Cum va gestiona Trump crizele externe pe care le va moșteni în 2025?

Invazia Rusiei în Ucraina, conflictul Israelului cu gruparea teroristă palestiniană Hamas și războiul civil care macină Siria, violențele din Haiti și luptele dintre cartelurile drogurilor din Mexic sunt câteva dintre crizele internaționale complexe cu care Donald Trump va trebui să se confrunte după ce va fi învestit oficial în funcția de președinte al Statelor Unite. Trump a promis în mod repetat să reducă implicarea SUA în războaiele externe, dar conflictele actuale riscă să influențeze direct interesele americane. Cum va gestiona republicanul aceste crize?

Conflicte multiple

Trump va începe cel de-al doilea mandat la Casa Albă la 20 ianuarie 2025 și se va confrunta imediat cu tensiuni geopolitice, crize umanitare și provocări economice globale.

Printre acestea se numără războaiele din Orientul Mijlociu, precum confruntarea dintre Hamas și Israel și conflictul civil din Siria, războiul din Ucraina, cele din Myanmar și din Sudan, violențele care macină Haiti, Mexicul și Afganistanul. În fiecare dintre aceste conflicte, Trump se va confrunta cu o gamă largă de provocări, inclusiv relațiile cu Rusia, China, Iran și multe state arabe și africane.

De-a lungul campaniei electorale recent încheiate, Trump a promis să reducă implicarea SUA în războaiele externe, în special în cele în care a vorbit despre existența unor riscuri mai mari decât beneficii pentru intervenția americană. Conflictele actuale riscă însă să influențeze direct interesele americane și să-l forțeze să adopte măsuri mai agresive, mai ales în ceea ce privește securitatea națională, imigrația ilegală și combaterea terorismului.

Analiștii de peste ocean au vorbit despre provocările mari pe care Trump le va întâmpina în gestionarea acestor crize și impactul acestora asupra stabilității globale și a relațiilor externe ale SUA, care îi vor testa promisiunea făcută în noaptea alegerilor de “a pune capăt războaielor,” a scris Newsweek.

Cu toate acestea, având în vedere potențialul ca unele dintre cele mai volatile dintre aceste conflicte în desfășurare să afecteze direct interesele SUA, într-un moment în care americanii sunt angajați într-o competiție globală între marile puteri cu rivali precum China și Rusia, miza este ridicată pentru eforturile celei de-a doua Administrații Trump de a regândi politica externă cu obiectivul final de a-și implementa agenda “Make America Great Again” pe scena mondială.

Publicația americană a trecut în revistă câteva dintre situațiile internaționale complexe pe care președintele Trump va trebui să le gestioneze după ce va reveni în Biroul Oval.

# Conflictul Israel-Hamas. Războiul care a început cu un atac brutal al grupării teroriste palestiniene Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie 2023 s-a extins în tot Orientul Mijlociu, atrăgând Iranul și partenerii săi din așa-numita “Axă a Rezistenței.” În opinia comentatorilor americani, acesta este unul dintre cele mai complexe și volatile conflicte cu care Trump va trebui probabil să se confrunte.

Trump, un aliat tradițional al premierului israelian Benjamin Netanyahu, a avertizat deschis că cei aproximativ 100 de ostatici încă deținuți de Hamas în Fâșia Gaza trebuie eliberați înainte de inaugurarea sa : “Vă rog să permiteți ca acest mesaj de pe Truth Social să servească drept reprezentare că, dacă ostaticii nu sunt eliberați înainte de 20 ianuarie 2025, data la care îmi asum cu mândrie funcția de președinte al Statelor Unite, vor exista CONSECINȚE GRAVE în Orientul Mijlociu și pentru cei responsabili cu comiterea acestor atrocități împotriva Umanității,” a scris Trump într-o postare pe platforma sa de socializare.

El a adăugat că “cei responsabili vor fi loviți mai tare decât oricine a fost lovit în lunga și bogata Istorie a Statelor Unite ale Americii. ELIBERAȚI OSTATICII ACUM!”

Totuși, în timp ce președintele ales a cerut încetarea conflictului înainte de preluarea mandatului, el l-a criticat și pe Netanyahu pentru modul în care a gestionat războiul.

Conflictul continuă să facă ravagii în Gaza, în ciuda unor progrese aparente în discuțiile dintre Israel și Hamas, a unui armistițiu de 60 de zile între Israel și mișcarea libaneză Hezbollah, care urmează să expire la câteva zile după începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump, și a răsturnării șocante de la putere a unui alt aliat-cheie al Iranului, președintele sirian Bashar al-Assad, în urma unei ofensive a milițiilor rebele.

Mișcarea Ansar Allah din Yemen, cunoscută și sub numele de Houthi, continuă să lanseze rachete și drone către Israel, în timp ce atacă și rute maritime vitale, deși este bombardată frecvent de forțele israeliene și americane.

O altă facțiune susținută de Iran, Rezistența Islamică din Irak, a atacat, de asemenea, Israelul de la distanță și a vizat trupele americane din regiune.

Deși Trump este deschis împotriva ideii de a implica SUA într-un alt “război fără sfârșit,” republicanul a amenințat în repetate rânduri că va recurge la acțiuni militare mai intense ca factor de descurajare. Modul în care Trump va gestiona un Orient Mijlociu în schimbare rapidă, unde astăzi Iranul și Arabia Saudită mențin un parteneriat intermediat de către China, chiar și în mijlocul haosului din mai multe conflicte și al discuțiilor deschise de la Teheran despre reanalizarea interdicției oficiale asupra armelor nucleare, ar putea reprezenta primul mare test al noii administrații de la Washington.

# Războiul dintre Kiev și Moscova. La fel ca războiul care a cuprins Orientul Mijlociu, confruntarea dintre Rusia și Ucraina – care intră în curând în cel de-al treilea an – are potențialul de a schimba echilibrul de putere regional și chiar global. Cel mai sângeros conflict din Europa de după al Doilea Război Mondial marchează, de asemenea, una dintre cele mai semnificative divergențe în politica externă a SUA în ceea ce privește abordările anunțate de Biden și Trump.

Biden a adoptat o strategie fermă, dar costisitoare pentru a susține o victorie necondiționată a Ucrainei. Liderul democrat a aprobat livrarea de echipamente și tehnică militară de zeci de miliarde de dolari guvernului de la Kiev, inclusiv tancuri, avioane și rachete, dar aproape de fiecare dată deciziile au fost luate cu întârzieri majore.

Între timp, Rusia a avansat încet, dar constant pe câmpul de luptă, cu obiective maximaliste proprii, încercând printre altele să obțină recunoașterea internațională pentru teritoriile ucrainene anexate, împreună cu demilitarizarea și neutralitatea Ucrainei.

Trump, un susținător de lungă durată al unor relații mai bune între SUA și Rusia, și-a exprimat sprijinul pentru o soluție diplomatică rapidă a conflictului, despre care a afirmat că ar putea fi realizată în 24 de ore de la inaugurarea sa.

Deși nu a publicat încă un plan oficial, vicepreședintele ales JD Vance a sugerat că propunerea ar include, în esență, înghețarea actualelor linii de control, unde forțele ruse ocupă aproximativ 20% din teritoriul națiunii vecine.

Wall Street Journal a scris de altfel nu demult, citind aliații președintelui ales, că biroul de tranziție al lui Trump ia în considerare o propunere care ar împiedica Kievul să adere la NATO timp de cel puțin 20 de ani în schimbul unor tranzacții profitabile cu arme care să ajute Ucraina să descurajeze orice atac viitor al Rusiei.

Între timp, conflictul ar fi oprit prin implementarea unei zone demilitarizate mari (DMZ) care ar îngheța efectiv frontul în stadiul în care se află acum și ar forța Kievul să renunțe la până la 20% (o cincime) din teritoriul său ca parte a unui “DMZ de 1.300 de kilometri.”

Dar sursele nu au oferit nicio perspectivă asupra modului în care o astfel de zonă-tampon între granița Rusiei și Ucraina neocupată va fi monitorizată sau gestionată, în afară de a spune că nu va fi asigurată de forțele americane de menținere a păcii.

“Putem face antrenament și alt sprijin, dar țeava armelor va fi europeană. Nu trimitem bărbați și femei americane să susțină pacea în Ucraina. Și nu plătim pentru asta. Puneți-i pe polonezi, germani, britanici și francezi să o facă,” a spus o sursă.

Nici președintele rus Vladimir Putin, nici președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu au indicat public vreo intenție de a-și schimba pozițiile. Dimpotrivă, ambii lideri și-au exprimat separat speranța că Trump, care se laudă frecvent cu relațiile bune pe care le are cu ambii, se va alinia mai aproape de viziunile lor specifice.

Între timp, aliații europeni, care au fost în mare parte uniți sub doctrina lui Biden, se vor confrunta probabil cu întrebări dificile despre viitorul sprijinului pentru Ucraina dacă Trump alege să încheie un acord de pace.

Marea Britanie, Franța și Germania au promis deja că vor sprijini Ucraina “atâta timp cât va fi nevoie,” iar Zelenski este ferm împotriva renunțării teritoriului în favoarea lui Putin. Liderul ucrainean a spus recent că a face orice concesii țarului de la Kremlin ar fi “inacceptabil pentru Ucraina” și “un lucru sinucigaș pentru Europa.”

Newsweek a scris că aliații europeni ai Americii ar putea fi confruntați, de asemenea, cu o nouă realitate după ianuarie 2025 în condițiile în care Trump a cerut constant ca statele membre NATO să-și crească semnificativ cheltuielile pentru apărare.

# Războiul civil din Siria. Rebelii sirieni au capturat Damascul pe 7 decembrie, fără să întâmpine practic opoziție, după un avans fulger care l-a forțat pe președintele Bashar al-Assad să fugă în Rusia în urma unui război civil de 13 ani și șase decenii de conducere autocratică exercitată de familia sa.

Assad a fugit din țară la unsprezece zile după ce rebelii au lansat o ofensivă fulger pe 27 noiembrie, în faţa căreia forţele sale nu au opus o rezistenţă solidă.

În acel moment, gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS) și aliații au anunțat că au lansat o ofensivă, acuzând guvernul de escaladarea atacurilor asupra civililor din nord-vest.

După doar trei zile, armata siriană a confirmat că rebelii au intrat în Alep, în timp ce Hama a căzut în mâinile militanților după câteva zile de lupte sporadice.

În același timp, forțele rebele din sudul Siriei au cucerit cea mai mare parte a regiunii Deraa – locul de naștere al revoltei din 2011 împotriva lui Assad. Pe 7 decembrie, rebelii au anunțat că au pus mâna pe Homs, al treilea oraș ca mărime al Siriei, iar la primele ore ale dimineții de duminică, rebelii au intrat în Damasc. La mai puțin de două ore mai târziu, ei au declarat: “Tiranul Bashar al-Assad a fugit.”

Ulterior, Moscova i-a oferit azil lui Assad, soției sale și celor trei copii ai lor, a anunțat Mihail Ulyanov, ambasadorul Rusiei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. “Rusia nu-și trădează prietenii aflați în situații dificile,” a scris diplomatul.

Oftalmolog de profesie, Bashar al-Assad a ajuns în fruntea statului în 2000, la vârsta de 34 de ani. El i-a succedat la putere tatălui său, Hafez al-Assad.

În 2011, el a fost confruntat cu Primăvara arabă în ţara sa, o serie de manifestaţii pro-democraţie care au fost rapid reprimate şi au degenerat într-un război civil în care au fost implicate diverse forţe jihadiste, inclusiv organizaţia Statul Islamic.

Assad, care era şi comandant al armatei, a condus o represiune brutală împotriva grupărilor rebele, iar războiul civil care a urmat a făcut peste 500.000 de victime şi a dus la strămutarea a jumătate din populaţia țării.

Assad a reuşit să rămână la putere cu sprijinul masiv al Rusiei, Iranului şi Hezbollah-ului libanez. El a denunţat rebeliunea ca fiind “teroristă” şi produsul unui “complot” pus la cale de ţări inamice pentru a-l răsturna.

Potrivit experților, victoria rebelilor a adus cu ea noi riscuri potențiale.

După o jumătate de secol de dominație a familiei Assad, Siria este astăzi condusă de HTS, foști aliați ai Al-Qaeda. Liderul mișcării, Abu Mohammed al-Jolani, a promis un viitor mai liber și mai incluziv pentru țara sa. Deși Jolani a renunțat oficial la legăturile cu ideologiile extremiste jihadiste, Forțele Democratice Siriene (SDF), o facțiune condusă de kurzi, care controlează aproape o treime din țară, și-au exprimat scepticismul față de intențiile noului lider, mai ales în contextul confruntărilor dintre SDF și Armata Națională Siriană, aliată cu HTS și sprijinită de Turcia.

Trump a vorbit despre ceea ce consideră a fi rolul dominant al Ankarei în victoria rebelilor, afirmând că Turcia deține cheia pentru Siria. Pe măsură ce evenimentele au evoluat, republicanul a argumentat că “STATELE UNITE NU TREBUIE SĂ AIBĂ NICIO LEGĂTURĂ CU ACEST CONFLICT. NU ESTE LUPTA NOASTRĂ. LĂSAȚI-O SĂ SE TERMINE. NU VĂ IMPLICAȚI!”,” în timp ce Vance și-a manifestat scepticismul față de victoria lui Jolani, legând avansurile islamiste trecute din Siria de “masacrul în masă al creștinilor și de o criză a refugiaților care a destabilizat Europa.”

În timpul mandatului său anterior, Trump a cerut retragerea totală a trupelor americane din Siria, al căror număr, conform celor mai recente date publicate de Pentagon, se ridică la aproximativ 2.000, aproape dublu față de estimările anterioare. De la câștigarea alegerilor, președintele ales continuă să exprime îndoieli cu privire la utilitatea menținerii trupelor americane într-o zonă de conflict unde se înfruntă multiple facțiuni rivale.

La toate acestea se adaugă implicarea pe scară largă a Israelului în zona tampon patrulată de Națiunile Unite din Înălțimile Golan disputate. Forțele israeliene au fost desfășurate în zonă la câteva ore după căderea guvernului lui Assad.

În 2019, într-o mișcare care a încălcat normele diplomației tradiționale americane, Trump a recunoscut anexarea de către Israel a acestei regiuni strategice, pe care statul evreu a ocupat-o pentru prima dată în 1967. Reacția lui Trump la cele mai recente mișcări ale Israelului ar putea avea un impact semnificativ asupra relației sale cu restul lumii arabe, care cere în mod colectiv respectarea integrității teritoriale a Siriei.

# Confruntările din Myanmar. La celălalt capăt al lumii, o altă schimbare majoră se prefigurează într-un război civil și mai îndelungat care macină Myanmarul.

Alianța rebelă cunoscută sub numele de Guvernul de Unitate Națională, împreună cu o coaliție de miliții etnice, a capturat numeroase teritorii, inclusiv orașe strategice, de la junta militară Tatmadaw, care conduce Myanmarul și primește sprijin militar din partea Chinei și Rusiei.

Myanmar, cunoscut anterior sub numele de Birmania, se află, tehnic vorbind, într-o stare de război civil încă de la obținerea independenței în 1948, devenind una dintre fostele colonii ale Regatului Unit care a cunoscut rapid un conflict armat ce continuă să aibă consecințe globale serioase.

