Cum va evolua topul celor mai populate țări până la finalul secolului: Statele europene ies din clasament, iar cele africane vor ocupa jumătate dintre poziții
Patru țări europene se mențineau între cele mai mari din lume la jumătatea secolului trecut, însă în anul 2020 jumătate din cele zece cele mai populate țări vor fi în Asia, pentru ca în 2100 cinci țări africane să urce în topul celor cu cei mai mulți locuitori, potrivit World Economic Forum.
De la începutul secolului 21 și până în prezent, țările mari și o puternică creștere a populației erau asociate cel mai adesea cu Asia, dar această perspectivă va trebui să se schimbe în viitor, arată datele Națiunilor Unite și Pew Research Center.
În timp ce în 2020, cinci dintre cele mai populate zece țări din lume vor fi situate în Asia, imaginea va arăta diferit în 2100, când cinci țări africane – Nigeria, Etiopia, Tanzania, Egipt și Republica Democrată Congo – vor fi printre cele mai mari zece din lume. În timp ce unele țări asiatice vor continua să crească, vor face acest lucru într-un ritm mai mic și vor fi depășite ca populație de țările africane, care vor avea o creștere mai rapidă.
Altele, cum ar fi China și Bangladesh, se așteaptă să-și reducă populația până în 2100, în principal ca rezultat al unui nivel de trai și de educație mai ridicat, care a început deja să ducă la scăderea natalității.
În 1950, patru țări europene – Rusia, Germania, Marea Britanie și Italia – erau încă printre cele mai mari din lume. Acest număr va fi redus la una (Rusia) în 2020 și niciuna în 2100.
Numărul de copii născuți în întreaga lume este deja în scădere, dar cu o rată de 2,5 născuți de fiecare femeie în prezent, populația mondială este în continuă creștere. Cercetătorii ONU au ajuns la concluzia că, dacă rata globală a fertilității ar continua să scadă în ritmul actual, aceasta ar ajunge la 1,9 copii pe femeie în 2100, moment în care populația mondială ar fi de fapt în scădere.
Foto sus: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu