G4Media.ro

Un disident chinez care a criticat modul de gestionare a epidemiei de…

Sursa: South China Morning Post

Un disident chinez care a criticat modul de gestionare a epidemiei de coronavirus a fost arestat

Un disident chinez care a criticat maniera în care regimul preşedintelui Xi Jinping a gestionat epidemia provocată de coronavirus a fost arestat, a anunţat marţi Amnesty International, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Xu Zhiyong, un militant anticorupţie care a stat în închisoare în perioada 2013-2017, a fost arestat sâmbătă, potrivit AI.

El era urmărit din luna decembrie, după ce participase la o reuniune a opozanţilor în oraşul Xiamen, din sud-estul Chinei, şi a continuat să difuzeze pe social media articole care denunţau regimul comunist de la Beijing.

Hua Ze, o amică a sa care trăieşte în SUA, a confirmat că nu mai are de sâmbătă nicio veste despre Xu Zhiyong.

Pe 4 februarie, acesta a cerut demisia preşedintelui chinez Xi Jinping, criticând modul în care acesta a gestionat războiul comercial cu SUA, manifestaţiile pro-democraţie din Hong Kong şi epidemia de pneumonie virală declanşată în decembrie în oraşul Wuhan, din centrul Chinei.

”Medicamentele lipsesc, spitalele sunt pline şi multe persoane contaminate nu sunt depistate. Este un haos”, a adăugat el.

Epidemia a declanşat proteste neobişnuite contra puterii, acuzată că a reacţionat cu întârziere şi că a restrâns libertatea de exprimare. Moartea la începutul lunii februarie a unui medic din Wuhan, care fusese anchetat de poliţie după ce lansase un avertisment în decembrie legat de pericolul coronavirusului, a alimentat nemulţumirile exprimate de populaţie în mediul online.

”Războiul guvernului chinez contra coronavirusului nu a deturnat în niciun caz ofensiva sa generalizată împotriva vocilor disidente”, subliniază Amnesty International.

Sursa Foto: South China Morning Post

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Masurile extreme luate in timpul epidemiei creeaza conditiile ideale pentru o noua epurare in masa. Mai multi indivizi au fost ridicati cu forta de politie.

  2. China, ca si Rusia, este o tara de ca…t. Nu as calca in aceste tari niciodata in aceste conditii.