Cum vrea Primăria Capitalei să gonească ciorile din parcul Cișmigiu/ ALPAB vrea să le alunge cu un sistem cu lumini intermitente, apoi va face un festival al artificiilor/ Nicușor Dan: „Ciorile mănâncă ziua în oraș”
Primăria Capitalei caută noi soluții pentru a scăpa de ciorile din Parcul Cișmigiu, de care bucureștenii se plâng în ultimii că fac gălăgie și mizerie. Astfel Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) caută echipe să implementeze un sistem cu lumini intermitente pentru alungarea ciorilor din Parcul Cişmigiu, a anunţat, marţi, Corina Bega, director general al ALPAB.
„Ultimul test pe care l-am avut aici, într-o seară, cu un activist dintr-un ONG a fost cu lumini intermitente din acelea de tip stroboscop. Atât timp cât sunt mobile şi nu sunt într-un punct fix funcţionează. Căutăm echipe mobile cu care să implementăm acest sistem şi, dacă nici acesta nu va funcţiona, am auzit că ar funcţiona şi urmează să organizăm în primăvara anului viitor, primăvara anului viitor, când ele urmează să revină, pentru că din noiembrie până în aprilie ele pleacă din Cișmigiu, urmează să venim cu propunerea organizării unui festival al artificiilor, festival al luminilor, tot aşa, în ideea de a le îndepărta”, a explicat Bega, cu prilejul inaugurării a două locuri de joacă modernizate în Parcul Cişmigiu.
Ea a subliniat că trebuie redus efortul pe care angajaţii ALPAB îl depun din cauza ciorilor din Parcul Cişmigiu.
La rândul său, primarul Capitalei, Nicușor Dan a spus este deja a a treia sau a patra încercare de a scăpa de aceste păsări. Întrebat de un jurnalist dacă nu ar fi bine ca păsările să nu mai primească de mâncare, Nicușor Dan a spus că ele nu sunt hrănite de oameni: „Ciorile nu mănâncă aici, porumbeii care sunt la intrare sunt hrăniți de oameni. Ciorile care sunt aici mănâncă peste zi în oraș, probabil la Glina, vin seara târziu și pleacă dimineața devreme. Sunt păsări inteligente. Specialiștii nu ne-au dat soluția, dar ne-au spus că ele preferă să își facă cuibul și să doarmă acolo unde copacii sunt cei mai mari. Cei mai mari copaci, cu coroana cea mai deasă din București sunt în Parcul Cișmigiu.”
Șefa ALPAB a informat că, în ultimii ani numărul ciorilor din Cișmigiu a rămas constant, problema majoră fiind reprezentată de mizeria făcută de păsări și efortul de a curăța parcul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu