G4Media.ro

Cumpărarea de către Arabia Saudită a clubului englez de fotbal Newcastle United…

foto: Newcastle United

Cumpărarea de către Arabia Saudită a clubului englez de fotbal Newcastle United – o acțiune de “sportswashing” a imaginii monarhiei din Golf

Oferta de 305 de milioane de lire sterline (357 milioane Euro) a fost prea tentantă pentru președintele clubului, Mike Ashley, iar Premier League, organismul care patronează prima ligă de fotbal a Angliei a aprobat preluarea lui Newcastle de către Fondul de Investiții Publice din Arabia Saudită (PIF), PCP Capital Partners și frații David și Simon Reuben.

O tentativă de preluare a clubului din nord estul Angliei fusese respinsă în vara lui 2020 din cauza puternic contestatului prinț moștenitor al Arabiei Saudite, Mohamed Ben Salman (MBS), care stă în spatele PIF și a acuzațiilor de încălcare grave a drepturilor omului sub comanda lui MBS.

Hatice Cengiz, logodnica lui disidentului saudit Jamal Khashoggi, ucis în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, omor de a cărui comanditare a fost acuzat MBS, a spus că i se rupe inima de această decizie.

Campania Fair Game, care pledează pentru reforma radicală a organizării fotbalului la nivelul cel mai înalt în Anglia a calificat vânzarea drept “pur și simplu sportswashing”, un termen care se referă la spălarea imaginii Arabiei Saudite una dintre țările cele mai represive din lume.

Sub conducerea lui Mohammed bin Salman a avut loc o represiune cuprinzătoare a drepturilor omului, criticii guvernamentali și apărătorii drepturilor omului fiind arestați, torturați și judecați. Printre cei care sunt judecați în prezent se numără Loujain Al-Hathloul, o apărătoare proeminentă al drepturilor omului al femeilor arestat în mai 2018. Al-Hathloul este una dintre cele 13 activiste pentru drepturile femeilor care sunt în prezent judecate pentru acuzații legate de activismul lor pașnic pentru drepturile omului. Al-Hathloul a militat anterior pentru ca femeile să aibă dreptul de a conduce (care a fost introdus în cele din urmă în timp ce ea însăși se afla în închisoare) și pentru abolirea sistemului discriminatoriu de tutelă masculină din țară.” a spus Amnesty International UK într-un comunicat.

Arabia Saudită a executat anul trecut 184 de persoane. Doar două țări din lume – China și Iran – au executat mai mulți oameni în cursul anului 2019. Unele dintre execuțiile din Arabia Saudită erau în mod clar o armă politică folosită împotriva disidenților din minoritatea musulmană șiită a țării. De exemplu, la 23 aprilie 2019, a avut loc o execuție în masă a 37 de persoane, dintre care 32 de bărbați șiiți, mulți condamnați pentru acuzații de ‘terorism’ după procese care au implicat mărturisiri obținute prin tortură.” mai spune Amnesty International.

Ministrul britanic al sporturilor, Nigel Huddleston, a spus că decizia de aprobare a achiziționării clubului Newcastle este de competența autorităților din fotbal, în timp ce jucătorii și suporterii clubului au salutat noii proprietari ai clubului.

Cel mai celebru fost jucător al lui Newcastle, Alan Shearer, actualmente comentator TV a comentat pe Twitter: “Yesssssssss. Acum putem îndrăzni să sperăm din nou.”, referindu-se la rezultatele slabe ale echipei din ultima vreme. Newcastle United sunt pe locul 19 din 20 în Premier League după șapte runde, fără nicio victorie.

Arabia Saudită calcă pe urmele vecinilor săi don Golf, care potrivit criticilor își spală imaginea de tiranii petroliere prin achiziții sportive: Qatar-ul a cumpărat clubul francez de vârf Paris Saint Germain, în timp ce Emiratele Arabe Unite dețin Manchester City, campioana en titre a Angliei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ce nu poți să faci cu bani !! Hai să combinăm această operație estetică saudită cu știrea apărută tot aici :

    https://www.g4media.ro/bahrain-si-rusia-vot-decisiv-pentru-inchiderea-unei-investigatii-onu-despre-crimele-de-razboi-din-yemen-rezolutia-era-condusa-de-olanda.html

    Războiul ”civil” care are loc de 10 ani în Yemen și în care de 6 ani participă și saudiții de partea puterilor guvernamentale actuale ( cu alte 9 state arabe aliate ). De partea cealaltă, insurgenții huthi sprijiniți de Iran, de partea președintelui precedent. Este unul dintre cele mai complicate conflicte , accentuate de importanța absolut strategică a Yemenului în golful Aden. Iar 85 % din populație are nevoie de diverse ajutoare umanitare. Investigațiile conduse despre crime de război au fost iată torpilate – probabil tot cu bani – chiar în comisia pentru ”drepturile omului”.