Violențele din Myanmar au fost alimentate în mare parte de mișcările naționaliste etnice rivale și de revoltele politice, cum ar fi cea care a avut loc după ce Consiliul de Administrație de Stat, condus de militari, a preluat puterea de la Aung San Suu Kyi, în 2021.

Forța de Apărare a Poporului, o organizație rebelă creată de oponenții loviturii de stat, a fost înființată pentru a contesta dominația militară a Tatmadaw. Un număr de organizații armate etnice, precum Armata Arakan, Armata pentru Independența Kachin și Armata Națională de Eliberare Karen, au lansat, de asemenea, ofensive anti-guvernamentale în zonele pe care le controlează de facto, punând armata într-o poziție din ce în ce mai dificilă. Forțele guvernamentale sunt forțate să își disperseze superioritatea tehnologică și puterea de foc pe mai multe fronturi, lucruri care le complică pozițiile.

Între timp, cel mai puternic actor non-stat din țară, Armata Statului Wa Unit, un aliat apropiat al Beijingului, a rămas în mare parte în expectativă. Aceasta deși China este precaută în ceea ce privește riscul ca acest conflict să se extindă, o temeră împărtășită și de alți vecini care au interese în Myanmar, inclusiv Bangladesh, India și Thailanda.

Deși SUA și-au limitat în mare parte rolul în acest conflict la impunerea de sancțiuni împotriva Tatmadaw și oferirea de ajutor umanitar civililor afectați, o destabilizare suplimentară și o extindere a confruntărilor ar putea intensifica implicarea marilor puteri în competiția pentru Asia de Sud-Est.

# Războiul civil din Sudan. Analiștii au scris că Sudanul reprezintă un alt exemplu al unei națiuni în care o tranziție recentă către un regim democratic a fost dată peste cap de o preluare militară a puterii și de un conflict intern.

La doi ani după căderea președintelui Omar al-Bashir, Forțele Armate Sudaneze, conduse de Abdel Fattah al-Burhan, au răsturnat un guvern civil în 2021, doar pentru a fi confruntate ulterior cu o insurecție din partea Forțelor de Suport Rapid, conduse de Mohamed Hamdan Dagalo.

Din acel moment, națiunea din nord-estul Africii a fost martora confruntărilor violente între foștii aliați, cu capitala, Khartoum, divizată și ea.

Ambele tabere au fost acuzate de încălcări ale drepturilor omului, iar luptele desfășurate pe întregul teritoriu au generat cea mai mare criză actuală de refugiați din lume, alături de o foamete tot mai gravă, care au intensificat suferințele sudanezilor.

Războiul civil din Sudan a atras, de asemenea, implicarea unor țări străine: experții cred că Egiptul și Iranul se numără printre națiunile care au oferit asistență militară Forțelor Armate Sudaneze, în timp ce Etiopia și Emiratele Arabe Unite au fost acuzate că au ajutat Forțele de Suport Rapid. De asemenea, analiștii afirmă că Rusia, care dorește să stabilească un port la Marea Roșie în Sudan, a oferit ajutor ambelor părți la un moment dat sau altul.

Newsweek a scris că, înainte de izbucnirea războiului civil, SUA ridicau constant sancțiunile de lungă durată impuse Sudanului în timpul domniei lui Bashir. În 2020, Trump a scos țara de pe lista statelor care sprijină terorismul, după ce Sudanul a fost de acord să normalizeze relațiile cu Israelul, ca parte a Acordurilor Abraham.

Trump a remarcat la acea vreme că Sudanul fusese mult timp “condus de dictaturi islamice brutale” și fusese “un loc de teroare, genocid și multe alte tragedii,” dar l-a lăudat pe Burhan și pe premierul Abdalla Hamdok, care a fost în funcție pentru o perioadă scurtă, pentru că au supravegheat administrația democratică care a succedat regimul lui Bashir.

