban, premierul naționalist conservator ungar. Dacă dl Orban și cei cu convingeri politice similare vor evolua bine la alegerile europene, ei ar putea căpăta suficientă influență pentru a sabota viziunea lui Macron despre Europa din interiorul parlamentului, Comisiei Europene.

Este o competiție intensă ținând de ideologie, identitate și viitorul UE. Însă unii dintre acești vest-europeni prezintă lupta exagerat de simplificat, în termeni geografici: un duel între liberalii virtuoși, deschiși la minte, din jumătatea lor de continent și reacționarii ignoranți și nedemocratici din Est. Realitatea este, de fapt, mai complicată și mai puțin favorabilă vest-europenilor. Unu la mână, conceptul unei Europe cu două jumătăți este o distorsionare intelectuală introdusă în epoca războiului rece.

Copiii crescuți între sfârșitul anilor ’40 și 1989 au învățat o hartă mentală a Europei în care gratiile închisorilor și turnurile de pază delimitau un Vest liber și prosper de un Est sărac și comunist. O jumătate a Europei era lumină, cealaltă jumătate era întuneric.

O asemenea hartă nu mai avea loc și pentru realitățile geografice și politice care îi discreditau generalizările grosiere. Era Praga, aflată chiar la vest de Viena, cu adevărat un oraș „estic”? Din ce punct de vedere era Atena, la sud de Tirana, „vestic”? Grecia, Portugalia și Spania erau în tabăra occidentală condusă de SUA, însă au fost dictaturi de dreapta o parte a acelei epoci. Pe de altă parte, dizidenții pro-democrație din Cehoslovacia, Ungaria și Polonia dădeau dovadă de o înțelegere mai profundă a drepturilor omului și a libertății politice față de mulți activiști anti-establishment din Vest.

La aproape 30 de ani de la căderea comunismului, mitul Europei binare refuză cu încăpățânare să moară. Unii vest-europeni îl mențin în viață pentru a justifica propuneri privind o UE cu două sau mai multe niveluri. Regiunea lor ar constitui un grup de sus, profund integrat, în vreme ce „Estul”, sau cea mai mare parte a lui, ar fi clasificat undeva mai jos.

Recentul derapaj al Ungariei, Poloniei și României de la normele democratice și statul de drept, cuplat cu certurile pe tema politicii pentru refugiați și imigranți, servesc drept pretext perfect pentru asemenea planuri. Totuși, în privința valorilor liberale și a îndeplinirii politicilor UE, nu există o linie clară de demarcație între Europa „de Vest” și cea „de Est”.

Să luăm de exemplu Italia, o țară tipic occidentală și membru fondator al UE. Matteo Salvini, vicepremier italian și conducător al partidului de dreapta Liga, a prezis că alegerile europene vor fi „un referendum între Europa elitelor, băncilor, finanțelor, imigrației și muncii precare și Europa poporului și a forței de muncă”.

Aceasta a fost o provocare la adresa establishmentului UE, la fel de îndrăzneață ca oricare declarație făcută de dl Orban sau Jaroslaw Kaczynski, conducătorul autoritar al partidului Lege și Justiție. Dl Salvini, Marine Le Pen a Franței și Geert Wilders din Olanda sunt dovada că radicalismul și populismul de dreapta marchează cu o cicatrice peisajul Europei de Vest în aceeași măsură cu fostul bloc comunist.

Mergând pe aceeași logică, nu orice politician „est”-european este un naționalist radical pornit să distrugă statul de drept și să blocheze integrarea UE. Cele trei state baltice, a căror preocupare primordială este protecția față de Rusia, nu creează aproape niciodată probleme în UE. Ele au legături mai strânse cu vecinii lor nordici, comparativ cu, de exemplu, Ungaria ori Bulgaria.

Așadar, departe de a fi diametral opuse, Europa „de Vest” și cea „de Est” seamănă una cu alta mai mult decât apreciază unii occidentali. Conservatorii naționaliști din Est se prezintă drept adevărați apărători ai creștinătății, spre deosebire de multiculturaliștii decadenți și lipsiți de religie ai Vestului. Însă toate societățile europene suferă de clivaje similare, și în special din cauza unei falii politice și culturale între zonele urbane liberale și mai conservatoarele orașe provinciale și comunități rurale.

Protestele „vestelor galbene” ale Franței au expus falia dintre Parisul înfumurat și provinciile greu apăsate, care prezintă analogii cu divizarea urban-rural din Europa Centrală și de Est. Alegerile locale din Polonia ilustrează această idee. Lege și Justiție, care a ajuns pe lista UE a indisciplinaților, a pierdut masiv la alegerile pentru primăria Varșoviei, în favoarea Platformei Civice din opoziție. Pe de altă parte, el a câștigat categoric în micile orașe de provincie și în zonele rurale care nu împărtășesc perspectiva cosmopolită și deschisă a capitalei poloneze.

La alegerile parlamentare din Ungaria, opozanții dlui Orban i-au înfrânt partidul, Fidesz, la Budapesta, un bastion al liberalismului, și au înregistrat un scor bun în rândurile tinerilor cu mentalități cosmopolite. Alegătorii mai bătrâni, mai conservatori și mai puțin educați din provincie l-au susținut pe dl Orban. Tipare similare de vot pot fi identificate la alegerile prezidențiale din Austria din 2016 și la referendumul pentru Brexit.

Toată lumea din Europa, indiferent că e de ”Vest” sau „Est”, ar trebui să facă în 2019 un efort de a înțelege mai bine ce are ea în comun. Fără un asemenea efort, tensiunile care tind să dezmembreze UE vor deveni doar mai grave.

(Sursa: The Financial Times/ RADOR/ Traducere: Andrei Suba)