Cum vor arăta spitalele inteligente din România. Aceasta a fost tema pe care au dezbătut medici și experți din România, Israel, Europa și SUA în cadrul HealthTech Forum, cel mai important eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat tehnologiilor medicale și digitalizării serviciilor medicale
- Primul spital inteligent din România va fi la Târgu-Mureș iar acesta va servi drept pilot pentru restul spitalelor din țară
- Spitalul smart de la Târgu-Mureș va avea și un centru de date intregrat cu viitorul cloud guvernamental
- Peste 200 de spitale beneficiază de fonduri din PNRR pentru digitalizare
- Viitoarele spitale inteligente vor trebui să integreze telemedicina, chirurgia robotică, dispozitivele implantabile și protezabile, integrarea și analiza datelor, protecția cibernetică
Aflat la cea de-a șaptea ediție, HealthTech Forum, cel mai important eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat tehnologiilor medicale și digitalizării serviciilor medicale, a reunit la București peste 40 de vorbitori de top din domeniul medical din Statele Unite, Europa, Israel și România. Medici, directori de spitale, cercetători și inventatori ai unor tehnologii medicale disruptive, profesori în medicină, experți în știința datelor și în securitate cibernetică, ingineri în tehnologii medicale și decidenți au creat evenimentul anului în inovație medicală. Temele dezbătute sunt cele care frământă întreaga comunitate medicală, de la integrarea AI în medicină, digitalizarea spitalelor, medicina personalizată, și până la nevoia de a crea echipe interdisciplinare pentru a trata cele mai amenințătoare afecțiuni de astăzi.
Ministrul Sănătății, Alexadru Rafila, a vorbit despre Memorandumul semnat recent de Guvern prin care spitalul “George Emil Palade” va deveni primul spital în întregime digitalizat din România și care va servi drept model pentru restul ecosistemului de sănătate:
„Târgu-Mureş poate deveni şcoala pentru noile spitale din România în ceea ce priveşte accesul la soluţii digitale. Aşa trebuie să se întâmple lucrurile, să creezi o infrastructură unde poţi să pregăteşti oamenii, ulterior să o extinzi la celelalte instituţii medicale„, a explicat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila a mai arătat că peste 200 de spitale din România vor beneficia de digitalizare prin fonduri din PNRR în valoare de 200 de milioane de euro. Tot acesta a mai spus că cea mai mare provocare pentru digitalizarea sistemului de sănătate este schimbarea mentalităților și pregătirea personalului medical, tehnic și auxiliar, pentru care saltul către digitalizare va aduce o siguranță mai mare a actului medical, o asistență mai bună acordată pacientului și o cuantificare mai clară a activității din spital. Integrarea digitalizării în toate instituțiile de sănătate, de la Ministerul Sănătății, CNAS, Direcții de Sănătate și până la unitățile medicale din toată țara este obiectivul acestui proces, a explicat ministrul sănătății.
La rândul său, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a transmis în cadrul HealthTech Forum că proiectul-pilot de spital inteligent care se va implementa la Târgu-Mureș „va putea să fie replicat de la nivelul spitalelor universitare până la nivelul spitalelor judeţene sau orăşeneşti, pentru a crea cu adevărat acea digitalizare de care tot vorbim de ani buni încoace”. Acesta a mai punctat și faptul că România are potențialul de a fi în topul țărilor din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește dezvoltarea noilor tehnologii prin prisma capitalul uman de care dispune – 220.000 de specialiști în domeniul IT&C și cercetare care “au nevoie ca România să se dezvolte, care au nevoie de o perspectivă foarte clară aici, acasă”.
Prof. Dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST Târgu-Mureș, a declarat că viitorul spital inteligent de la Târgu-Mureș va avea și un centru de analiza datelor, integrat viitorului cloud guvernamental.
În ceea ce privește tehnologiile indispensabile unui spital inteligent, Prof. Dr. Ovidiu Cotoi, Decanul Facultății de Medicină din cadrul UMFST Târgu-Mureș, a enumerat telemedicina, chirurgia robotică, dispozitivele implantabile și protezabile, integrarea și analiza datelor, protecția cibernetică.
Cea mai mare oportunitate pe care o au spitalele din România este digitalizarea în anii care urmează, beneficiind de toate lecțiile învățate de alte spitale din Europa și de tehnologiile disponibile acum, în special de Inteligența Artificială, capabilă să proceseze volume imense de date, au subliniat vorbitorii.
O altă idee centrală desprinsă din dezbaterile HealthTech Forum este că digitalizarea sistemului de sănătate va crește siguranța pacienților, eficientizarea actului medical, trasabilitatea datelor și a informațiilor și, în final, încrederea tuturor în calitatea actului medical.
HealthTech Forum a avut o înaltă ținută științifică internațională
Laureatul Nobel în chimie, Prof. Aaron Chiechanover a oferit publicului participant o nouă perspectivă asupra modului în care medicina modernă ar trebui să găsească rezolvare pentru unele dintre cele mai grave afecțiuni, precum cancerul, bolile cardio-vasculare sau Alzheimer-ul:
„Medicina de astăzi compilează informații care vin din diferite surse și de la diferite tehnologii, iar ceea ce contează este munca în echipe interdisciplinare. Cele mai complexe afecțiuni ale umanității vor putea fi rezolvate doar dacă punem sub același acoperiș medici, chimiști, biologi, fizicieni, ingineri în electronică, informaticieni, analiști de date care să lucreze unii cu alții. Timp de secole am predat discipline și am creat separații artificiale între științe când de fapt ele sunt un continuum, iar una decurge din cealaltă. Trebuie să avem curajul de a da jos aceste ziduri dintre discipline pentru că univeristățile au fost construite după un model care astăzi nu ne mai ajută și să începem o nouă eră, care reflectă evoluția științei moderne”.
Executivii unor giganți în tehnologii medicale – Medtronic, Stryker, Siemens Healthineers, Abbot, BioMerieux, GE Healthcare – au arătat cum tehnologiile dezvoltate de companiile lor, expertiza și implicarea globală pe întregul traseu de îngrijire al pacienților pot contribui la sprijinirea sistemului de sănătate din România cu soluții adaptate nevoilor locale.
HealthTech Forum, care s-a desfășurat la Palatul Parlamentului, a avut o zonă expozițională spectaculoasă în care participanții au avut oportunitatea de a experimenta direct ultimele inovații în domeniul medical și de a înțelege cum pot fi aplicate în contextul lor profesional.
Ediția din acest an a HealthTech Forum s-a desfășurat cu sprijinul partenerilor: Medtronic, Stryker, Siemens Healthineers, Abbot, BioMérieux, GEHealthCare, Kapamed, Giv Solutions, i’m Thom, Memorial, Mediclim, Roche, Hellimed, MSD, Provita, Parol, SmartBio Food.
HealthTech Forum este un eveniment inițiat de Elena Ovreiu, CEO al HealthTech Forum, împreună cu Prof. Dr. Alfred Bruckstein de la Universitatea Technion, Israel și Alon Wolf, fondatorul și directorul Laboratorului de Biorobotică și Biomecanică de la Technion, Israel.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank