G4Media.ro

Cum va funcționa noua bancă europeană a hidrogenului: va subvenționa cu 3…

Sursa foto: Alstom

Cum va funcționa noua bancă europeană a hidrogenului: va subvenționa cu 3 miliarde de euro achiziția noului combustibil pentru a trece de la o afacere de nișă la una de scală

Noua Bancă Europeană a Hidrogenului, anunțată miercuri de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea rolul de a garanta achiziționarea de hidrogen verde printr-o subvenționare a acestui combustibil ecologic, dar extrem de scump, potrivit unui comunicat al executivului european.

”Președinta von der Leyen a anunțat crearea unei noi Bănci Europene a Hidrogenului pentru a acoperi deficitul de investiții și pentru a conecta cererea și oferta viitoare. Aceasta va garanta achiziționarea de hidrogen, în special prin utilizarea resurselor din Fondul pentru inovare, printr-o investiție de 3 miliarde de euro pentru a contribui la construirea viitoarei piețe a hidrogenului. Cu REPowerEU, ne-am dublat obiectivul pentru 2030 de a produce 10 milioane de tone de hidrogen din surse regenerabile în UE, în fiecare an”, arată comunicatul citat.

Practic, 3 miliarde de euro din bugetul UE vor fi utilizate pentru a susține producția de hidrogen verde, un combustibil ce poate fi utilizat în transporturi, dar și la încălzirea locuințelor.

De ce e nevoie de subvenții? Hidrogenul curat („hidrogen regenerabil” sau „hidrogen verde”) este produs prin electroliza apei, folosind electricitate din surse regenerabile și nu emite gaze cu efect de seră în timpul producerii. Această tehnologie este însă una extrem de scumpă în acest moment și aproape nesustenabilă economic, așa cum la rândul lor au fost și alte tehnologii la momentul lansării lor (energia nucleară, energia solară etc).

Cea mai importantă caracteristică a hidrogenului este că, folosit în procese de producție, emană numai vapori de apă și energie sub formă de căldură, fără a emite CO2.

În prezent, hidrogenul are un aport minor în aprovizionarea globală cu energie. Motivul principal este costul de producție, pentru că lipsesc unitățile de producție care să producă hidrogen pe scară largă.

Miza Comisiei Europene este să transforme hidrogenul dintr-o tehnologie de nișă într-una utilizată pe scară largă pentru a scădea poluarea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Gazul rusesc e deja istorie.

  2. Wtf is nitzã .. nisã, maybe?!

  3. Banca hidrogenului va funcționa la fel că și bursa de gaze naturale din Olanda. Hoții câștigă proștii pierd, simplu. Cu toate că nu suntem în Schengen, producem gaz natural în lei și suntem taxați în euro. Cine nu crede să caute articole scrise de presa de investigații din Italia despre bursa din Olanda.

  4. hai bre ursula, doar trei melearde? cat e comisonuk: doua?

  5. Hidrogenul este extrem de combustiv și instabil în contact cu aerul. Orice garnitura crăpată va fi un dezastru precum dirijabilul Zeppelin. Vom face plinul la benzinării specializate exact cum schimbăm uleiul din cutia de viteze la un service auto. Operațiunea de realimentare cu hidrogen este extrem de riscantă ca să fie efectuată de către șoferi.

    • Oamenii se vor adapta.