Revenirea conflictului din Sudan pune însă din nou Statele Unite într-o poziție dificilă, în timp ce caută stabilitate fără a găsi un partener convenabil pe teren.

# Violențele din Haiti. Mult mai aproape de țărmurile SUA, criza se intensifică în Haiti, unde bande puternice au cucerit părți ale capitalei Port-au-Prince în 2020 și, de atunci, au intensificat atacurile asupra poliției, jurnaliștilor și civililor. Asasinarea președintelui Jovenel Moïse în 2021 și demisia prim-ministrului Ariel Henry în luna februarie a acestui an au adâncit și mai mult tulburările politice din țara caraibiană, condusă în prezent de un consiliu de tranziție.

Decizia lui Henry de a demisiona a venit în contextul cerințelor emise de două mari coaliții de bande cunoscute sub numele de Forțele Revoluționare ale Familei G9 și Aliații și G-Pep, care anul acesta și-au pus rivalitatea deoparte pentru a-și coordona mai frecvent operațiunile. Dincolo de a acționa ca simple bande de stradă, cele două grupări au demonstrat pricepere militară și politică, fiind acuzate însă de abuzuri grave ale drepturilor omului.

Principala preocupare exprimată de Trump referitoare la Haiti, pe care îl consideră un “stat eșuat,” a fost legată de fluxul de imigranți către SUA, mulți dintre aceștia fugind de sărăcie și violență din țara lor. Trump a exprimat frecvent puncte de vedere derogatorii față de comunitatea haitiană din America, provocând reacții din partea activiștilor, unii dintre aceștia subliniind că majoritatea armelor de foc folosite de bandele din Haiti provin din SUA.

Conflictul a dus deja la perturbări transfrontaliere, așa cum a fost de exemplu un incident în care focuri de armă au fost trase către un zbor de pasageri luna trecută, determinând marile companii aeriene americane să suspende serviciile către Haiti.

La acestea se adaugă extinderea unui comerț ilegal de droguri, în ciuda sancțiunilor SUA împotriva traficanților și a patrulelor regulate ale navelor de război americane în Caraibe.

# Luptele dintre cartelurile mexicane. În Mexic, violența generată de cartelurile de droguri rămâne o amenințare majoră, cu implicarea acestora în războaie teritoriale și conflicte interne care continuă să destabilizeze regiunile din întreaga țară. De la carteluri de mari dimensiuni precum Sinaloa și Jalisco New Generation, până la grupuri mai mici care luptă pentru controlul diferitelor rute de trafic și zone de influență, situația a escaladat considerabil în ultimii ani.

În ciuda eforturilor guvernului mexican de a combate aceste organizații, inclusiv prin trimiterea armatei și a poliției federale pentru a eradica cartelurile, violența persistă și chiar crește, având un impact semnificativ asupra siguranței cetățenilor obișnuiți și asupra economiei. Cartelurile nu sunt doar implicate în traficul de droguri, ci și în răpiri, extorcări, traficul de persoane și alte activități ilicite care finanțează și susțin puterea acestora.

În această atmosferă de instabilitate, SUA au fost implicate în încercările de a sprijini Mexicul în combaterea cartelurilor, dar și în protejarea propriilor interese de securitate națională. Trump a criticat frecvent Mexicul pentru ceea ce el considera a fi o gestionare ineficientă a situației, iar administrația sa a anunțat că va lua în considerare chiar includerea cartelurilor mexicane pe lista organizațiilor teroriste.

De asemenea, a existat o presiune constantă asupra guvernului mexican pentru a lua măsuri mai stricte în combaterea traficului de droguri care ajunge pe teritoriul american.

Violența cartelurilor a avut un impact și asupra relațiilor internaționale, având în vedere că grupările transfrontaliere continuă să se extindă în regiuni din America Centrală și în alte colțuri ale lumii, iar imigrația ilegală a fost strâns legată de activitățile acestor organizații. De altfel, un subiect central al campaniei electorale ale lui Trump a fost imigrația ilegală, vulnerabilitatea graniței de sud fiind abordată frecvent de republican.

Pe lângă promisiunea deportării în masă a imigranților ilegali, Trump a spus chiar că ia în considerare “în mod absolut” o acțiune militară a forțelor americane împotriva puternicelor carteluri de droguri din Mexic.

În timp ce Mexicul se pregătește pentru politici stricte de imigrație și comerț promise de Administrația Trump, vecinul de sud al Americii se confruntă și cu o creștere a violenței, cauzată de o luptă de putere în cadrul celei mai dominante organizații criminale transnaționale, Cartelul Sinaloa.

Experții cred că acest război civil aparent a fost declanșat de arestarea a doi lideri importanți, Joaquín Guzmán López și Ismael “El Mayo” Zambada, de către autoritățile americane.

Alte grupuri importante, precum Jalisco New Generation, Cartelul Golfului și Los Zetas, rămân, de asemenea, active, în ciuda tacticii mai dure adoptate sub conducerea președintei Claudia Sheinbaum.

La Washington, democrații și republicanii au avut mult timp dificultăți în a găsi o soluție reciproc acceptabilă pentru reforma imigrației. Provocarea s-a dovedit deosebit de greu de rezolvat, având în vedere problemele interne care afectează nu doar Mexicul, ci și așa-numitul “Triunghi Central” format din El Salvador, Guatemala și Honduras, alături de violențele crescânde din Columbia și alte națiuni din America Latină. Aceste probleme continuă să determine zeci de mii de solicitanți de azil să recurgă la călătorii epuizante către Statele Unite, în ciuda riscurilor semnificative pe care le întâmpină.

Având în vedere că Trump va insista probabil pentru măsuri mai agresive la începutul celui de-al doilea mandat, impactul acestora asupra numărului de imigranți ilegali, presiunea asupra resurselor federale și efectele asupra economiei vor fi indicatori cheie în determinarea succesului politicilor viitoarei administrații republicane.

La aceste războaie și violențe care macină diferite țări de pe glob și care vor testa limitele politicilor externe ale Administrației Trump, Newsweek a mai listat conflictul intern violent din Etiopia, care opune forțele guvernamentale unor miliții etnice și care amenință nu doar acordurile de încetare ale focului cu unele grupări interne, dar și acordurile de pace ale Etiopiei cu Eritreea și Somalia.

Creșterea insurecțiilor și riscul de izbucnire a unui alt război între state în Cornul Africii ar putea amenința să declanșeze o nouă criză într-o regiune deja afectată de războiul civil din Sudan și de atacurile rebelilor Houthi din Yemen împotriva navelor comerciale din Marea Roșie, în contextul războiului din Gaza.

De asemenea, Administrația Trump se va vedea confruntată cu situația delicată din Afghanistan, unde întoarcerea talibanilor la putere după două decenii a fost marcată de o creștere a activității insurgenților islamiști care s-a extins dincolo de granițele țării. Pakistanul a înregistrat o creștere semnificativă a atacurilor militante într-un moment în care țara se confrunta deja cu probleme economice și politice grave, alături de tensiuni persistente cu India.

Printre cele mai periculoase grupuri care au profitat de instabilitatea regională se numără ramura ISIS-Khorasan, cunoscută sub numele de ISIS-K sau ISKP. Pe lângă atacurile din Afganistan și Pakistan, grupul și-a extins operațiunile internaționale, revendicând două dintre cele mai mortale atacuri din Iran și Rusia la începutul acestui an și, de asemenea, proferând amenințări la adresa Occidentului. (https://www.newsweek.com/isis-return-world-powers-clash-1970285)

Surse: Newsweek, Wall Street Journal, Reuters, BBC, Truth Social