Cum vor susține elevii examenele de limbă străină sau probele suplimentare pentru admiterea la liceu 2020? Secretar de stat: Poate testele de limbi străine pot fi date tot online. Sunt mai multe variante
“Sunt multe licee la care admiterea presupune și un test preliminar: de exemplu, la liceele pedagogice, liceele bilingve, liceele vocaționale în general. În momentul acesta, chiar lucrăm la metodologie, astfel încât să poată da copiii aceste teste. Poate testele de limbi străine pot fi date tot online. E doar o idee. Sunt mai multe variante, vă vom comunica în cel mai scurt timp soluția pe care o va lua Ministerul”, a declarat secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari, la Magic FM.
Întrebată ulterior cum se asigură că cel care scrie răspunsul este chiar elevul, și nu părintele, secretarul de stat din Ministerul Educației a susținut că “va merge un profesor acolo, lui i se vor crea condiții ca să își redacteze lucrarea“.
Întrebată, la Magic FM, dacă liceenii vor sta 3 ore cu măștile pe față în timpul examenului de BAC 2020, Luminița Barcari a declarat: “Nu știu cum va evalua situația epidemiologică, eu sper să se mai relaxeze puțin, să scadă numărul de cazuri și dacă vor fi mult mai puțini în clasă și în condiții de maximă igienă, poate nu va mai fi nevoie să stea cu masca pe figură”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.